close
CronicăPromovate

Minunea e aproape de noi

Foto din arhiva personală - Ramona Müller

Neavând o idee despre cum aş putea să încep acest articol, m-am uitat la palma mea stângă. Rănită mult de la ultimele munci agricole, o fac „căuş”, ca şi cum aş bea apă dintr-un izvor, apoi o reîntorc, desfac degetele şi le apropii iar. Execut aceeaşi mişcare cu palma dreaptă, mult mai afectată… degetul arătător bandajat suspină în alinierea suratelor, pentru ca mai apoi să suprapun palma dreaptă peste cea stângă şi astfel, construiesc o arcadă. Desfac falangele şi îmi privesc palmele pe suprafaţa interioară. Descifrez, încă o dată liniile de chiromanţie (vechi hobby) şi mă reîntorc la veche structură palmară a podului. Un pod se poate construi în fel şi chip: din interior spre exterior, dintr-o lume în alta, dintr-un cuvânt şi o faptă, dintr-un om şi un înger sau din zece degete suprapuse.

Vara aceasta mi-a oferit multe minunăţii în călătoriile noastre. Una dintre ele este Podul lui Dumnezeu. Denumirea lui incită, dar în timpul comunismului s-a încercat „rebotezarea” lui în Podul Natural de la Ponoare. Pornim din Târgu Jiu, urmăm drumul naţional 67 spre Baia de Aramă, până în comuna Ponoarele. Superlativele româneşti, europene şi mondiale ale acestui pod, care din punctul meu de vedere este un remarcabil fenomen carstic, sunt următoarele:

  1. este cel mai mare pod natural din România;
  2. este al doilea pod natural din Europa ca mărime;
  3. este singurul pod natural din lume pe care se poate circula cu maşina.

O uriaşă arcadă de piatră formată în urma prăbuşirii tavanului unei foste peşteri, poate fi admirată din Crovul Peşterii. Deschiderea de 9 metri oferă un peisaj spectaculos asupra Văii Pragului, un prag peste care fuiorul timpului a tors legende multiple. Ca un arc peste milenii, acest pod leagă blocurile de calcar de viaţa autohtonă a meleagurilor mehedinţene.

Una dintre aceste legende ne reaminteşte că, la rugăminţile permanente ale sătenilor care erau prigoniţi şi nu aveau pace din cauza Necuratului, ce locuia printre ei, Dumnezeu l-a întemniţat pe acesta într-o peşteră. Doar că Împieliţatul şi-a croit un alt drum prin direcţia opusă pentru a se salva. Stânca Dracului, cea care veghează apele lacului Zăton se pare că reprezintă ultima strigare a Satanei atunci când a zgâriat în zvârcoliri calcarele frecvente din regiune. Când Dumnezeu şi Diavolul se înfruntă, lupta dintre bine şi rău rămâne amprentată într-un sâmbure de adevăr sau… într-un pod.

Făcându-i-se milă lui Dumnezeu de călători şi localnici care nu puteau trece Valea Pragului, l-a alungat pe Diavol al cărui adăpost era în peşteră. Diavolul a intrat în întunericul peşterii, în urma lui peştera s-a surpat din cauza zbuciumului, iar el a ieşit la Zătonul Mare. Supărat, a zgâriat toate stâncile din Dealul Peşterii, formând cunoscutele lapiezuri, apoi s-a aşezat pe o stâncă numită Stânca Dracului de unde veghează creşterea şi retragerea apelor Zătonului, pe cine intră şi iese din peşteră. Podul a rămas în grija lui Dumnezeu care îi ocroteşte şi îi binecuvântează pe trecători, avându-i în grijă”, fragment din legenda povestită de Ion Vucea, decedat în anul 1980, la vârsta de 92 ani, și culeasă de Cornel Boteanu și Dumitru Borloveanu, autori ai monografiei „Ponoarele”.

Mi-aş dori să particip la o clacă – cum ar fi acum, un film 7D – la ceas lung de vară să putem depăna poveşti de viaţă, şi nu numai… atâtea locuri binecuvântate pe care le-am păşit… pe care le voi mai colinda…

O lume misterioasă şi totuşi tangibilă creşte în covata noastră!

Podul este o creaţie naturală, să-i spunem minune! Asemeni minuni mai există doar două: una în Franţa şi cealaltă în SUA. Urmărind traseul podului, am fost vădit impresionată de „scolioza” podului, deoarece diferenţa de nivel între umeri este vădit afectată de traficul rutier de mare tonaj şi nu numai. Se pare că au fost efectuate lucrări de consolidare în această privinţă. Există acum rute ocolitoare pentru maşinile de mare tonaj, dar şi o oarecare implicare a autorităţilor în protejarea şi valorificarea acestui monument natural unic al României! Şi avem atât de multe…

Avem atât de multe, încât uităm să fim turişti în ţara noastră. România este o ţară remarcabilă, o destinaţie all inclusive: cu plaje multiple, cu răsărituri şi apusuri de neuitat, cu păduri încă virgine, cu sate care îşi cheamă şi îşi sapă arborele genealogic… cu suflet, iar sufletul este numai all inclusive. Câţi dintre noi îi mai auzim ecoul? Ecoul este doar răspuns… câţi dintre noi mai putem răspunde?

Dacă nu, îţi spun eu!  Îţi recomand România din care ai plecat sau România despre care nu ştiai că există, cu toate că o aveai la picioare. „Un all inclusive”, doar pentru că avem de toate! Şi dacă vei circula sau vei păşi pe acolo, pe unde noi am fost, să ştii că pământul încă este traversat sau nu, de…„transhumanţă”… din vară până în iarnă, din muntele de aici până în dealul din colo… este ca un pod…

Un Pod între mine şi voi… oriunde există un pod al lui Dumnezeu!…

Uită-te la tine şi la vecini… există un pod între tine şi Dumnezeu?

Am fost acolo!

(Ramona Müller)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.