Per total, lumea e o junglă, n-am nici un dubiu. Oamenii sînt fiinţe mizerabile. Jefuiesc, poluează şi distrug ireversibil. Omul este un criminal înăscut. Lupta stă la temelia fiinţei umane, nu iubirea. Prototipul individului de succes este bruta care dărîmă, încalecă şi umileşte fără regret. Fiinţa umană pretinde că are ţeluri înalte, idealuri, morală, dar pusă sub lupă, morala şi etica ei sînt doar exprimări ale neputinței. Pacea este doar un biet armistiţiu în aşteptarea unei mult rîvnite confruntări decisive, răgazul dinaintea revanșei. Cînd nu ucide concret, omul se antrenează să ucidă. Se înarmează. Construiește portavioane. Uneori se aliază pentru un scop de moment, ca mai apoi să se doboare mișelește. În interviuri, oamenii deplîng lipsa dreptăţii practicînd ei înşişi nedreptatea, ca răspus la pretinsa nedreptate a celorlalți. Condamnă tirania călcînd la rîndul lor pe cadavre. Ipocriți, dezavueasă războiul, dar îl gîndesc în secret. În opinia lor, ticăloşiile sînt blamabile doar cînd sînt comise de alţii. Și cum poți pretinde cuiva sinceritate, cînd tu însuți ești sperjur? În rest, sînt delicați, sensibili, insistă să se dea sofisticați, cum își pun ei chiflele în pungă cu cleștele – au fobia microbilor și șterg clanța cu spirt –, cu cîtă pedanterie împing cărucioarele la ieșirea din supermarket, făcînd parcă concurs «de-a cine se mișcă mai lent», cu cîtă voluptate îşi compostează biletul în autobuz, ostentativ, papagalii, văzînd că tu faci blatul, ce atitudine solemnă au cînd întind bacşişuri… Mănîncă și beau, miză scurtă, viscerală, și nobilitatea lor ostentativă, biografii dezgustătoare, întruchiparea viciului. Nu comentez mai mult.
Gabi Stamate