În amintirea lui Grigore Constantinescu
Un an de la decesul muzicologului (n. 5 decembrie 1938 – d. 20 ianuarie 2020)
(urmare din ediția de ieri, 20 ianuarie 2021)
Grigore Constantinescu se numără printre cei mai importanți profesori și muzicologi pe care i-a cunoscut lumea muzicală românească.
În urmă cu puțini ani, am susținut – sub coordonarea prof. univ. dr. Sanda Hârlav Maistorovici – o lucrare de disertație la Universitatea ”Valahia” Târgoviște cu tema ”Grigore Constantinescu – Muzicologul romantic”. Rândurile următoare reprezintă finalul lucrării.
”În lumea muzicii, eu sunt cinci într-unul: compozitor, dirijor, violonist, pianist, profesor – afirma George Enescu, foarte convins că un creator nu poate să fie în același timp și teoretician. Recunoștea, totuși, o excepție: ”Doar Wagner a reușit”.
”Rareori compozitorii au fost teoreticieni buni” sau capabili ”să spună ceva convingător despre lucruri care le erau cunoscute doar din auzite”, spunea Paul Hindemith. Pentru aceasta sunt necesari teoreticieni ca Grigore Constantinescu (profesor, dirijor, pianist, teoretician, gânditor – doar compozitor nu), ale cărui volume, ”ridicate” prin osârdia iubitorului de muzică și prin crezul său că ”o carte poate învinge orice boală”, sunt concretizări ale unui talent autentic care își caută și își găsește mereu forma.
Conștient că o ilustrație de carte înseamnă ceva mai mult decât o parafrază a titlului, o tautologie, Grigore Constantinescu vădește multă grijă și pentru ilustrația copertelor cărților sale. Coperta, ca de altfel titlul unei cărți, adaugă semnificațiilor textului intrinsec o irizare semantică suplimentară. Se mizează pe o simbioză, pe o complementaritate cuvânt – muzică – imagine. Este de înțeles, câtă vreme ”evantaiul” preocupărilor sale cunoaște toate ”tonalitățile”.
Intenția mărturisită a lui Yehudi Menuhin când a scris ”Muzica omului” a fost să demonstreze că ”muzica poate transmite dragostea, ca omagiu, iar omul să se simtă împreunat cu natura și infinitul”. Compozitorul Dimitrie Cuclin afirma, în ”Corespondența” sa, că ”Muzica e omul însuși”. O afirmă și Grigore Constantinescu – ca atâția slujitori ai muzicii -, de multe ori, explicit sau subînțeles sau… implicit. În fond, ”Splendorile…”, ”Diversitatea stilistică…” și alte cărți ale sale tratează aceleași probleme majore ale existenței dintotdeauna: viața, moartea, iubirea, frumosul, creația, ființarea sau rostul divinității. Că e vorba de Platon, de Beethoven, de protopărinții bisericii, aceasta este o altă chestiune. După o zicere celebră: ”De te fabula naratur”, adică, mai pe limba noastră: ”Despre tine, omule, e vorba în propoziție”.
Leonida Corneliu Chifu
