Fănuş Neagu: „Eu sunt o trestie ascultând neîntâmplările lumii. Mereu, mereu…”
La 5 aprilie 1932, s-a născut la Grădiştea de Sus, judeţul Brăila, scriitorul Fănuş Neagu. Cunoscut mai ales pentru romanele şi volumele sale de povestiri („Îngerul a strigat”, „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe”, „Scaunul singurătăţii”, „Ningea în Bărăgan”, „Dincolo de nisipuri”, „În văpaia lunii” etc.), Fănuş Neagu s-a remarcat şi ca dramaturg, publicist, comentator sportiv şi scenarist.
*
„M-am născut în Bărăgan, acolo unde ecoul lunii ia forma unei pălării de floarea-soarelui ce se închină, aplecată peste toată câmpia Brăilei, celui mai cântat fluviu al Europei, Dunărea. Satul meu, înconjurat de ape şi de mărăcini, pus în răscrucea drumurilor clocotind în negură de pelin, îşi sprijină oasele pe salcâmii din care luna mai îşi construieşte altare de miresme şi împunge cerul cu degetele uscate ale fântânilor cu cumpănă. Bărăganul e, poate, cea mai lungă călătorie a unui gând cuprins de dorul de-a cânta. Bărăganul, apele, poveştile bunicii şi ale părinţilor, adunate într-un vis fabulos, au făcut să se nască în mine scriitorul de mai târziu. […] Născut în Bărăgan, mă simt dator să mă amestec în întâmplările zăpezilor şi ale grâului. Când ninge în câmpie, inima mea atinge culmile de sărbătoare ce se petrec numai la închipuitele curţi împărăteşti. O sanie, doi cai cu zurgălăi, un drum săltând spre depărtări – iată leagănul fericirii sau poate cea mai amăgitoare aventură a sângelui. A-ţi pierde chipul, paşii şi sufletul în ninsoare echivalează cu o scufundare într-o gârlă de dogoare mirosind a grâu roşu. Iulie, în Bărăgan, când nu plouă, e ca un descântec, pe o corabie de pământ, al unui vraci înmuiat în fosfor. […]”
„Pe când eram copil şi începusem să citesc şi înserasem cu poveştile lui pe buze şi îngenuncheam în adumbriri de Dumezeu, ca să mă rog, înainte de a mă fura somnul, izbucneam deseori în râs, ca un mic păgân blond şi cârlionţat, închideam ochii şi schimbam râul rugăciunii. În loc să mă rog bunului Dumnezeu, scrânteam
vorba către izvorul poveştilor. Moş Ion Creangă (de ce-l substituiam pe Creangă lui Dumnezeu ţine de miracolul copilului convins că toate poveştile fac parte din aceeaşi minunăţie a lumii), dă-mi Dumneatale niţel derdeluş pentru sanie, dă-mi-l pe Dănilă Prepeleac şi Capra cu trei iezi, pune-l pe Ivan Turbincă să-l taie cu paloşul pe popa Danciu (de la noi din sat), că mi-a spintecat palma cu nuiaua, din pricina psaltirii, dă-mi turtă dulce de la Brăila, iartă-mă că am şterpelit gutuile şi covrigii bunicilor, du-mă pe mine la Humuleşti s-o ciufulesc pe Smărăndiţa, dar nu-l luaţi şi pe tata şi pe nenea Gheorghe, că vă fură caii…. ”
„Cu toate că locuiesc într-un oraş mare ca Bucureştii, de aproape treizeci de ani, starea mea fundamenta
lă e aceea de ţăran sau, mai precis, de copil de ţăran a cărui forţă, mocnită sau furtunoasă, e o stare de exaltare. Fiinţa mea aparţine pe rând liliacului şi pelinului crud, apoi grâului, apoi strugurilor şi la urmă zăpezilor. Vremea, în înţelesul nu de curgere a timpului, ci de fecundaţie a pământului şi a arborilor, exercită asupra mea o influenţă aproape magică.”
(Viorel Coman, Drumuri în poveste…, Bucureşti, Ed. Semne, 2007)
(Din colecțiile speciale ale BCU Iași)
#BCUIasi #BCUMihaiEminescuIasi #BibliotecaCentralaUniversitaraMihaiEminescu #ColectiiSpeciale #SpecialCollections #FanusNeagu
Via Colecții Speciale, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași
