Nino despre Nini (2)
(urmare din ediția de ieri, 13 decembrie 2019)
Cartofi prăjiţi cu nimic
Reporter: Că tot vorbim despre Festivalul „Nichita Stănescu”, te-aş ruga să-mi spui cum te-ai implicat la festivalurile precedente.
Ion Stratan: Personal, am fost angajat, ca muncitor necalificat, la Biblioteca Judeţeană „Nicolae Iorga”, pentru că nu am fost şi nu am vrut să devin membru de partid. Şi, ca anecdotică la întrebarea dacă vreau să intru în partid, i-am răspuns: „În care partid?”, iar la Festivalul „Nichita Stănescu”, din primăvara lui ’89, nu mi s-a permis să iau cuvântul. Toate intervenţiile mele de până atunci fuseseră pe teme retorice, ideatice şi religioase. Comunicarea la care ţin cel mai mult este cea din 1998, asupra relaţiei misticii germane şi a lui Meister Eckhart cu universul stănescian, pentru care am fost felicitat de minunatul poet Petre Stoica, prietenul adevărat al lui Nichita şi al poeziei libere, neangajate. Aşadar, n-am avut nici un avantaj ca participant constant la Festival.
R.: Îmi mai amintesc, printre altele, de faptul că ai primit o invitaţie la un festival de poezie în Belgia, unde urma sa susţii şi o prelegere despre poezia lui Nichita, dar n-ai primit viza…
I.S.: Lucram opt ore pe zi la Biblioteca Judeţeană, nu am mai putut publica (deşi scrisesem trei cărţi bine primite de critică) din 1983 până în 1990. Din păcate, n-am putut nici să călătoresc la acea vreme, deşi invitaţiile la festivalurile internaţionale de poezie se succedau an de an. Mi-aduc aminte că la bibliotecă luam, în loc de sanviş, cartofi prăjiţi, pentru că nu se mai găsea nimic. Un episod care mi-a fost drag, din toţi aceşti ani, a fost organizarea (împreună cu minunatul grafician şi regizor Mihai Vasile) punctului muzeal „Nichita Stănescu”, în casa de târgoveţi ”Hagi Prodan”. Volumele cu dedicaţie de la Nichita le-am dăruit Bibliotecii.
Os din os stănescian
R.: ”Marelui Ion Stratan, os din os stănescian”…
I.S.: Mă bucur că n-ai uitat. Într-adevăr, printre cărţile cu dedicaţie de la Nichita se numără şi ”Noduri şi semne”, pe care Nichita scrisese: ”Marelui Ion Stratan, os din os stănescian/ Ceste noduri şi semne/ De noi doi destul de demne/ Şi văzute stratenite şi nichite”. Urmează semnătura. Pe ”Respirările” din ’82, mi-a scris, parafrazând o glumă celebră în epocă: ”Lui Ion Stratan, această respiraţie gură la gură, din partea înecatului cu patine”. Urmează semnătura. La Bibliotecă, am reuşit să fac o bibliografie aproximativă ”Nichita Stănescu”, pe care, în 2002, distinsul domn Chirulescu a dus-o la perfecţiune. Dintre întâlnirile în casa poetului reţin imobilitatea dintr-un colţ a poetului Gheorghe Tomozei, care aprindea, în tăcere, chibrit după chibrit, pe care le privea, după aceea, într-un fel de fascinaţie pirică. Se simţea sprijinul genialului pictor Sorin Dumitrescu, era prezent adesea actorul Florin Zamfirescu şi nenumăraţi poeţi tineri, de la Florin Iaru la Ioan Flora. O prezenţă minunată era cea a graficianului Mircia Dumitrescu.
Dora şi ”sfinţii”
R.: Ne mai spui o glumă sau o anecdotă cu Nichita? Pentru cititorii noștri.
I.S.: Sigur că cititorul mai aşteaptă o anecdotă şi am s-o înfăţişez ca atare. Prima este vorba de spirit a lui Nichita, când au trecut deasupra Bucureştiului două elicoptere. În tăcerea consternată a tuturor, Nichita a spus, după câteva momente: ”S-or fi certat”. Iar ca glumă de bon ton, pe când Nichita redusese drastic raţia de ”sirop” cu aromă de struguri, aveam în dulapul de sub televizor o sticlă de bună calitate. Stăteam ca sfinţii pe marginea patului şi, din când în când, Dora intra să vadă dacă se respectă embargoul. Ne-a văzut privind telejurnalul cu multă atenţie, ceea ce i s-a părut, de la început, suspect. Intrând, a doua oară, şi găsindu-ne ascultând muzică populară, era clar că ceva nu era în ordine. Iar când, în sfârşit, ne-a surprins urmărind nemişcaţi desenele animate, ”s-a prins”, evident, şi s-a dus ţintă la dulăpior, de unde ne-a confiscat sticla!
NICHITA OM DE PRAHOVA sau activişti toată viaţa, poeţi toată moartea
R.: Cunoşti vreun alt proiect de-al lui Nichita?
I.S.: Nichita mai scria, spre deliciul prietenilor, o glumă dramatică, – după modelul Goethe sau Eminescu -, ale cărei titlu şi conţinut nu pot să-l dezvălui, chiar dacă nu avem… CNA. Deocamdată. deşi obţinuse Marele Premiu la Struga, pe care organizatorii plănuiseră să i-l dea lui Marin Sorescu, comuniştii nu s-au lăsat de şicanări. Pentru Nichita, viza de ieşire pentru Iugoslavia era prin Banat, iar pentru Dora, prin Bulgaria. Festivalurile au stat sub bunăvoinţa şi aportul critic a două personalităţi: artistul plastic Sorin Dumitrescu şi criticul Eugen Simion. Cu timpul, la Festival au fost prezente nume strălucite ale intelectualităţii româneşti, de la Lucian Raicu la Gabriel Liiceanu. Interpreţi de marcă, precum Leopoldina Bălănuţă şi Johnny Răducanu, au întregit atmosfera artistică a desfăşurării. Regizorul şi artistul plastic Mihai Vasile a prezentat un film – parabolă despre metafora soldatului, interpretat de Cătălin Rădulescu.
R.: Ai ceva fotografii împreună cu Nichita? Dacă da, te-aş ruga să ni le împrumuţi. Am dori să ilustrăm textul şi să le… salvăm…
I.S.: Drag prieten, imaginile, amintirile, fotografiile împreună cu Nichita s-au răspândit, s-au risipit, de la Australia primei sale soţii până la – să-i zicem – Câmpina bucuriei noastre de a fi prahoveni. Sper să fi fost „salvate”… Pe interviul dat la 50 de ani, Nichita a semnat cu anul de naştere, 1933, urmat de 4,5,6 şi ”sigla” NICHITA OM DE PRAHOVA. Important este să păstrăm spiritul unei anume rostiri, unei anume deschideri tipic munteneşti şi ploieştene, pentru că – vorba lui Nichita – ”activiştii vor fi activişti toată viaţa, iar noi vom fi poeţi toată moartea”. (Sfârșit)
Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU
