close
Poezie

„Demiurg” de Ioana Scoruș

Înalturile-n piscuri nicicând nu au visat
Atâtea semeții cum Domnul ți le-a dat
Strâns adunate-n puful ce-ți străjuie pomeții
Nicicând atâta alb nu au avut nămeții.

Și nici candoare-n valmă în ochi nu s-a aflat
Cum ca izvor sfielnic privirea ta și-a luat
Din iriși bruni de ciută-adăpându-se-n amurg
Nu a dat nimănui, mai mult, pe-acest pământ.

Un demiurg ce pusa-ți mari măiestrii în gene
În pasu-ți de felină, în zâmbet și-n sprâncene
Îngenunchează-n față-ți din zid căzuți mari sfinți
Desfoliezi cupole zidite-n rugăminți

Rostite cu ardoare, cu mâini împreunate.
În depărtări de vise-ntunericul desparte
Ce-i viu și ce-i reverie, pe fruntea-ți cea de lapte
Cresc din frumos vedenii ce mi le porți prin noapte.

Când îți privesc dormirea zăgăzuită-n pleoape
În carne-ți vin mari îngeri în tine să se-ngroape.

Ioana Scoruș

Tags : demiurgingeriioana scorus

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.