Tabăra de Sculptură Monumentală Contemporană – Ediția a IV-a (Ploiești 2021)
”… dar starea asta de neliniște te ajută să creezi”
Interviu la lucru cu sculptorul Dan Daniel
Reporter: Sper că nu deranjez prea tare.
Dan Daniel: A, nu, nu! Deloc!
R.: Mi-era teamă să nu vă accidentați.
D.D.: O, nu! Se mai întâmplă…
R.: Sunteți foarte montat, foarte pornit să terminați treaba.
D.D.: Da, e adevărat. Începe să prindă viață, volum, și asta mă bucură enorm de mult, așa, ca un copil…
Schimbare de proiect sau anti Michelangelo
R.: Spuneați că ați avut unele nereguli cu blocul de piatră…
D.D.: Da, inițial, după cum era macheta pe care v-am prezentat-o înainte, ea era în profil pătrat, de 60 pe 60, ori piatra, când a fost adusă, na(!)… Așa am înțeles, că n-au găsit chiar ce solicitasem eu.
R.: Nu corespundea dimensiunilor prevăzute de dvs.?
D.D.: Nu, deloc. Asta care a fost adusă aici are 60 pe 30, pe doi metri jumate. Ceea ce
m-a obligat să schimb un pic proiectul.
R.: Deci nu vă alegeți singuri blocurile de marmură sau de granit?
D.D.: Normal așa ar trebui, numai că mai există și excepții…
R.: Michelangelo, de pildă, n-avea încredere în nimeni. Își petrecea ani întregi în carierele din Carrara pentru a dibui blocurile potrivite.
D.D.: Asta-i adevărat. Așa ar trebui. Și noi ar trebui să mergem în carieră, să alegem personal blocul, eventual să fie tăiat la dimensiunea potrivită.
R.: Dar nu s-a-ntâmplat…
D.D.: Nu s-a-ntâmplat, dar nu-i nicio problemă, ne adaptăm.
R.: Artiștii contemporani sunt mai flexibili.
D.D.: Da, nu-i neapărat ca un ajutor, dar îmi dă libertatea de a merge mai departe, de a realiza o altă operă de artă față de ce am prezentat în proiect.
R.: Paradoxal, deși nu ați intrat în posesia blocului de marmură dorit, ci a unuia subdimensionat, afirmați că aveți mai multă libertate.
D.D.: Da, ne lasă să recreăm, s-o regândim, s-o ducem la un alt nivel. Asta era și ideea simpozionului de sculptură. De a crea liber, fără să-ți impună cineva o idee anume – gata, numai pe-asta trebuie s-o faci! Nuuu, să vină de la tine! De-aia și răgazul care ne este dat – o lună de zile –, ca să avem timp să creăm.
Nobila stare
R.: Nici atât.
D.D.: Acuma, deh! În limita posibilităților. Dar e foarte bine. Mai e destul de mult de lucru, dar eu cred că o să meargă foarte bine. Sunt bucuros. Mai ales că, la finalul ediției, o să am a doua operă de artă în acest parc minunat. (Dan Daniel a participat și la prima ediție a taberei de la Ploiești – n.r.)
R.: Suntem încântați. În ce stadiu al lucrărilor vă aflați acum?
D.D.: Undeva la 70 la sută. Sunt destul de aproape de final, dar mai e mult de lucru.
R.: Detaliați puțin!
D.D. (indicând pe lucrare): Forma mare… Am reușit să să o scot spre final, dar deocamdată, după cum vedeți, mai este încă de degroșat partea asta. După care mai am de șlefuit aici. O să intru, o să fac o cavitate care va comunica cu partea cealaltă. Chiar o să fie destul de mult de lucru la cavitatea asta.
R.: Căutăm să ne imaginăm cum va fi. Spuneți!
D.D.: După ce o să ajungă cam cum e aici, urmează șlefuirea și lustruirea. Alea-s procese finale, dar sunt cele mai importante, cele care dau o stare nobilă lucrării.
R.: Și parcului. Abia așteptăm să ne vedem încununați de noblețe.
D.D.: Și eu abia aștept. Parcă nu mai am somn noaptea. Partea asta de final e cea mai frumoasă, pentru că atunci te bucuri cel mai mult de lucrare.
Mai e puțin, mai e un pic…
R.: Am auzit că v-ați culcat pe la 4 dimineața. Un artist bântuit.
D.D.: Am avut o stare așa, mai de neliniște, dar starea asta de neliniște te ajută să creezi. Te-ajută să vezi lucrurile așa cum urmează să fie. Vezi în… viitor.
R.: Titlul lucrării rămâne cel pe care l-ați stabilit inițial: Galaxia Suveică?
D.D.: Da, desigur.
R.: Mai e puțin până o lansați spre… galaxii.
D.D.: Mai e foarte puțin, dar mai trebuie să muncim.
R.: Bine. Succes!
D.D.: Mulțumesc frumos și vă așteptăm din nou mai spre final.
R.: Vom reveni sigur. Nu vă mai reținem. Spor la treabă!
D.D.: Mulțumesc frumos! Vă aștept!
Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU
