Cunoscut mai ales ca prozator, eseist şi teoretician literar, Gheorghe Crăciun a debutat totuşi cu trei poezii, în revista Luceafărul din 28 februarie 1970: Feria secunda, Feria quarta şi Feria quinta, urmate apoi de alte poeme, publicate în revistele Amfiteatru, Universitas şi Argeş. Cu toate acestea, scriitorul avea să mărturisească, mai tîrziu, că adevăratul său debut s-a produs abia în 1971, în cadrul rubricii „ABC“ din revista Argeş, unde Matei Călinescu îl prezenta elogios, într-un text intitulat „Program de claritate şi precizie“. Cele treisprezece poezii apăreau cu titlul Legi de mişcare, titlu pe care autorul îl va păstra pentru primul dintre cele patru volume de poezii scrise în perioada 1971-1976. Deşi în timpul vieţii nu a publicat nici unul dintre volumele aflate în manuscris, Crăciun nu a abandonat niciodată poezia, la care a revenit constant. În Frumoasa fără corp, romanul apărut în 1993, el a inserat un consistent grupaj de poezii, „Studii după natură“, atribuite personajului (şi alter ego-ului) său, Vlad Ştefan. A fost, după 1971, singura reîntoarcere publică la postura de poet, cu toate că, în multe dintre interviurile pe care le-a dat, ca şi în multe dintre paginile sale confesiv-narative, a evocat frecvent încercările sale poetice, iar proza sa păstrează în structura ei de adîncime ecoul începuturilor poetice.
Publicarea poemelor în cadrul Seriei de autor Gheorghe Crăciun va dezvălui, cu siguranţă, o nouă ipostază a acestui scriitor complet şi complex, comparabil în multe privinţe cu D.H. Lawrence, poet şi eseist şi el, şi încă unul de foarte bună calitate. (Carmen MUȘAT)
*
Acolo în curte e puţină zăpadă
Cade ţigara pe pămînt şi se stinge.
Nu vine noaptea încă. Noi vorbim,
să gîndesc propoziţia asta.
În aer pielea încălzită aspră.
Singur lîngă perete în cursul unui act de liberă tăcere.
Un contact îndelung cu dezordinea vastă
a unei suprafeţe cu pietre mari şi mici.
Depărtarea de ea.
Infinitiv al unei fapte cînd
mi-e sete şi aştept să beau.
Apa rece în gură printre dinţi pe gingii.
*
Aici imaginea rămasă îndelung sub privire
acum o stare cînd lumina a trecut printre nori
deasupra şi în jur împrăştiată
din curte peste ierburi în grădină.
Un gînd că frunzele încep să se chircească
şi pămîntul uscat se sfărîmă.
Cu ocazia clipei exist
văzul măsoară ziua prin care eu străbat
şi-n lungul lui trăiesc.
*
Asperitatea lemnului în umbră
opreşte mîna care s-a întins
şi aflu despre el că este greu
o suprafaţă udă se sfărîmă uşor
un trunchi carbonizat
putrezit între ierburi în ploaie
fragmente de tulpină şi o flacăra mică
dogoarea a îndepărtat obrazul de culoarea
care lasă cenuşă
*
A se vedea ce persistă afară
ramuri pe zid pe cer
şi nici un semn despre sfîrşitul lor
imaginea aceasta a copacului nins încadrat de fereastră
un singur trunchi de lemn strălucitor
cînd picură încet
zăpada pe pervaz
*
Acum să aprind o ţigară
cînd interesul meu e de a trece strada
văzul reţine apa scursă prin frunziş
întinderea asfaltului ca şi hainele ude
merg şi dispare sensul
a ceea ce eu fac
*
Aceste lucruri egal depărtate de mine
le văd cu o simplă privire.
Focul arde şi îmi place culoarea pantofului meu
fumul trece prin aer mă doare unghia
am constatat şi scriu încet cu răbdare
căci nu am intenţionat să compun textul acesta în vederea
unei semnificaţii precise.
Mi-e foame şi aştept să mănînc.
Există şi după aceea: o dezordine clar percepută
mişcări acţiuni şi idei.
Corpul consumă căldură
şi nu se ştie în vederea cărui scop
am produs inteligibilul textului meu.
