Pseudonimul lui Ion Vergu Dumitrescu, n. 14 februarie 1937, Mizil, jud. Prahova, d. 10 august 2014, Ploieşti. Poet, prozator, critic literar, publicist. Fiul Mariei Dumitrescu şi al lui Terente Filimon. A studiat la Liceele “I.L. Caragiale” şi “Mihai Viteazul” din Ploieşti. A urmat cursurile unei şcoli postliceale de petrochimie. A debutat cu versuri la Familia în 1965, iar în volum, cu numele lui real, în 1974 la Cartea Românească – În iarna cu fluturi albaştri. A colaborat la publicaţiile Viaţa românească, Ateneu, Tomis, Luceafărul, România literară, Orizont, Tribuna, Cronica, Steaua etc. A iniţiat şi condus publicaţiile Sinteze, Sinteze literare, Esteu şi Poarta sărutului. A iniţiat Grupul de la Ploieşti, din care au mai făcut parte Ion Vintilă Fintiş, Marius Bunea, Stelian Stan, Vladimir Deteşanu. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1994) şi al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni (din 2008). A fost distins cu premiul filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România în 2001 şi 2004, cu premiul “Opera omnia” al aceleiaşi filiale în 2012. A fost laureat al festivalurilor de literatură “Lucian Blaga”, Sebeş (1993) şi “Nichita Stănescu”, Ploieşti (2007).
OPERA: În iarnă cu fluturi albaştri (1974); Rana (1980); Durata (1982); Semn pe clipă (1987); Pauza dintre crime (1990); Interior (1991); Umbre pe faleză (1991); Nemărginire (1992); Labirintul alb (1992); Agonia Templului (1993); Culorile sparte (1993); Mac, Ham şi Cucurigu (1993); Poeme fără timp (1994); Roata durerii (1995); Borne (1996); Sintonia (1996); Fumul (1997); Convoiul (1997); L’Ombre parlante (1997); Destinul umbrei (1998); Esteu (1998); Deasupra tainei (1999); Nimicul ca o cruce (2000); Memoria sferei (2000); Gânduri în oglindă (2001); Banca de metafore (2002); Răscruci (2002, reed. 2007); Praguri şi trepte (2003); Naufragiul (2003); Casa cerului (2006); Litote (2009); Ispitele clipei (2009); Treptele (2010); Geometria fumului (2011).
REFERINŢE CRITICE: Eugen Simion, Dicţionarul general al literaturii române, editat de Academia Română; Laurenţiu Ulici, Mircea Moga, Mircea Ciobanu, Alina Hristea, Ioan Moldovan, Lucian Chişu, Gheorghe Grigurcu, Horea Poenar, Iulian Boldea, Victor Cubleşan, Mona Mamulea, Constantin Trandafir, Tudor Cristea, Ioana Dana Nicolae, Marian Chirulescu.
(Documentare, Ioan Vintila Fintis)
ÎN ZAREA CELELATEI VĂI
din timp în timp ies fumuri prelungi
din spinarea colinei. un gândac, o lăcustă.
un cărăbuș. se topește iarba sub pasul trecătorului.
văzută din vale, ai credința că fumegă
o așezare de oameni preistorici. te apropii
și nu vezi nimic. doar măceșii răspândiți
ici-colo și câte-un șir de furnici, un gândac,
o lăcustă, o pasăre.cineva va spune :
aici au fost cruci de lemn albastru înfipte
în coastele colinei dar ele s-au dus
în adânc. Și pasul trece
mai departe. ochiul trecătorului
se întunecăpuțin apoi se luminează
în zarea celelaltei văi.
DOAR ATÂTA ȘTIA DESPRE SINE
simplu se cucerea într-un fel straniu
dar mulțumindu-se ajunse la capăt și spuse
că de unde vine nu-și mai aduce aminte
acolo lăsase un câine și-o broască și-o pisică
dar toate lucrurile lui sunt peste tot răspâdite
iar acum bate vântul – e noapte și-ar vrea să ne spună
că întoarcerea lui ar fi pentru noi o altă poveste
stă mult în dreptul podului și – și aruncă privirile
în apa care trece. se vede și crede că acolo este el
vorbește cu el la o distanță de o sută de metri –
el deasupra și tot el dedesubt și se cheamă
făcându-și cu mâna
dar apa duce chipul lui în valuri și-l pierde
odată cu pietrele vântului.
ÎN IARNĂ CU FLUTURI ALBAȘTRI
în iarnă cu fluturi albaștri și cu urși
vei dormi și nu vei înțelege nimic
și vei spune că eu sunt
într-un câmp fără morminte
fără cruci și fără morminte și fără viață
ochiul tău se va mișca mort sub o lacrimă
în iarnă aproape de foc
lângă urși și lângă fluturi
și clopotele se vor face de piatră
aici în câmp
departe de sânul tău înroșit de febră.
PRIMA IEȘIRE PRIN BOLTA CARE NE ACOPEREA
ne-am dus pe acoperișul cerului lumea sub noi
dormea s-au visa o dimineață cu iarba căzută din soare
ne înconjurase un zid înalt de păsări ce nu-l puteam
străbate ;
vorbeam de felul bărbaților de femeia în devenire
de rodul pământului de viață și liniștea ei
și câte cuvinte ne-am spus să nu cădem
necunoscuți de-acolo. era o lume verzuie, albastră,
roșie pe acoperișul cerului în seara aceea iar noi
căutam o ieșire – de unde venisem nu ne aminteam.
unde trebuia să ajungem se vedea o spărtură
în aripa unei păsări. eram singuri așteptam.
să se întâmple ceva să nu ne putem ăntoarce iarăși
acolo jos ca două frunze alunecate din marea iubire.
Peme din volumul ÎN IARNĂ CU FLUTURI ALBAȘTRI
EDITURA CARTEA ROMÂNEASCĂ 1974
