poem

Am o casetă cu bijuterii. Gablonțuri cu sclipici. Mi-aș dori ca poemul acesta, pe care-l simt mereu în noiembrie, să încapă acolo, să-i găsesc un culcuș. Sau în urechea scoicii care se reflectă în oglindă.

În lanțuri fine, brodate pe margini de mâinile lungi ale luminii. Cum țeși tu gânduri în pânze seducătoare de păianjen. Și el stă la pândă: le-amestecă sau le rumegă. Sau le dai în leagăn... La

TEAMĂ Visele s-au dus într-o carte Zgomot de aripă ne bate la geam Te aştept să mă dai uşor la o parte Şi toamnei să-i spunem că încă puteam. Rostogol pe trepte coboară suspine Tâmplele-s

Cuprins intre privirile tale Versul poemul intră în mintea lor Timpul unui înger Atinge comori Asta scriu În numele secundelor, Fiecare secundă Din sȃngele tău Am cerut tristeții. Poemul fiind singurul Cum ai fi tu…