“Până unde se va merge cu persecuția aceasta, oare, fraților? Noi oare vom putea răbda prigoanele și presiunile de tot felul la care este supus tot mai mult și creștinismul nostru? Putea-vom mărturisi credința neclătinați și neînfricați?”
Episcopia Slatinei:
CUVÂNTUL IERARHULUI – Eroi au fost, „eroi” sunt… încă?
Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic
− In. 17, 1-13 −
Biserica își are și ea „eroii” ei. Sunt sfinții, iar astăzi se face pomenirea specială a unora dintre ei − Sfinţilor Părinţi care au participat la Sinodul I Ecumenic, în anul 325.
Abia se eliberase Creştinismul de persecuţiile romane care au căutat să nimicească învăţătura Mântuitorului Hristos, când Sfântul Constantin cel Mare ― întâiul împărat roman care a înţeles că religia creştină nu este nici periculoasă şi nici păguboasă pentru imperiu, ci dimpotrivă este o religie nobilă și superioară ― a chemat în cetatea Niceea 318 reprezentanţi ai lumii creştine din vremea aceea, ca să se pronunţe asupra primei mari erezii care a zguduit-o. Era vorba de teoria preotului Arie din Alexandria Egiptului, care pretindea că Domnul Hristos nu este Dumnezeu adevărat, de o fiinţă cu Tatăl, ci doar o creatură, eventual una superioară sau perfectă.
Între participanții la sinod a fost și Sfântul Ierarh Nicolae, despre care se spune că, auzind blasfemiile pe care le susținea Arie și aprinzându-se de râvnă sfântă, i-a tras aceluia o palmă – gest sancționat de împărat, dar nu și de Domnul Hristos, care l-a repus în cinste, în chip minunat. De asemenea, la Niceea a fost prezent și Sfântul Spiridon, care a „demonstrat” deofiinţimea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh prin cunoscuta minune cu cărămida.
Arie însă nu s-a lăsat înduplecat nici de înţelepciunea, nici de sfinţenia și nici de minunile Părinţilor. Părăsind sinodul, s-a întors în patria sa și a continuat să răspândească aceeaşi erezie, fapt pentru care Dumnezeu l-a și pedepsit la scurtă vreme cu sfârşit năprasnic, pentru a pune capăt ereziei lui.
Dragii mei,
De-a lungul istoriei, Biserica a trebuit să facă față multor atacuri îndreptate împotriva Întemeietorului ei:
– Unii s-au îndoit că Iisus Omul a fost și Dumnezeu adevărat (arienii);
– Alții că Mesia Hristos a fost și om (dochetiștii);
– Unii L-au crezut un biet profet (iudeii);
– Alții, un personaj istoric oarecare (ateii).
Mai nou, contemporanii noștri se luptă:
– să-L evacueze din școli, sub pretextul unei educații libere de prejudecăți;
– să-I limiteze prezența în spațiile publice, de dragul Multiculturalismului;
– să-I interzică supranumele de Hristos (Mesia), pentru că nu este politic corect;
– ba chiar să-L alunge cu totul din biserici, pentru că… „dăunează grav sănătății” (Sfânta Împărtășanie, în contextul pandemiei de Covid-19).
Până unde se va merge cu persecuția aceasta, oare, fraților? Se vor mai opri vreodată, din prigoane, dușmanii Lui? Unele cărți sfinte ne prevestesc că, până la urmă, războiul va fi total!…
Sfinții Părinţi participanţi la Sinodul I Ecumenic, veniţi din toate laturile Imperiului Roman, purtau pe trupurile lor urmele încă nevindecate ale rănilor pe care le suferiseră cu vitejie în timpul persecuţiilor abia încheiate. Au venit unii cu ochi scoşi, alţii cu braţe tăiate, alţii cu trupurile pline de răni − mărturisitori care suferiseră pentru Hristos, gata să-şi dea şi viaţa pentru credinţă. Aceștia sunt „eroii” Bisericii noastre!
Noi oare vom putea răbda prigoanele și presiunile de tot felul la care este supus tot mai mult și creștinismul nostru? Vom putea sta împotriva persecutorilor cu tărie și curaj, asemenea sfinților de altădată? Putea-vom mărturisi credința neclătinați și neînfricați? Vom putea fi și noi, adică, la rândul nostru, „eroi”?
Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca, urmând exemplul Sfinților Părinți de astăzi, să fim și noi vajnici și neclintiți mărturisitori ai învățăturii acesteia sfinte, pentru care a murit Domnul Hristos și pentru care și-au dat viața atâția mucenici și „eroi” sfinți, peste veacuri!
† SEBASTIAN
Episcopul Slatinei și Romanaților
(cuvantul-ortodox.ro)
