Tabăra de Sculptură Monumentală Contemporană – Ediția a V-a (Ploiești 2022)
Interviu la final cu sculptorul Maxim Dumitraș
(urmare din ediția de ieri, 29 septembrie 2024)
Reporter: Domnule Dumitraș, ați lucrat la maxim, ca să zic așa. Dar și realizările sunt pe măsură. Am citit mulțumirea pe chipul dvs.
Maxim Dumitraș: (zâmbind) Am realizat un ansamblu care a fost construit în timp, de-a lungul a trei ediții. De fapt, mă gândesc la lucrarea aceasta de 40 de ani. Eu zic că am reușit. Sunt foarte mulțumit. Timpul a ținut cu noi, marmura bună, totul a fost impecabil. Așa că las orașului Ploiești două doleanțe: să aibă grijă de ansamblu și să se continue Muzeul de Sculptură Monumentală Contemporană în aer liber.
R.: Ați fost tare bun cu noi. Ne-ați dăruit un prim ansamblu monumental, de care suntem foarte mândri.
M.D.: Mă bucur. Să aveți grijă de el, să aduceți artiști importanți și să creați valoare în acest oraș, pentru că merită.
Sculptori gastronomi și rețete cu suflet 
R.: Mă bântuie un gând. Știu că sunteți artist în foarte multe feluri. Am auzit că nici arta culinară nu vă este străină. Este adevărat?
M.D.: Ei, da, este una dintre pasiunile mele. Acuma lucrez la o carte de artă culinară, cu rețete realizate numai de sculptori. Majoritatea sculptorilor au preocuparea artei culinare.
R.: În ce stadiu se află cartea?
M.D.: Mai am de lucru la ea. E, de fapt, un album, numai cu sculptori care au pasiunea artei culinare. Fiecare vine cu două-trei rețete de-ale lui. Cu un concept propriu, cu o creație proprie și cu lucrări ilustrate. Sculptură și artă culinară.
R.: Sunt doar sculptori români prezenți în album?
M.D.: Vor fi și internaționali. Vine unul din Turcia, altul din Franța… Sunt sculptori importanți care… fac și de mâncare!
R.: Când va apărea albumul culinar? Întreb pentru că vreau și eu un exemplar.
M.D.: Păi acum adun material. Sunt vreo 20 de artiști care își vor dezvălui talentele culinare. Sper să-l scot până la sfârșitul anului.
R.: Ați optat pentru o editură?
M.D.: Vom vedea. Merg pe autofinanțare. O finanțez eu. Și după aia o vând. Sper să apară la toamnă.
R.: Cum procedați cu alimentele. Eu nu mă prea pricep la arta culinară. Le ”degroșați”? Folosiți țiul, șpițul?
M.D.: (cu un surâs complice) E o știință. Folosesc tradiția ca sursă de inspirație și-i dau o altă dimensiune cromatică, a gustului și a formei, dacă vreți. Sunt rețete cu suflet.
Culoarea dragostei
R.: Aveți și alte proiecte editoriale?
M.D.: Da. Mai lucrez la un catalog cu sculptori, pentru o expoziție. Eu fac fotografiile. Am apelat și la doi critici de artă. Expoziția va merge la Baia Mare, Sighet, Iași, Bacău, până va ajunge la Muzeul Țăranului Român, în toamnă.
R.: Maxim Dumitraș, omul care vine din Raiul albastru! Știți că albastrul este și culoarea dragostei?
M.D.: ???
R.: Vă amintiți de cântecul care vorbea despre albastru ca despre culoarea dragostei?
M.D.: S-ar putea să-mi aduc aminte, dacă îmi cântați.
R.: Se cânta în copilăria și adolescența noastră. Permiteți-mi să vă îngân doar câteva măsuri! ”Blu, blu, l’amore è blu/ Quando con me, con me ci sei tu…”.
Macarale
M.D.: Bravo! E superbă! Mi-am adus imediat aminte! ”Macarale” știți?
R.: Cum să nu? Cântecul a fost lansat în copilăria mea. În 1959, când aveam 5 ani. Îl cânta Trio Grigoriu.
M.D.: Și eu l-am prins. Eram în primii ani de viață.
R.: Vi-l voi fredona imediat. Dar apropo: se poate realiza sculptură monumentală fără macarale?
M.D.: Păi n-ai cum să ridici lucrările.
R.: Dar nu există sculptură monumentală care să fie încastrată într-o construcție, într-un edificiu?
M.D.: Ba da. Eu am făcut în Franța o sculptură într-o carieră, o intervenție direct în peretele de marmură, pe 30 de metri. Dar să știți că în cazul lucrărilor independente, putem vorbi de o știință. Cum pui chingile, cum rotești… Că poți să rupi sculptura. Iar noi vrem să facem mai mult decât sculptură.
R.: Da, am asistat și eu la o repriză de rotiri. Mi-a tresărit inima de trei ori, câte o dată pentru fiecare operă realizată la această ediție. Dar hai să vă cânt! (Reporterul cântă câteva fragmente din ”Macarale”)”Zeci de blocuri/ Râd în soare argintii zeci de blocuri,/ În zori de zi./ Suie-agale/ Pe albastrele cărări suie-agale,/ Suie în zări”. Și mai încolo: ”Uite brațul lor de fier/ Cum ridică pân la cer/ Zeci de blocuri,/ Un cartier”.
M.D.: Buun! Aș vrea să-mi cântați și finalul.
R.: Aaa, finalul e… apoteotic! Cu un asemenea îndemn poți să purcezi neabătut spre noi izbânzi: ”O macara, încetinel,/ Mi-a trimis un bilețel,/ Îl prin iute și-l citesc:/ Spor la lucru/ Și te iubesc!”.
(Artistul și reporterul râd cu poftă. Apoi, sculptorul se adresează asistenței:)
M.D.: V-a plăcut ieșirea?
Foto 1: De la stânga la dreapta: sculptorii Petre V. Mogoșanu, Maxim Dumitraș și Constantin Țînteanu
Foto 2: Cariatida
Foto 3: Ansamblul Monumental ”Maxim Dumitraș” de la Ploiești
Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU
