Îndată ce craii de la răsărit plecaseră din Betleem, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: „Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă.” Îngerii Domnului veghează neîncetat, păzind pe sfântul Prunc, ca să nu se întâmple Lui un astfel de rău. Ei, care I-au slujit Lui de la zidirea lumii în Împărăția veșnică, Îi slujesc Lui și acum, în împărăția cea vremelnică. Ei se minunează într-una cum Domnul cel fără de moarte a binevoit să Se îmbrace în trup muritor, liber în fața miilor de primejdii; cum Împăratul S-a făcut rob. Hristos fuge dinaintea sabiei, de aceea putem vedea că El era într-adevăr om și nu o viziune, după cum socoteau unii eretici. Și de aici, arătarea repetată a îngerilor, ocrotirea cu mare purtare de grijă a Lui, ca Prunc neputincios.
„Iată, Domnul vine pe nor ușor și ajunge în Egipt. Idolii Egiptului tremură înaintea feței Lui și inima egiptenilor se topește în ei” (Isaia 19, 1). Marele proroc Isaia descrie în acest chip întâmplarea care se află în Evanghelia de astăzi. Aceasta este fuga dinaintea sabiei lui Irod, fuga Domnului dinaintea slugii Sale, a întregii înțelepciuni dinaintea păcatului, a celui puternic dinaintea celui slab.
Pe cine ar trebui să vedem noi ca fiind acest „nor ușor” pe care vine Domnul în Egipt? Pe Maica Domnului. Ea era ușoară prin lipsa păcatului, prin lipsa blestemului, pentru frumusețea întregii înțelepciuni și a bogatei binecuvântări a lui Dumnezeu. În trup, dar parcă nu era în trup; ca un nor, dar un nor ușor. Dumnezeu a mers înaintea iudeilor ca un stâlp de nor (cf. Ieșire 13, 22), ducându-Și poporul afară din Egipt; și iată, acum Dumnezeu merge pe un nor ușor către Egipt, fugind de sabia aceluiași popor.
De ce fuge Dătătorul de viață dinaintea oamenilor muritori? Nu s-ar putea rândui lucrul acesta într-un chip mai grabnic și mai simplu? N-ar putea Dumnezeu, Domnul vieții și al morții, să poruncească unui înger să ia sufletul împăratului Irod, în loc să-i poruncească lui Iosif să fugă de Irod tocmai în Egipt? Atotputernicul Dumnezeu ar fi putut face aceasta, dar ce ar fi folosit? Poate ar fi fost mai lesnicios de înțeles pentru mintea noastră omenească înceată, dar ar fi încălcat cea mai înțeleaptă rânduială a mântuirii noastre. Cum ar fi putut vădi Evanghelia stricăciunea firii omului din pricina păcatelor și să arate lămurit trebuința mântuirii omului prin lucrarea nemijlocită a lui Dumnezeu, dacă, în acea noapte, Dumnezeu ar fi pus capăt lucrărilor celor rele ale lui Irod prin moarte? Prăpastia păcatului în care căzuseră oamenii, înstrăinându-se de adevăratul Dumnezeu, cum ar fi putut să lămurească pe orbii cei duhovnicești, dacă nu s-ar fi întâmplat ca Însuși Dumnezeu să fugă dinaintea oamenilor?
Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici, Editura Ileana, București
