Mă străduiam, mai deunăzi, să pledez insistent și probabil destul de utopic pentru a pune la baza discipolatului exersat de orice tânăr ar fi vorba asupra importanței ideii de sacrificiu, amintind de miturile și ritualurile care stau de fapt la baza întregii civilizații / mentalități iudeo-greco-creștine.
Revenind mai cu picioarele pe pământ, trebuie să admitem că așa-numiții ”millennials”, care se formează chiar acum, au de înfruntat o cu totul altă realitate, alte ispitiri și alte capcane decât generațiile care nu s-au confruntat cu hiper-consumismul / ultra-hedonismul tehnologizat de astăzi. După Sigmund Freud, probabil că piatra de hotar cea mai importantă în regândirea relației sufletului cu corpul se cristalizează chiar în celebra sa istorie a sexualității. Acolo, aflăm într-un lung excurs al tuturor perioadelor istorice și filosofice de până acum, cum pretențiile și perspectiva asupra corporalității s-au modificat permanent, iar acum avem de-a face cu rudimente ale viziunilor de altădată asupra corpului ca ”lăcaș al sufletului” sau ca un fel de altar ritualic pentru jertfele ”programatice” pe care tinerii asumau să le facă până la atingerea unei veritabile vârste adulte.
După mișcarea hippie și diversele manifestări arondate curentului New Age, s-a intrat aparent nu doar într-o eră a unui hedonism compulsiv, ci și într-una a masificării rapide și a triumfului marketingului și statisticului asupra ființei umane. S-a deschis, altfel spus, o veritabilă cutie a Pandorei, pentru că trupul uman și-a pierdut în ritm destul de rapid toate atributele de sacralitate, mister și cosmicizare, la care părea până nu demult să aspire.
De-a lungul timpului, au mai existat perioade de urcușuri și coborâșuri cu privire la modul în care corporalitatea și mai ales nuditatea au fost tratate, în special în istoria artelor plastice. Înseși reprezentările picturale de pe Capela Sixtină au fost la un moment dat, percepute demitizant, iar un Papă, poreclit ”Pantalonarul”, a poruncit să fie adăugate văluri care să mascheze nuditatea unora dintre personaje. De fapt, de-a lungul timpului, atitudinile în diverse epoci religioase au pendulat frecvent dacă ne amintim numai de filmul Andrei Rublev al regizorului Tarkovsky, care include un fragment de ritual al sectei adamiților care practicau nuditatea integrală în timpul ritualurilor religioase până la vârste mature. Adamiții își considerau propria biserică drept una a paradisului și chiar condamnau căsătoria ca fiind străină de Eden și încercau ca, prin dezbrăcare, să se reîntoarcă simbolic la starea de dinaintea Păcatului Originar. Ceva ma târziu, de altfel, prin secolul a XII-lea, și Sfântul Francisc de Assisi a adoptat și a recurs, cu membrii grupului său sectar, la nuditate totală, pentru a marca astfel renunțarea la orice bunuri pământești și dedicarea unei vieți total conforme Sfintei Evanghelii. În cele din urmă, el se retrăsese cu ceilalți frați franciscani pe muntele Verna, unde a compus și una dintre cele mai cutremurătoare poeme cu substrat sacru – ”Cântarea Fratelui Soare”.
Mode care se străduiau să deconecteze în mod radical corporalitatea de la orice conotații vulgar sexuale au reapărut și mult mai târziu, chiar la începutul secolului XX, când scriitorul Franz Kafka nu se dădea în lături să ia parte la tabere nudiste în Alpi, modă germanică ce s-a extins ulterior însă în mod cvasi-orgiastic până la venirea la putere și apoteoza lui Hitler. După anii ’60, însă, în parte pe urmele mișcării hippiote despre care vorbeam, atitudinile dominante față de corp și sexualitatea umană s-au schimbat radical apărând acea ”cultură populară” atât e dragă lui Pier Paolo Pasolini care prin celebra sa trilogie cinematografică din anii ’70 propovăduia în cheie post-marxistă un fel de demontare a represivității societății, la început printr-un așa-zis ”anti-conformism rebel” ce s-a deplasat în cele din urmă până la un nou ”hedonism de masă”. Pe urmele lui Gramsci, regizorul citat a exaltat ideea unui drept de neîngrădit la libertate, inclusiv sexuală, însă a fost în cele din urmă decepționat el însuși de modalitățile prin care cultura consumistă a reușit să acapareze, treptat, premisele prezumat libere ale instinctelor naturale, recuperându-le în sensul pervers mental, chiar ca o exaltare a morții (thanatică). În acest sens, trebuie citit testamentul său artistic conținut în controversatul film ”Salo sau cele 120 de zile ale Sodomei”.
Să ne amintim, totuși, că civilizația de consum s-a mândrit totdeauna, direct sau indirect, cu faptul că lasă permisiunea fiecărui consumator potențial, inclusiv de cultură, să-și desemneze și să-și aleagă exact nișa pe care este capabil să o asume. Pasolini, însă, și într-un fel toată Școala filosofică de la Frankfurt, în frunte cu Herbert Marcuse, au deconspirat mecanismele de marketing și adevăratele mize ale manipulării și masificării forțate, care stăteau în spatele aparentei generozități ”capitaliste”. Transformismele ce s-au succedat cu mare viteză, aproape halucinant, au dus până la urmă la forme extreme de manifestare și promovare globală. Rând pe rând, conotarea tot mai sexuală a corpului uman a mers pe un traseu justificat la început prin regulile de igienă (”practicarea sexului e ca spălatul pe dinți” spuneau cursurile de educație americane), apoi prin dezinvoltura necesară practicării sporturilor cât mai confortabil și dezinhibat, conducând treptat în reprezentarea sexualității cvasi-asumată colectiv doar ca ”nevoi fiziologice”, apoi pur și simplu ”fun” (adică un divertisment pentru combaterea rutinei și plictiselii), până la perspectiva explicit perversă (anume reinterpretarea raporturilor între indivizi doar în termeni de obiect al plăcerii și încălcare deliberată a tuturor limitelor sau convențiilor sociale de până atunci). Mai întâi, cu alte cuvinte, admirația educată artistic pentru ”formele frumoase”, contemplația Celuilalt au fost înlocuite de accentul agresiv pus pe atractivitate, competitivitate comparativă în așa fel încât obsesia aproape oricui de a fi ”sexy” a sfârșit prin a domina mental întreaga ”societate a spectacolului”.
Ar merita să înțelegem că ceea ce trăiesc în mod compensatoriu adolescenții de azi, prin auto-etalarea pe siteurile de socializare, este doar o confirmare apăsată a Cultului Plăcerii și a terorii pe care aceasta o exercită asupra multor practici și conduite sociale. Dacă privim din unghi de vedere sociologic, trebuie să admitem că întreaga agendă publică a fost bulversată și că, acum, această supapă, care este considerată sexualitatea, se căznește din răsputeri să fie un antidot sau elixir universal la spaima de alienare, finitudine și moarte care seamănă zilnic destui tineri, mai cu seamă în țările avansate economic.
Într-o economie sau capitalism de tip cazino, terorizată de tot soiul de angoase și rivalități acerbe, de catastrofe și atentate la tot pasul, sexualității i se încredințează cumva apăsător misiunea ingrată a prostituatei-vestală de care a vorbit Roland Barthes când analiza opera rebelă a lui Baudelaire.
Sever AVRAM
Extras din volumul în pregătire ”Ultima halucinație de pe Muntele Măslinilor”
Tablete precedente:
