Ce mămăligă mare am face noi dacă toată familia s-ar așeza sub boltă și de sub frunze soarele s-ar zgâi să ne mănânce!Am cumpăra un tuci imens,vinerea, din obor,acolo unde lumea strigă ca după ajutor:Ia,ma-ta,tuci bun,ține o viață,cositorit! Ia,domniță,tuciul ăsta…în care mama făcea săpun.Și l-am ține toată familia ca pe o colivă,să fie pentru toți cei adormiți.Mămăliga ar scoate bulbuci,o mestecăm, pe rând, cu linguri din lemn cât un cap de copil.Ar fierbe odată cu toate poftele noastre,bunica m-ar da la o parte să nu sară cocoloșul în obraz sau pe sprânceană.Tot pericolul care s-ar putea ivi l-ar strânge femeile mele, mama și bunica,în buzunar.Mămăliga e fierbinte și parc-ar fi din păr blond,sau din mătase moale de porumb,din tot galbenul care e strâns în căpițele cu fân.Soarele dormitează după horn,punem fața de masă și un fund din lemn pe care mămăliga se-așază pe tron.Bărbații o taie cu sfoara și-o-mpart egal.Mama se uită contrariată la părul meu alb și-mi șoptește la ureche:Ți-a curs tot galbenul în mămăliga asta!Să nu-ți pară rău!Ești la fel de bătrână ca mine,da’ tu nu știi să mesteci în mămăligă!, îmi strecoară bunica în cealaltă ureche….până târziu, când le-am ajuns din urmă.Acum suntem de-o seamă! aud de departe,în timp ce toată familia s-a așezat la masă.
(Livia Dimulescu)