Festivalul itinerant de folclor „Garofița Pietrei Craiului”, eveniment care promovează tradițiile și diversitatea culturală, are loc la acest sfârșit de săptămână, în mai multe localități din județul Brașov.
Festivalul Internațional de Folclor „Garofița Pietrei Craiului” – ediția a XI-a se desfășoară la Făgăraș, Prejmer, Castelul Bran și în Piața Sfatului din Brașov, în perioada 7-9 iulie. Vor participa ansambluri folclorice din șase țări (Polonia, Serbia, Grecia, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, România), care oferă publicului o experiență multiculturală unică, potrivit organizatorilor.
„Festivalul este unul intinerant, pentru că am considerat că este important ca ansamblurile folclorice din cele cinci țări să se întâlnească cu ansambluri folclorice din mai multe zone culturale ale județului Brașov. Manifestarea promovează cultura imaterială a țărilor din Balcani și a țărilor vecine României. În această zonă a Europei, unde s-a simțit mereu tensiunea problemelor de ordin etnic — să le spunem așa, acest festival vine în întâmpinarea unor relații de prietenie, promovează toleranța, identitatea națională, valorile autentice ale fiecărei țări. Împreună, întâlnindu-ne la acest festival, promovăm toate aceste lucruri, care eu consider că sunt foarte importante”, a declarat, vineri, Marius Cisar, directorul Centrului Cultural „Reduta”, organizatorul festivalului.
Vineri, începând cu ora 18.00, ansamblurile internaționale din cele cinci țări, dar și ansambluri de dansuri românești și ale minorităților maghiară și germană din județul Brașov, vor susține un spectacol în Piața Republicii din Făgăraș.
Sâmbătă, spectacolele vor continua la Castelul Bran și la Prejmer.
Duminică, este ziua dedicată brașovenilor, când va avea loc parada costumelor populare începând cu ora 17.00, și spectacolul de gală, în Piața Sfatului, de la ora 19.00.
Participă ansamblurile Folk Dance Group „Poznan” din Polonia, „Sylogos Thrakon Komotinis” din Grecia, „KUD Prvi Partizan” din Serbia, Ansamblul „Vidin” din Bulgaria și Ansamblul „Tenelija” din Bosnia Herțegovina, precum și ansamblurile „Poienița” și „Korona” ale Centrului Cultural „Reduta”. Seara de gală va fi deschisă cu un recital susținut de Dinu Iancu Sălăjanu, alături de Ansamblul Instrumental „Țara Silvaniei”.
J.P.