IN MEMORIAM
Nicolae Boaru
În dulcele stil vechi…
Scurt interviu cu Nicolae Boaru, directorul Bibliotecii Județene ”Nicolae Iorga”
În această lună se împlinesc 71 de ani de ani de la nașterea profesorului Nicolae Boaru (n. 28 decembrie 1949 – d. 9 octombrie 2013), directorul Bibliotecii Județene ”Nicolae Iorga” din Ploiești, din 1998 până la sfârșitul vieții.
Vă vom prezenta, în fiecare decembrie, vreme de mai mulți ani, interviuri, cronici și acțiuni la care directorul a participat și pe care le-am consemnat. Astăzi, un interviu – din aprilie 2005 – cu regretatul om de cultură, după o înfăptuire a acestuia în Moldova de peste Prut.
Filiala Cimișlia
Reporter: Domnule profesor, suntem informați că ați trecut de curând Prutul. V-a ordonat cineva să treceți Prutul?
Nicolae Boaru: O, nu! Am înființat, acum patru ani, cu ajutorul Consiliului Județean Prahova, o filială a Bibliotecii Județene ”Nicolae Iorga” în Moldova de peste Prut, în raionul Cimișlia. Noi mai aveam o filială de carte românească în județul Orhei, numită chiar așa: Biblioteca Ploiești. Se poate observa ușor că aceste două filiale, cu care nu multe biblioteci județene din țară se pot mândri, sunt deschise în zone de mare rezonanță istorică și națională. Ținutul Lăpușnei și celebrul Orhei, amândouă renumite pentru paginile lor de istorie și cultură, pentru domnitorii sau boierii lor luminați. Am participat zilele trecute cu o delegație din partea Fundației ”Constantin Stere”, delegație în care a strălucit intelectualul fin care e domnul Gheorghe Pavel, la o serie de manifestări consacrate lui Nichita Stănescu – să nu uităm că ei merg pe calendarul pe stil vechi, fiind cu 13 zile în urma calendarului nostru – și altor clasici.
Scriitori români în… chiriliță
R.: Simt în tonul dvs. și puțină tristețe. Cine v-a pricinuit-o?
N.B.: M-a îndurerat absența aproape completă a cărții românești tipărite cu caractere latine în bibliotecile lor. Astfel, bibliotecile publice din Orhei și din Cimișlia aveau ”uriașul” număr de 14.000, respectiv 12.000 de cărți, dintre care titluri și autori români erau în jur de 300–400 la fiecare. Și în chirilică. Pardon, în chiriliță, cum zic obijduiții noștri moldoveni transpruteni.
Românește liber
R.: Spuneți-ne, vă rog, la ce manifestări ați participat și cu ce impresii ați plecat! Ce ați remarcat înainte de toate?
N.B.: Nu ai cum să nu remarci, alături de celebra ospitalitate descrisă de Dimitrie Cantemir în ”Descriptio Moldaviae”, fervoarea patriotică și elanul ”unionist” ale românilor autentici de acolo. Intelectuali de rasă sau țărani simpli, ei păstrează, ca pe niște embleme sacre, chipurile tutelare ale lui Ștefan și Eminescu, imnul țării și cântecele strămoșești. Mai au, alături de tristețea pe care o simți ca pe o lacrimă discretă, o simplitate și chiar ceea ce s-ar numi o curățenie pe care noi, mai implicați în ritmurile, mâlurile, presiunile și ipotecile prezentului, nu le mai avem. Ne-am americanizat, socotim integrarea ca pe un pașaport definitiv pentru o universalitate ale cărei contururi ne joacă în față ca pânzele transparente și nestatornice ale unei ”fete morgane”. Am vorbit despre Nichita, despre Eminescu și Arghezi în fața unor săli în care dorința de a cunoaște era egalată doar de bucuria că se aude limba română în sonurile și proprietățile ei adevărate. Pentru că ei încă sunt tributari, lingvistic vorbind, unor forme flexionare și unor accepții semantice pe care limba română actuală le-a depășit demult. Este un amestec acolo de conservatorism – ceva cam ca în Maramureș, mutând ce-i de mutat – cu un regionalism apăsat. E bine, însă, că se vorbește românește liber, dezinvolt și fără teama de până în 1989 că devii un outsider dacă nu te adresezi neapărat în limba rusă.
O propunere
R.: Știu că în alți ani plecați încărcat de cărți. Ați repetat gestul și anul acesta?
N.B.: Desigur. Am dus darul nostru dintotdeauna: câteva sute de cărți. Evident că insuficiente, reușind trista performanță de a-i nemulțumi pe toți cei din orășelele în care am fost: de ce doar atâtea la ei?
R.: Asta înseamnă că la anul trebuie să duceți mai multe cărți, presupun că asta plănuiți. Ce intenționați să faceți pentru a vă duce planul la îndeplinire?
N.B.: Chiar mi-aș propune, și sper să mă ajutați, să fac un fel de colectă publică, apelând la modeste danii de carte, clasici români mai ales pentru a încerca să satisfacem cererea foarte mare de carte românească de acolo. Fiindcă, într-adevăr, acolo se citește pentru bucuria și folosul lecturii. Nu numai sărăcia, nici absența calculatorului, îi determină la aceasta. La noi, cartea și obișnuința zilnică a cititului au început să devină, din păcate, o raritate. Sau obligație!
Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU
