Felicia Țerean – ”Iubire-n amurg”
”Am scris aceste poezii extrem de repede, în câteva zile. Și pe mine m-a surprins cât de repede m-am mișcat. Le-am publicat înainte de a mă răzgândi. Este o explicare a unei stări de spirit, un moment mai special al meu. Nu mi-am dorit nici un moment atât de fast pentru asta. Sunt poezii care se citesc în liniște, nu în Plen”, ne-a mărturisit Felicia Țerean cu prilejul lansării, cu ani în urmă, la Biblioteca Județeană ”Nicolae Iorga” Ploiești a primului său volum de poezii, ”Iubire-n amurg”.
Felicia Țerean abordează marile probleme ale existenței, văzute din perspectivă crepusculară. Iubirea sau moartea sunt simțite în fiorul și noima lor de către un autor trecut prin experiențe de viață și prin biblioteci. Într-o țară în care te naști poet și după vârsta rimbaldiană ești secat sau deturnat spre alte îndeletniciri, Felicia Țerean debutează ”în amurg”. Se simte în fiecare vers cutremurul existenței dat de presimțirea thanatică, dorul vârstei de amiază, dorința de a trăi. Poezia se citește ușor, e bine așezată în pagină. Unul dintre meritele autoarei este onestitatea. E o poezie pentru suflet, nu caută cine știe ce vâlvă. Poezia nu este stereotipă, repetitivă, nu cade în manierism. Poemele au, toate, câte opt versuri. Ritmul, ”pasul” poeziilor nu este mereu cu strictețe respectat, eficacitatea ritmică nefuncționând întotdeauna ireproșabil. Dar ritmul, metrica, rima sunt adesea determinate de un sistem de coduri supraindividuale.
Volumul conține și ilustrații înfățișând îndeosebi chipuri plânse. Durerea abia dacă este ”calmată” de visare. ”Viața moartă, veșnic trează”, sună un vers. Moartea este resimțită ca o prezență, un continuum, un mereu aici. Poeta pare a-și ridica ziduri închise (pag.11), doar lacrimile n-au zăgaz. Înseși versurile sunt ”ofilite”. Acestea ar putea fi luate uneori drept însăilări adolescentine dacă n-am întâlni formulări inspirate: ”fericirea dând tristul ocol”, ”un veac de vecii ne desparte”, ”Mă scald în durere precum/Soarele cerul răsfață!”. Se minunează că există, considerându-se ”un muribund ferice”. Poezia ”Freamăt” lămurește drama autoarei. Ultimul vers al primei strofe este: ”Știu, te doresc prea devreme!”, iar al celei de-a doua este ”Căci te iubesc prea demult!”. În acest interval de ruptură, de discontinuități, al contratimpului, se consumă trăirile poetice ale autoarei.
Nu cunosc tematica următoarelor volume ale Feliciei Țerean, dar o anumită distanțare prin ironie ar fi poate folositoare. Trebuie amintit că – simultan – poeta a prezentat și o expoziție de miniaturi, inspirată, discretă, lirică, îmbinând techne-ul cu arta, senină de această dată.
”Sentimentul neîmplinirii, al tristeții ce te poate copleși într-un anume moment al vieții, este de fapt o stare de poezie interioară ce trebuie trăită și vindecată în liniștea singurătății”, ni se confesează poeta. Dar, după cum se spune în ”Geneză”, a fost o seară și o dimineață: prima zi. Seara (amurgul) este doar începutul lumii și – poate – momentul întemeierii discursului poetic al Feliciei Țerean, al cărei talent urmează să se împlinească în viitoarele opere.
Leonida Corneliu CHIFU
