Maică-sa era bețivă. Alcoolică. O trădau fața, ochii, gesturile.
M-am așezat în spatele lor la Mega. Ea avea în mână două peturi de bere și încă o sticlă mică, n-am văzut ce.
Fetița avea mâinile goale și ochii negri.
M-am înfuriat, m-am întristat.
S-au întors amandouă spre mine. Ochii stinși și ochii mari.
Apoi maică-sa s-a aplecat și i-a șușotit ceva în ureche.
Ea a ascultat atentă și a dat complice din cap că a înțeles.
Știam ce i-a spus.
Știam ce urmează, ce-o să zică fata, ce-o să zică maică-sa, ce o să fac eu.
Aș fi vrut să știu sau să pot să fac altceva. Mai mult, mai bine. Nu știu și nu pot.
O fetiță amărâtă a mâncat multe dulciuri ieri seară, iar eu am plâns în mașină.
De ciudă, de furie, de neputință.
E Săptămâna Patimilor.
Oana Costea
