close
ActualitatePromovate

GRIJĂ, ÎNGRIJORARE

edu.ro

Grija, îngrijorarea sunt categorii specifice românului, educația generației următoare, a tinerilor, a propriilor copii de fapt, a fost din totdeauna o datorie și preocupare a generației senioare, a părinților.

Adaug la interesul dumneavoastră pentru disertația din 26 01 2021 / PROSTIA O SĂ DOARĂ, CA NORMĂ DIDACTICĂ / acest text:

„Pe baza metodelor experimentale și a coeficientului de inteligență (0-22, 23-49, 50-79…150-170 și peste) s-a putut stabili că extinderea și frecvența diferențelor mintale sunt supuse unor legi naturale, potrivit cărora școlarii sunt distribuiți în următoarele categorii, pe care le redăm după Al. Roșca (Copiii superiori dotați)”: Conform tabelului, 0,12% dintre elevi erau „idioți”, 0,38% erau „imbecili (debili mintali), 1,5% erau „moroni”, 7% erau „mărginiți”, 50 % normali, 16% erau „deștepți”, 7% erau „foarte deștepți”, 1,5% erau „superiori”, 0,38% erau „distinși(eminenți)”, iar 0,12%erau „excepționali”. Anuarul Școalelor Primare din București pe 1941 1942. Tabelul profesorului Al Roșca a fost publicat de redactorul-șef al revistei „Convorbiri Literare” și autorul cărții „Deșcolarizarea României”, Mircea Platon. Aplicăm procentele respective la o cifră de școlarizare aleasă, azi, 200 000 școlari cls. 1-4, se poate obține o oglindă matematică a învățământului primar post – decembrist:

––––––––––––––––––––––
Categorie Cifră de școlarizare % categorie Total
––––––––––––––––––––––
„idioți” 200 000 școlari 0, 12 % 240
„imbecili” ” 0,38 % 760
„moroni” ” 1,50 % 3 000
„mărginiți” ” 7, 00 % 14 000
„proști” ” 16, 00 % 32 000
„normali” ” 50, 00 % 100 000
„deștepți” ” 16. 00 % 32 000
„f.deștepți” ” 7, 00 % 14 000
„superiori” ” 1,50 % 3 000
„eminenți” ” 0, 38 % 760
„excelenți” 200 000 școlari 0, 12 % 240
–––––––––––––––––––––-
100, 00 % 200 000
––––––––––––––––––––––
Evident, după lecturare o mulțime de întrebări legitime ne trec prin cap, situația cercetată este a anilor de război, 1941 – 1942, este efectuată numai în București. Nu interesează pe nimeni o cercetare șimilară pentru anul școlar 2021 – 2022, extinsă în toată Țara ? Se dorește șparanghelizarea învățământului românesc? Ne-am întors înapoi cu o sută de ani, cu „analfabeții funcționali” buni de munci murdare în Occident ? Grija și îngrijorarea multor părinți este legitimă, la noi merge și așa…

(31 ianuarie 2021, Dan Drăguș)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.