close
InterviuPromovateTabăra Sculptură

Maxim Dumitraș: Paznicul umbrei și luminii

Tabăra de Sculptură Monumentală Contemporană – Ediția a V-a (Ploiești 2022)

 Interviu la lucru cu sculptorul Maxim Dumitraș
(primul interviu, la începutul lucrărilor – în ediția 26 februarie 2023)

R.: Domnule Dumitraș, vorbiți-ne despre ultima lucrare, despre cariatida la care lucrați!
M.D.: E un paznic al umbrelor. Să recapitulăm: avem casa, colțul cu interior albastru,  urmează veriga, iar personajul acesta, cariatida, urmărește – cum vă spuneam deunăzi – lumina și umbra. Cariatida știm că e reprezentată ca o femeie, îndeplinind rolul unei coloane, unui stâlp care susține, cu un capitel, o clădire, un edificiu. Aici cariatida păzește umbra și lumina. În cadrul lucrării mele, e ca un personaj.
R.: Ar fi interesant de aflat cum ați ajuns să realizați acest ansamblu monumental, ce etape ați străbătut.
M.D.: Lucrarea trebuie gândită în ansamblul activității mele artistice, incluzând cele  trei mari cicluri despre care v-am vorbit: întâi, locuirile interioare; după aceea, verigile, în sculptura monumentală; apoi, absențele încercuite. Am o teză de doctorat, ”Absențele încercuite”, susținută la Iași, și o expoziție cu același titlu. Ultima lucrare, ”Locuirea”, pleacă din aceeași rădăcină. Toate pleacă din rădăcina arhetipului folcloric, ca la Brâncuși, care i-a dat universalitate, i-a dat filosofie și sens.

În ritmul naturii 

R.: Sunteți mult lăudat pentru că ați revitalizat viața artistică și culturală din Sângeorz-Băi. Aveți tot felul de proiecte. Vorbiți-ne despre câteva!
M.D.: Da, am un nou proiect pe dealul din Dosul Gârciului, unde dețin un teren de 15 hectare.
R.: Moștenire?
M.D.: Da, l-am moștenit. De la tata. Era foarte încântat că după 20 de ani urc din nou  dealul.
R.: Cum arăta locul la data preluării moștenirii?
M.D.: Era o pădurice de mesteceni.
R.: I-ați prezentat proiectul tatălui dvs.?
M.D.: Desigur. I-am zis: ”Tată, vreau să fac aici un mare muzeu, unde să aduc artiști, să lucrăm, să gândim, să săpăm, să expunem, să realizăm tot felul de lucruri, să facem tot ce ne dă prin minte.” Chem artiști an de an și încercăm să facem un muzeu de la solid la efemer.
R.: Din ce realizați lucrările?
M.D.: Facem lucrări din fân, crengi, lemne, copaci, tălăngi, clopote de oi și altele. Dar cu sens. Unele lucrări, dintre cele mai bune, intră în patrimoniul muzeului, celelalte rămân în natură. Unele vor dispărea. Lucrăm cu obiecte în stare naturală sau cât mai apropiate de starea lor naturală.
R.: La ce lucrați acum în Dosul Gârciului?
M.D.: Lucrez la o balustradă din carpen. Fac balustrada la o margine de deal. Vă imaginați un deal care are o balustradă naturală din lemn? Cu rădăcini, cu crengi, ca o balustradă barocă. Nu puteți să înțelegeți dacă nu veniți să vedeți.
R.: V-ați impus un anumit ritm de lucru?
M.D.: Lucrez în ritmul naturii.

Apicultura e filosofie 

R.: Afirmați că primele dvs. lucrări au fost pe motivul ”stupului”. Te pomenești că sunteți și apicultor! Aveți suficient spațiu pentru stupi acolo, în Maxonia.
M.D.: Mi-ar plăcea, dar nu sunt, că nu am timp. Apicultura e o filosofie și o artă sofisticată, greu de stăpânit. Și asta de mii de ani. De la îmbrăcămintea de protecție, cu mască și celelalte… Lupta cu ”trântorii”, cu ”lucrătoarele”… Apoi, administrarea stupinei. Te simte albina dacă nu ești apicultor bun, te ”mușcă”. E o întreagă știință.
R.: Ați lucrat stupi din marmură?
M.D.: Am lucrat în lemn, în marmură… Apoi, am descoperit un stup arhaic, din nuiele și lut. Pornind de-acolo, am făcut eu niște sculpturi, urmărind latura tehnică, nu utilitatea. Erau doar forme abstracte, ca să zicem așa, dar utilizând aceeași tehnică: tehnica împletitului de nuiele, cu lut și bălegar de cal.
R.: De ce această combinație?
M.D.: Pentru că așa se făceau coșnițele înainte. Am preluat de-acolo tehnica și am făcut niște obiecte abstracte.

Pădurea de mesteceni sau ”copiii” lui Max 

R.: Creșteți și copii? Îi inițiați, îi  formați ca artiști?
M.D.: Mestecenii-s copiii mei, pe care-i cresc de ceva vreme. În fiecare primăvară trebuie să-i dirijez, să comunic cu ei. Le mai tai o creangă, mai îndoi o alta, iau sculptura și îi dau o altă viață, interioară.
R.: Prietenul dvs., Dan Daniel, prezent la ediția de anul trecut, organizează și workshopuri, adică ateliere de creație, seminarii. Mai spune că lucrează preponderent cu copiii.  Dvs. faceți asta sau intenționați?
M.D.: Copiii sunt oricând bineveniți la mine. Maxonia își deschide porțile pentru orice iubitor de artă, de frumos. 

Continentul Dumitraș 

R.: E vast continentul Maxim Dumitraș. Regizorii Cătălin Apostol și Gabriel Coman, cei care vor realiza filmul taberei de la Ploiești, și-au manifestat dorința de a realiza un film în Dosul Gârciului, pentru a explora acest ”continent”. Și m-aș înscrie și eu.
M.D.: Sunteți oricând bineveniți. Că veți avea, har Domnului, ce vedea! În Maxonia, vizitatorul își creează propriul muzeu. Un muzeu gândit sub formă de instalații plastice, conceput sub anumite forme plastice. Este un muzeu de artă comparată, în continuă mișcare, într-un perpetuu dialog între formele plastice, de la solid la efemer. Iar dincolo de formă, puteți sesiza starea metafizică a obiectului. Obiecte privite nu nu sub aspectul utilității lor, ci ca forme sculpturale, să aibă forță vizuală. Eu sunt într-un dialog continuu cu forma, cu volumul, cu sensul… O lume fascinantă!
R.: Problema sensului vă preocupă intens…
M.D.: Ați sesizat bine. Am și un album de artă care se intitulează ”De la natură la sens”, care înglobează și preocuparea aceasta de a-ți crește propriile sculpturi. 

Sacoșa de vise sau Biblia după Maxim 

R.: Murim de curiozitate! Vom aprofunda atunci, pe îndelete. Poate vom participa și unul dintre multele evenimente pe care le organizați acolo. Ne vom limita acum doar la câteva aspecte. Umblă vorba că aveți o sacoșă plină cu vise…

M.D.: ”Sacoșa de vise” este o geantă plină cu pagini de 50 pe 60, alcătuind, în fapt, o Carte de Vise. În loc să scriu un jurnal, mă manifest prin culoare. Am fotocopiat fiecare pagină. Este ca o Biblie, situată într-o sală din centrul muzeului. Cu un videoproiector, proiectez fiecare pagină pe un perete, pentru vizitatorii interesați și de ”Biblia” mea.
R.: Avem, așadar, ”Raiul” și ”Biblia” lui Maxim.
M.D.: (zâmbind) Se poate spune și așa.
R.: Să recapitulăm: sunteți sculptor, pictor, curator, editor… Vă rog să mă ajutați!
M.D.: Dacă țineți neapărat: sunt și fotograf, operator, cercetător, creator de instalații…
R.: Suficient. Criticul Pavel Șușară spune că manipulați, cu o maximă dexteritate, toate limbajele consacrate. Se mai spune că sunteți un artist unic și că aveți forța să fiți mereu altul. Bardul Grigore Leșe afirmă că sunteți un om de poveste. Sunteți un mit în permanentă ascensiune.
M.D.: Sunt aprecieri extrem de măgulitoare. Nu știu dacă mă situez la înălțimea aprecierilor. Dar Maxonia este într-adevăr o poveste frumoasă. 

Pescar de prieteni

R.: Apropo: am aflat că aveți și un lac acolo…
M.D.: Am un lac cu pește.
R.: Ce adâncime are lacul și ce specii de pești creșteți?
M.D.: Adâncimea e de doi metri. Crap și lin.
R.: E lac artificial?
M.D.: E închis într-o parte. Dar eu nu-s pescar. Eu cioplesc.
R.: Dar cine pescuiește acolo?
M.D.: L-am făcut pentru prietenii mei care au hobbyul pescuitului, să se bucure. Am mulți prieteni pescari. Uneori mai pescuiesc și turiștii.
R: Se mai spune că Maxim Dumitraș este un om bogat, fiind manager și proprietar al Muzeului de Artă Comparată din Săngeorz-Băi.
M.D.: Bogăția mea constă în ceea ce realizez și reușesc să dăruiesc altora.
R.: Artiștii și turiștii vă vizitează pentru că simt chemarea. Simt că sunteți pescar de oameni sau măcar de prieteni. După exemplul lui Iisus: „Urmați-mă și vă voi face pescari de oameni!”. Ați atras mulți turiști și vizitatori. Ați reușit să includeți Maxonia pe harta turistică a României.
M.D.: (zâmbind)  Da, este un loc special… Vin aici autocare pline cu studenți de la arte, cu specialiști și turiști din întreaga lume. Asta înseamnă că simpozioanele pe care le organizez aici și-au atins țelul.
R.: De a forma un lanț al prieteniei, cum vă place să spuneți.
M.D.: Într-adevăr. Cum am afirmat în atâtea rânduri, asta mi-am propus încă de la începuturi prin arta mea. Am călătorit mult, am văzut lumea…
R.: Dar ați revenit de fiecare dată.
M.D.: Deși am avut nenumărate propuneri de a rămâne ”afară”. Dar trebuie să te întorci la sensul tău, că tot vorbirăm de sens. Pentru că nicăieri nu mă simt ca la Sângeorz. De-aia nu-l părăsesc. Aici mi-am găsit locul și… SENSUL.
(Urmare în ediția de mâine, 30 septembrie 2023)

 Foto 1: Sculptorul Maxim Dumitraș
Foto 2: ”Cariatida” de Maxim Dumitraș
Foto 3: Ansamblul Monumental ”Maxim Dumitraș” de la Ploiești                                                                                                 

                                                                                                 Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.