close
MuzicaPersonalitățiPromovate

Muzicologul Grigore Constantinescu s-a stins din viață

Muzicologul Grigore Constantinescu (n. 5 decembrie 1938) s-a stins din viață ieri, la Spitalul de Urgență Floreasca, unde era internat de șase zile. În ultima vreme, profesorul a acuzat probleme de sănătate, fiind internat în mai multe rânduri. Avea 81 de ani.

Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii, a scris pe rețeaua de socializare: “Am primit cu tristețe vestea morții prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, reputat cronicar muzical, membru fondator și președinte al Uniunii Criticilor Muzicali ”Mihail Jora”. Dincolo de premiile și zecile de cărți și articole pe care le-a semnat, rămâne amintirea unui om pentru care muzica, și în special arta lirică, a însemnat totul, pe care l-am cunoscut bine și cu care am avut o colaborare excelentă”.

Grigore Constantinescu se numără printre cei mai importanți profesori și muzicologi pe care i-a cunoscut lumea muzicală românească.

În urmă cu puțini ani, am susținut – sub coordonarea prof. univ. dr. Sanda Hârlav Maistorovici – o lucrare de disertație la Universitatea ”Valahia” Târgoviște cu tema ”Grigore Constantinescu – Muzicologul romantic”. Vă voi prezenta, în câteva episoade, secțiuni din lucrare. Paginile sunt inedite. Voi începe cu 

 

ARGUMENT

Deschis către dezbaterea fină sau tensionată a lucrurilor, convins fiind că muzica oferă chei care să deschidă „marile probleme ale Firii”, Grigore Constantinescu, profesor universitar doctor la Universitatea Națională de Muzică București – întelectual de rasă, cu „alonjă” goetheană -, s-a dăruit cu totul muzicii, într-un efort însumând peste 55 de ani, interval în care a oferit lumii muzicale peste 50 de cărţi, mii de articole, studii, cronici, recenzii, eseuri, comunicări ştiinţifice în ţară şi în străinătate. A susţinut concerte-lecţii, emisiuni de radio şi tv. Ca urmare a activităţilor sale în slujba muzicienilor şi ascultătorilor, a primit cam toate titlurile şi onorurile pe care le-ar visa un muritor.

Începuturile ascensiunii profesionale ale lui Grigore Constantinescu (sau ”problemele tinereții canonice”, cum spunea George Călinescu, referindu-se la un volum juvenil comentat de el în 1932), calme şi bine cumpănite, precum judecăţile sale, sunt legate de studiile la Conservatorul din Bucureşti unde i-a avut ca „naşi” muzicali pe mulţi dintre eminenţii muzicieni şi muzicologi români. Printre aceştia: Ioan D. Chirescu, Victor Giuleanu (teorie, solfegiu), Paul Constantinescu (armonie), Zeno Vancea (contrapunct), Tudor Ciortea (forme muzicale), Mihail Jora, Tiberiu Olah, Dan Constantinescu (compoziție), Alfred Mendelsohn, Anatol Vieru (orchestrație), George Breazul (istoria muzicii), Emilia Comișel (folclor), Ion Vicol și Dumitru D. Botez (dirijat coral).

S-a perfecționat cu Igor Markevitch (dirijat, analiză muzicală) la Monte Carlo (1969).

În comentariul la cartea sa despre compozitorul Matei Socor scriam: ”După cum se poate observa din orice schiţă biografică a muzicologului, Grigore Constantinescu şi-a trăit o bună parte din viaţă, inclusiv perioada formativă, în regimul dictatorial. I-a cunoscut aşadar excesele, derapajele, abuzurile. Dar, prin tot ceea ce a scris în anii dictaturii, a arătat că se situează dincolo de tălăzuirea patimilor politice, impunându-şi marea, imuabila „politică”: a muzicii, a cărţii, a culturii, a spiritului. Fără părtinire şi fără idiosincrazii, autorul ştie să resuscite climate şi chipuri care au însemnat şi înseamnă foarte mult pentru cultura românească”. O face, cu inteligență și o evoluție intelectuală constante, cu Dimitrie Onofrei, George Enescu, Matei Socor, Margareta Metaxa, Corala Madrigal, Tudor Ciortea, Corul de copii Radio la semicentenar (în „Primăvara muzicii”), Corul Preludiu (în „Trei decenii cu muzica”), Dorin Teodorescu, Iosif Conta, Iulia Buciuceanu (i-am amintit în ordinea apariţei cărţilor) şi alţi mari slujitori români ai lui Euterpe.

A alcătuit monografii despre personalități muzicale mondiale: Giuseppe Verdi, Gaetano Donizetti.

În calitate de profesor coordonator, a îndrumat mulți doctoranzi. ”Producția” sa numără 87 de doctori!

Interesul său este vast. Scrie despre: compozitori contemporani şi necontemporani – români şi străini, din diverse epoci -, stiluri muzicale diverse (muzica de operă, corală, dans, balet, jazz), istoria muzicii şi formele muzicale (este titlul unui volum), teoria muzicii, probleme legate de stilistica muzicală, alcătuieşte dicţionare etc, cu un interes mereu activat şi diversificat într-o zonă înaltă. În unele studii, se situează la confluența istoriei, sociologiei, etnopsihologiei, muzicii, literaturii și chiar filmului. Grigore Constantinescu topeşte toate aceste date, unele aparent disjuncte, dar care „se-ngână şi-şi răspund”, în creuzetul unei opere în care nervul teoreticianului strălucit care este însufleţeşte materia uneori (sau doar aparent) aridă.

În diversa paleta tematică a lui Grigore Constantinescu sunt încercuite câteva subiecte privilegiate. Este neîndoielnic faptul că melodia, teatrul liric (opera) şi muzica din perioada romantismului sunt pasiunile sale, ţin de o „dispoziţie afectivă” (cum ar spune Heiddegger). De altfel, lucrarea sa de doctorat poartă titlul Diversitatea stilistică a melodiei în opera romantică.

”Romantic ești de când te naști. Toată viața. Da, aceasta este dispoziția mea afectivă”, îmi mărturisea, cu sinceritate bonomă, unul dintre cei mai importanți critici muzicali din a doua jumătate a secolului trecut și primele două decenii ale secolului prezent, care vede în romantism o structură permanentă a spiritului uman. După cum se poate observa, prin profilul său spiritual și întreaga sa atitudine, profesorul nu corespunde nici pe departe imaginii înrădăcinate în mintea multora, conform căreia profesorul universitar (în cazul acesta, provenit din lumea muzicii) este acela care ”înnebunește” omul cu teorii, moduri și game, forme și genuri muzicale, ”agogice” etc. Toate cărţile sale, după cum o recunoaște însuși autorul, se constituie în invitaţii la călătorie, peripluri pe marea undelor muzicale, promenade sonore imaginare. Din toate scrierile muzicologului străbate o undă de lirism.

Dar cât de utile se dovedesc ghidurile, dicționarele şi „istoriile” lui Grigore Constantinescu. Amintim ghidurile de operă şi de balet (acestea în colaborare), o „Istorie a operei în date”, o alta a „muzicii în pași de dans” sau „Splendorile operei – Dicţionar de teatru liric”.

Printre alte daruri, darul de observație, felul aparte în care modelează (şi modulează) un discurs, „desemnul” stilistic agreabil, judecata sănătoasă (desemnată de Heraclit drept suprema virtute) sunt notele imediat observabile ale scrisului său, căruia i se adaugă însă o permanentă notă reflexivă.

Caz aparte, de ”unicitate granitică” (cum spune chiar Grigore Constantinescu referindu-se la G. Verdi), muzicologul binemerită pentru generozitatea viziunii sale, pentru deschiderea și sensibilitatea față de cititor. Autorul trebuie cunoscut în toată întinderea creației sale, însă, pentru moment, din motive pe care le puteți bănui după ce ați citit aceste rânduri, Opera Omnia este aproape imposibil de abordat. Vom încerca să vă atragem atenția doar asupra câtorva dintre ”opus”-urile sale.

Lecturile propuse de Grigore Constantinescu îţi oferă şansa de a te îmbogăţi moralmente, cultural şi fortifica în sentiment.

                                                                                                                                       Leonida Corneliu CHIFU

 

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.