Interviu cu antrenorul Titi ”Prosop” Tudor (II)
Urmare a ediției din 9 iunie 2022
Șefi ”și – și” și antrenori pălmași
Reporter: Spuneți-ne un șef pentru care aduceați de dincolo!
Titi Tudor: Nu se cade.
R.: Nici nu mă așteptam să-mi dezvăluiți vreun nume de șef beneficiar, să știți! Am întrebat și eu așa, ca să vă necăjesc nițel! Poate ne veți spune peste 50 de ani. Apropo: ce părere aveți despre șefi, așa, în general?
T.T.: O părere ”și – și”. Unii sunt abordabili și înțelegători. Alții – abordabili, dar mai puțin înțelegători. Unii sunt mai puțin abordabili. Continuarea o puteți bănui. Eu las de la mine, ce să fac? Noi, antrenorii, suntem pălmașii…
R.: Veți fi antrenor toată viața?
T.T.: Toată viața, dacă s-ar putea.
R.: Doroftei probează un deosebit simț al umorului, are cursivitate în vorbire, nonșalanță chiar în fața camerei de luat vederi…
T.T.: Doru pleca în cantonamente cu teancul de cărți după el. Dorea să citească, să cunoască mai mult.
R.: Ce tipuri de lecturi prefera?
T.T.: Cărți cu tematică sportivă, în special de box, polițiste, de geografie și istorie…
Orgoliu de învingător
R.: Elevul și-a depășit maestrul în privința performanțelor…
T.T.: Știu unde bateți! Vă gândiți că aș putea fi nițel invidios.
R.: Nu neapărat la asta. Dar… Poate m-aș gândi, cel mult, la o invidie amicală.
T.T.: Păi dacă aș fi fost invidios câtuși de puțin, credeți că mai umblam ca nebunu’ după el, ori de câte ori și-a luat câmpii? Toată lumea știe că apelam la tot felul de tertipuri, de șmecherii – pe care nu are rost să le enumăr acum – ca să-l aduc îndărăt, la sală, atunci când bătea în retragere.
R.: Cum s-a comportat în primele luni ca pugilist?
T.T.: Parcă îl văd în colțul sălii, cum a venit prima dată. A vrut să învețe totul, încă din primele zile. Acționa, și în acest caz, orgoliul lui de învingător.
”E și mic și mâncău”
R.: Cum a fost primit Doru la sală?
T.T.: Foarte mulți oameni de box, inclusiv Emil Popa, au spus: ”Nu vezi, domne, că-i mic? Pe deasupra, e și mâncău”. Eu obișnuiesc să cer și altora părerea. Ce bine că n-am urmat opinia majorității!
R.: Dvs. ce mâncați de obicei?
T.T.: Sincer să fiu, mie-mi place carnea. Și laptele, cum spuneam, în special dimineața.
R.: Ce tip de pugiliști admirați?
T.T.: Îmi plac pugiliștii tehnici și – totodată – agresivi. Nicidecum cei care iau bicicleta în ring. Credeți-mă, mi-a fost scârbă de Balbi văzându-l cum a boxat în partida pentru titlul mondial cu Doru. Moșu a luptat exemplar în acel meci. Vreau să spun că, după ce a venit Doru în țară, după prima partidă cu Balbi, am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a monta panoul acela în centru, să revadă ploieștenii meciul.
R.: Care ste întrebarea pe care v-a pus-o cel mai des?
T.T.: Ce va face după ce va fi încheiat activitatea sportivă. Dacă merită să mai continue în box.
Vei fi boxer, copilul meu!”
R.: Dumneavoastră ce-l sfătuiați?
T.T.: Copile, tu vei ajunge mare boxer și vei realiza mai mult decât am realizat eu – îi spuneam -, de zece ori mai mult decât am realizat eu, copile! Apoi, te voi lua lângă mine, ca antrenor”. ”Hai, nea Titi, zici și matale așa, ca să mă încurajezi”, zicea el. ”Măi băiete, eu niciodată nu fac promisiuni deșarte. Tu ești un băiat dotat, un băiat citit, un băiat înțelegător, care știi să vorbești cu copiii”.
R.: Ce altă întâmplare, ai cărei protagoniști ați fost, vă mai amintiți?
