Locuiam la țară, intr-un sat frumos, răspândit pe coline, cu drumurile desfundate,
mă bâțâiam pe un balansoar in curte când am văzut cum un câine mare, un ciobănesc ceva, a dat să atace un câine mic, pufos, dar un bărbat (cu care n-am mai vorbit de mulți ani) a intervenit și l-a gonit
m-am dus și eu, repede
și când am ajuns pe deal, am constatat că puiul pufos nu era câine, ci un miel mic-mic.
l-am luat în brațe, se agita și dădea repede din copitele alea, repede-repede, era tare simpatic,
trebuie să fac ceva cu el, am zis
nu prea știam ce să fac cu un miel mic
și mergeam pe ulița desfundată cu puiul in brațe
când m-am întâlnit cu un puști cu fața senină,
el a mângâiat mieluțul, eu i-am povestit ce s-a intamplat și ca nu stiu ce sa fac cu el
hai să-i căutam turma, a zis, sau îl pot lua eu, ca mai am oi acasă, mi s-a părut o idee buna, atunci hai să-l ducem la tine acasă,
sus, jos pe ulițe, am ajuns, o gospodărie mare, frumoasa, am vrut să-i dau drumul prin curte, pe iarbă, nu, nu aici,
am intrat cu mielul în casă, intr-o bucătărie imensă cu gresie maro-roșcat, mai erau acolo două oi
și mama puștiului, care le hrănea și pe care părea că o cunosc, dar n-o cunoșteam, cică era profesoara de engleza in sat,
am lăsat mielul, care a început să țopăie și-apoi s-a dus la o farfurie să mănânce și el, m-am uitat ce le-a dat,
era pate de ficat,
le place mult, a spus profesoara.
Mno, acum sunt curioasa cum ar arăta o psihanaliza pe baza interpretării viselor.
(Oana Costea)
