Cele mai recente creații aparțin Luminița Bratu, Emiliei Luchian, Doinei Ofelia Davidescu, Adrian Iliescu și lui Gabriel Comanroni.
Ramona Müller aduce un omagiu tinerei poete Adriana Mîrzea, mult prea devreme plecată dintre noi, citind un poem din cartea ei ”Spre Nord” (premiată in 2017 la Concursul Național de Creație Literară ”Vasile Voiculescu”, Buzău).
Mihai Ioachimescu ne recomandă pelicula americană Acolo unde cântă racii (2018), sperând ca într-un viitor apropiat și unul dintre romanele Vioricăi Răduță să fie ecranizat.
Emilia Luchian ne prezintă viața și moarte în diferite mitologii și religii.
Viorica Răduță a debutat cu volumul de versuri Patimi după mine în 1998. A publicat poezie, proză și cronici în revistele Acolada, Ateneu, Argeș, Familia, Luceafărul, Prosaeculum, Spații Culturale, Viața Românească etc. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala București. Cărți publicate: Poezie: Lipsa la psalmi (2000), Al 13‑lea Iov (2003), Când amintirile, corpuri subtile (2007), Viața de apă pe uscat (2008), Cam toți murim (2010), Mama întreabă dacă stau până seara (2013) Arsura umblă după trup (2018).
; Romane: Înainte de exod (1998), Irozi (2001), Hidrapulper (2007), În exod (Cartea Românească, 2008), Mama mea moarte (2008), În două lumi (Cartea Românească, 2013); Vremea Moroiului (Cartea Românească, 2015), Orașul închis (2017), Un calcan pe Lipscani (2021) Eseuri: Graalul fără Graal (2002), Interpolări și interpolări (2007). A fost profesor de limba și literatura română la Colegiul Național ”Al. Ioan Cuza” Ploiești.
Scriitorul și criticul literar Christian Crăciun o cunoaște pe Viorica Răduță de o viață. I-a citit întreaga operă. O consideră unul dintre cei mai puternici scriitori pe care țara noastră îi are, atât din punct de vedere al prozei, cât și al poeziei. Este impresionantă ideea de forță pe care Viorica o redă în scrierile sale prin tăietura frazei, a imaginii și a sentimentului pe care ți-l provoacă. Moartea este o temă referențială, titlurile volumelor de poezii fiind edificatoare în acest sens. Arsura umblă după trup este o carte dedicată tragediei de la Colectiv, scrisă într-o manieră tranșantă, fără iz politic și fără a avea ceva revanșant. Moartea în opera Vioricăi Răduță nu înseamnă jale/jelire, ci o asumarea doliului față de cineva drag și față de existență, o asumarea la nivel spiritual. Fiind un formidabil prozator al locurilor prin faptul că a ”nemurit” trei orașe prin operele ei – Boldești Scăieni (Hidrapulper), Râmnicu Sărat (Orașul închis), Ploiești (Un calcan pe Lipscani). Primul este în accepțiunea lui Christian Crăciun un roman extrem de important. Să poți capta spiritul unui oraș într-un volum înseamnă să îl introduci în geografia literară atât ca mediu social, dar și ca mediu uman și fizic. Viorica Răduță este irepetabilă în scrierile sale urbane. Viziunea sumbră asupra existenței nu este una pesimistă, ci este una de taifun, pentru că este un om extrem de puternic prin stilul său literar.
Viorica Răduță ne citește din Mama întreabă dacă stau până deseară, poemul Ziua departe:
îi cade o depărtare pe trup
apoi o îmbracă
vântul bate în tabla casei
cu paşi mari
mama e umbra lui
fuge pielea de pe mine, spune
are să treacă, spun
nu mai trece
vântul e deodată lucrul ei de mână
îşi trage picioare de nuntă
dar mâinile rămân afară
mama întreabă când se face ziuă
vântul pleacă din piele şi ea întreabă
cu depărtarea din lâna spălată
din lâna toarsă din lâna împletită
suflarea e în mâinile tari
când
când
Urmează Moarte în gând în lectura lui Christian Crăciun, despre bunicul scriitoarei care a murit înghețat în zăpadă, Și dacă zilele, În visele mele. Sunt citite poeziile Noaptea de vineri, Păturile sunt oameni, N-avem cuvinte pentru trupuri și Doi deodată incluse în Arsura umblă după trup.
Ramona Müller consideră realitatea poeziei Vioricăi fiind una asumată, iar percepția cititorului este una senzorială, organoleptică prin profunzimea trăilor descrise. Marian Zmaranda apreziază modul în care Viorica Răduță a surprins dramatismul episodului de la Colectiv.
Cum îngheață rochia miresei este următorul volum al Vioricăi Răduță, rochia fiind cupola de război, fără a aduce în discuție Ucraina, ci mai degrabă o realitate mai profundă, aflată sub realitatea noastră aparentă și meschină. Mama întreabă dacă stau până seara este o carte care face referire la trecere. Scriitoarea și-a îngrijit cu dedicație mama aflată pe patul de moarte. Cel mai mult am trăit și am notat şoapta ca o respirație prin uşă deschisă, o verificam pe mama să văd dacă mai respiră din 30 în 30 minute. Hidrapulper ar trebui să fie pus pe locul unde a existat fabrica de hârtie de le Boldeșți Scăieni, în semn de omagiu și indicator al identității industriale prahovene. ”Romanele nu trebuie să fie uscate, ele trebuie să conțină și trăirile proprii, chiar dacă sunt documentate, trebuie să aibă și puls. Romanele mele sunt vii, nu trebuie să fie pline de cărturărie.”
În Orașul închis este vorba despre Vișinescu și închisoarea din Râmnicu Sărat în apropierea căreia scriitoarea a locuit doi ani. Închisoarea era aproape de gară, având ziduri imense. La un moment dat, ca un flasch din trecut, o imagine din adolescență îi reapare în minte. Pe Bulevardul Gării, cam pe vreo 30 de metri se înșiraseră niște cadavre, niște deținuți cu fețele pământii cu uniforme în dungi. Imaginea a fost developată destul de târziu. La fel ca și la Colectiv, emoțiile și trăirile sunt foarte puternice. ”Realitatea aceasta clară pentru noi este doar un contur de la care începem să trăim în scris”. Livia Dimulescu consideră că volumele Vioricăi Răduță se pliază pe sensibilitatea ei, datorită tragismului, prin modul profund în care asimilează suferința. Subiectele în literatură sunt diverse, dar important este cum scrii. Așa cum scrie Viorica Răduță, în modul ei special, foarte puțini scriitori contemporani o fac. Dacă o luăm ca exemplu, putem înțelege că puterea ei vine din lectură și experiența literară, mii de cărți asimilate ”până la os”. Nu este vorba despre o inspirație sau o idee de moment. Este vorba de muncă. E nevoie de spirit critic. Marian Zmaranda remarcă în scrierile Vioricăi Răduță lipsa de patetism, fenomenul morții fiind înțeles și subînțeles. Singurul reper consolator este acceptarea.
Și pentru că viața scriitorului, pe parcursul căreia el imaginează sau recreează realitatea, este inseparabilă de opera lui, ne bucurăm că Viorica Răduță ne-a încântat cu prezența sa. Personalitate complexă, cu un real polimorfism creator, Viorica Răduță se înscrie în rândul celor mai buni și originali scriitori naționali.
A consemnat Ramona Müller, secretar literar al Cenaclului I.L.Caragiale, Ploiești
sub egida Asociației Culturale 24PHarte
”Nu există patrimoniu fără patriotism.”
