„Sînt un om care crede că viaţa există pentru a ajunge la o carte.” – Ion STRATAN
(1 octombrie 1955–19 octombrie 2005)
«Poezia mea este o dialectică cu poezia interbelică. Deci, nu este experimentalistă, ca a lui Mircea Cărtărescu, nu este ludică, aidoma celei a lui Florin Iaru, nu este sentimentală, ca a lui Traian T. Coşovei. Poezia mea este o dialectică permanentă cu poezia interbelică a lui Arghezi, Barbu şi Blaga, avîndu-l în prim-plan pe sfîntul literaturii româneşti, George Bacovia. Bacovia este sfîntul preacurat al versului românesc, după părerea mea, iar poeziile pe care le scriu sunt sentimentale şi conceptuale, ele aflîndu-se sub girul acestei sensibilităţi moldave, care este un eminescianism de sfîrşit de secol, o sinestezie, în sens baudelairian, şi o încercare de engramare a Universului într-un sistem de culori şi sunete.»
«Eu am scris poezie încă de la 10 ani, inspirat de acel „Zeppelin” de prins muşte: „Şi cu aer sunt umplute / Şi-s din cînepă făcute…”. Era prin ’65. Uimit de ce este acela un „Zeppelin”, am scris prima mea poezie. Apoi am scris poezii inspirat fiind de Corabia, locul unde mi-am petrecut copilăria. Am debutat în clasa a X-a, în revista „Amfiteatru”, cu poeme în proză, „Căutătorii de perle”. Era momentul schimbării generaţiei dogmatice şi erau la modă poemele în proză. Scriam şi noi poeme în proză, nu făceam rău nimănui!»
«Sentimentul meu este bacovian, este unul mai ascuns, mai apropiat de unele zone poetice ale sufletului. Depinde, însă, de ceea ce înţelegem prin poetic. Putem spune, bunăoară, că poetic este romantismul. Apoi venim şi spunem: nu, poetic este simbolismul. Eu cred că fiecare perioadă are o poeticitate a sa. Traian T. Coşovei este un poet de un simbolism „tîrziu”, în timp ce Bacovia este un poet de un expresionism „devreme”. Eu mă consider un expresionist „devreme”. Deci, cît mai este tinereţe în mine, eu o alătur expresionismului „devreme” al lui Bacovia. Acolo este situat criteriul poeticului meu.»
«Nu sînt un tip senzual. Sînt un cerebral. Sînt şi un ideatic, dar stările mele sunt afective. Femeia, dragostea sunt atmosferă. O înlesnire a vieţii. O grijă. Este grija pe care femeia o acordă bărbatului singuratic, care atunci cînd scrie are nevoie de linişte, de-o cafea, de-o ţigară. Femeia este un bun conducător de poezie.»
«Eu sînt cărţile mele. (…) Ţin la ele, chiar ca la nişte copii, pe care îi mai întrebi din cînd în cînd ce mai fac, deschizîndu-le şi răsfoindu-le.»
Frunze
Domnului Bogdan Stoicescu
Dacă-am avea un organ de cunoaştere
Pentru toată materia
Ar fi frunzele şi mizeria
De-a creşte pe părţi
Am lăsa-o în cărţi
Pentru care trăim
şi iubim, şi
suntem
La Tine cherem.
Cu dragoste,
Nino Stratan
21 sept. 1998
(din volumul „Convorbiri la lumina gîndului” de B.-L.Stoicescu,
ediția a II-a, editura Mythos, Ploiești, 2016)
Bogdan Stoicescu
