Unei prietene, Maria Piticaş
ETERNELE POVERI
Pe lungul braţ albastru
Al cerului ivit
În cântec de sihastru
Iubito, te-am zidit.
Şi-atunci când cărămida
Te-acoperea încet
Eu te-am lovit în pântec
Cu dalta-mi de poet.
Şi când din temelie
Nimic n-a mai căzut
M-am dăruit tot ţie
Cu aripi moi, de lut…
Dan Minoiu