*
Atunci azi cînd soarele albeşte
iarba arsă măruntă iarba scurtă uscată
vegetaţia şanţului neagră şi pietrişul pe cîmp
atunci ieri cînd și vîntul şi norul irizat
cu repeziciune dispărut de pe cer
repede în dosul dealului arat
repede repede repede
în timp ce muşchii mei se încordau
îndeplineau o răsucire a spatelui
o răsturnare un sens
un cuprins de pămînt sub întinderea pielii
precum şi spaţiul ce se micşora fluid
să gîndesc la exist am trăit
ameţire senzaţii
*
Așa cum ea a învăţat că este trupul
aşa îl caută mîna rece acum
aşa buzele mele au atins
în întuneric mi-a lipsit siguranţa
să descopăr prin piele
lumea ca o femeie
*
Aici eu m-am trezit e frig şi mănînc pîine
lumina e puţină tremurînd peste masă şi mîini
pe podea şi pe haine
simt cu tot trupul dimineaţa tîrzie
se recunoaşte carnea tot mai mult
cu fiecare simţ dilatat peste lucruri
mănînc pîine am aprins o ţigară şi scriu
trăiesc cu siguranţa mîinii ce porneşte din trup
*
Corpul stă în tăcere
şi o posibilă ocazie a unui text
devine existenţa lui.
Dacă mai des ar fi nevoie să gîndesc
cît ochiul mîna limba se consumă în tăcere
ca senzaţie nouă
dacă mai des ar trebui să fiu
zguduit de prezenţa existenţei în carne
să ştiu mereu cît nu pot să descriu
organizarea vieţii mele
ca mişcare de sînge.
Singur şi indecizia să cred că obosesc
vorbind aşa.
*
Cum sigur sînt că voi muri
iarba iarna în soare
cum sigur sînt
nu are importanță pentru nimeni
revenirea cu văzul
lîngă trup pe pămînt
locul acesta simplu
iarba rămasă ninsă iarna iarăşi în soare
cum sigur sînt că voi muri
îmi amintesc ce ştiu
despre inexplicabil.
*
Cad pe cuburi cu fîn. Cu mîinile înlătur rădăcini bucăţi de
frunze mari păroase brune. Cobor îndeajuns de repede prin
mirosul uscat. Sînt linii frînte şi rupturi grosimi. Culoarea
este verde şi gălbuie. Odată cu
alunecarea pe tors mi-o amintesc. Plexul apasă în gît. Cu braţele
strînse alunec. Pielea a
sîngerat pe genunchi. Cu talpa pe vîrfuri de iarbă simt că
intru în aer.
*
Ceva convingător.
Pielea transmite mesaje.
Contacte diverse şi simple aş putea să propun
cu o piatră încinsă.
Aş putea să aştept întîlniri
cu aerul ce trece dinspre munte.
Ziua de azi conţine o apă curgătoare
şi o mînă rănită ceasul crăpat
nisipul amestecat cu sînge
o fărîmă de lemn în batistă.
Aş putea să vorbesc despre ceea ce prefer
să consider în apropierea corpului
să vorbesc imediat despre faptul că văd
şi încerc să descriu.
Prevăd acum alte reprezentări
o altă întîmplare despre corpul căzut la pămînt.
*
Cerul pe care îl revăd ca strălucire a ferestrei
pădurea luminoasă înnegreşte un perete de lut
disting ramuri şi frunze
şi norul întrerupt de trunchiuri lungi alunecă
culoarea lui lasă în urmă un copac izolat cu privirea
imaginea persistă şi dispare încet
caut făgaşul apei şi urmăresc peste pămînt
urme lucioase
*
Captare de singurătate drumul nins
aş pleca prin zăpadă
m-aş duce și să umblu
văd peretele spart şi o umbră imensă de mînă
recunosc sentimentul uşor
spaima aceasta e manifestată ca o descriere
curtea cu multă lumină
casa în care am rămas în întuneric
încerc să scriu destul de repede
pentru a respecta acest dicteu
casa în care am rămas în întuneric
cu străduinţa de a înţelege un dicteu
corpul meu care tremură iar.