T.T.: Într-o perioadă, începuse să lipsească iarăși de la antrenamente. Eram din cale-afară de nervos. Aveam o mașină nou-nouță, un Oltcit. Doru plecase de-acasă, că știa c-o să mă duc după el. Mă recunoșteau toți câinii de pe stradă când treceam pe-acolo. Numai câtă pândă am făcut!… După o vreme, am plecat din casa lui, nemaiputând să aștept. Undeva, pe ”Muzicanți”, o șoferiță a venit în viteză. Eu, nervos la culme, n-am reușit s-o evit și mi-a ”luat” chiar partea stângă din față. Moșu, aflat pe-aproape, a auzit că mi-am tamponat mașina, m-a zărit și s-a ferit să dea ochii cu mine, de teamă să nu-i fac reproșuri. Până la urmă, mi-a trecut. Iar el, mai mult de rușine, a venit la sală.
”Sunt rău când îi prind cu fete”
R.: Și bine a făcut. Avea voie să umble cu fete?
T.T.: Nu, asta nu. Toți băieții știu că sunt rău când îi prind cu fete. Culmea e că pe Doru nu-l interesa decât boxul. Prima fată de care s-a apropiat i-a devenit soție. El n-a avut vreo altă prietenă apropiată. N-a fost un flușturatic, un afemeiat. Admira, însă, frumusețea. El era cu antrenamentele și cu cititul în cantonamente. Mi-a citit aproape toate cărțile din bibliotecă.
”Prosopel”
R.: Băieții șușoteau în spatele dvs.?
T.T.: Mda… Prin spate îmi mai ziceau ”Prosopel”. Când am început să rumeg prosoape, Doru venea la colț, de multe ori, cu două prosoape, unul mai mare și altul mai mic. Mi-l dădea mie pe cel mare și-mi spunea: ”Bre, ăsta-i al matale și ăstlalt e-al meu. Să nu te atingi de al meu! Clar?”.
R.: Avea Doru un anumit mod de a vă saluta când intrați în sala de antrenament?
T.T.: Un ironic ”Să trăiți, maestre!”. De multe ori, când mă vedea supărat, că aveam și eu problemele mele, căuta să mă scoată din starea în care mă aflam. ”Hai, nene, să facem un antrenament, să ne încălzim și să mai uităm de cele rele!”.
R.: Tot Moșu v-a adus ”la prosop”?
T.T.: Da, tot din cauza lui am ajuns să rumeg prosoape.
R.: Vi le pregăteați din vreme?
T.T.: Pentru meciurile importante, da! Pentru ”naționale”, ”europene” sau ”mondiale”. Mi le mai procuram când aveam program de pregătire intens sau vreun sparring.
Mirarea Lăzăricăi
R.: Sunteți un antrenor dur?
T.T.: Nu extrem de dur, pentru că, dacă ești extrem de dur, pugilistul devine stresat, fiind preocupat mai degrabă să-i facă pe plac antrenorului, dar evoluând fără convingere.
R.: Băieții ce spuneau despre acest obicei simpatic al dvs.? Dacă nu aveți un prosop curat la îndemână când ”arde”, ce faceți? Și Lucian Bute, campion mondial profesionist, se ”plânge” că l-ați adus la sapă de lemn ciuruindu-i prosoapele pe când îl antrenați la lotul de juniori.
T.T.: Păstrez pansamente sau tampoane în buzunar. Mai iau și din prosoapele băieților. Mă-ntreabă cîte unul când se termină vreun meci: ”Nea Titi, unde-i prosopul meu?”. ”Mai lasă-mă-n pace cu prosopul tău și vezi-ți de treabă!”, îl reped. Le ciurui! Lui Doru îi luase maică-sa un prosop nou. Se duce băiatul acasă, după gală, obosit, cu prosopul ciuruit. Maică-sa, Lăzărica, văzând prosopul în asemenea hal, îl întreabă: ”- Ce s-a întâmplat cu prosopul ăsta, băiatul mamii?”. ”- Păi… l-a mâncat nea Titi!”. ”- Cum adică, nea Titi mănâncă prosoape?”. ”- Întreabă-l matale!”.
Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU
