Dacă vă întrebați de ce Caragiale (și în aceiași măsură Eminescu) nu au muzee în București, orașul în care au trăit șI au creat, vă întrebațI degeaba. În compensație, vă invităm să vizitați Muzeul Caragiale de pe facebook, locut în care, în anul premergător Centenarului României, i s-a îngăduit să existe. La … https://www.facebook.com/Muzeul-Caragiale-551780878245728/
România omagiată, CU OCAZIA CENTENARULUI, de 1.500 de artiști din 142 de țări de pe toate continentele, într-un proiect cultural unic în istoria culturii mondiale: “ROMÂNIA 100 – UN OMAGIU PLANETAR”.
Mai multe la https://www.facebook.com/Romania-100-un-omagiu-planetar-1046266022052781/
A ignora un proiect cultural în care reprezentanți a 142 de țări de pe intreg pământul sunt alături de tine, în timp ce dușmanii țării tale vorbesc de „Trianon 100” sau despre “Moldova Mare” este o dovadă de prostie. A sabota însuși CENTENARUL ROMÂNIEI este un act de trădare națională.
Nicolae Ioniţă este un cunoscut grafician român şi unul dintre tot mai puţinii “nebuni” frumoşi ai României. Timp de peste 10 ani el a adunat, de unul singur şi cu însemnate sacrificii materiale, caricaturi ale uneia dintre cele mai importante personalităţi culturale ale României şi, după cum lucrarea sa o demonstrează, ale lumii: Ion Luca Caragiale. Publicată la editura ploieşteană KARTA -GRAFIC (www.cartagrapfic.ro, tel.: 0722-730.710) şi structurată în trei volume de format mare, cu peste 450 de pagini fiecare, cartea cuprinde reproduceri de o calitate ireproşabilă a circa 2.000 de caricaturi, semnate de peste 1.500 de artişti plastici din 141 de ţări ale lumii. O simplă enumerare a ţărilor de unde provin artiştii ar ocupa un spaţiu mult mai mare decît cel de care dispunem, aşa că ne limităm la a aminti că marele umorist român este cunoscut pe toate continentele lumii, chiar şi în locuri unde nici nu credeam că ar putea exista caricaturişti, începînd din Afaganistan, Argentina şi Brazilia în Coasta de Fildeş, Burkina Fasso şi Camerum, din Croaţia, Cuba şi Filipine în India, Bangladesh şi Indonezia, din Nepal, Paraguay şi Senegal în Franţa, Georgia şi Timorul de Est, din Irak, Japonia şi Niger în SUA, Senegal şi Zimbabwe. Mai mult chiar, Caragiale a ajuns şi într-o ţară de care, mărturisesc, nu aflasem pînă acum: Tatarstan – o mică republică din Federaţia Rusă.
Alături de caricaturi, cartea lui Nicolae Ioniţă semnalează şi cîteva importante antologii literare care includ texte ale lui Caragiale, dintre care vom enumera aici doar trei titluri: Best Short Stories of the World (Cele mai frumoase povestiri ale lumii – editura Garden City Publishing Company, New York 1917), Great Short Stories of the World (Minunate povestiri ale lumii – ed. Heinemann, Londra, 1926) şi A World of Great Stories (O lume de povestiri minunate – ed. Crown Publisher, New York, 1947).
Nu cred că poate exista un final mai potrivit al acestei succinte prezentări decît cuvintele aceluiaşi Nicolae Ioniţă: “Iar dacă soarta vă va duce în oricare mare bibliotecă a lumii, nu vă fie ruşine să întrebaţi de cărţile lui Caragiale. Şi dacă veţi afla că în acel loc nu există nici una dintre cărţile lui, atunci cu siguranţă aţi greşit adresa. Nu sînteţi nicidecum într-o mare bibliotecă”.
Viorel DĂDULESCU