close
Agenda culturalăPromovate

NU RATAȚI! ASTĂZI, ULTIMA ZI A FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE TEATRU „TOMA CARAGIU”!

Carol Hruby

Două reprezentații inedite vor avea loc astăzi, de la ora 14,00 și de la ora 16.00, cu plecare din parcarea Teatrului „Toma Caragiu”. „S-A ÎNTÂMPLAT ÎNTR-O JOI”, spectacol al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, vă oferă ocazia să cunoașteți opt personaje cărora li s-a schimbat viața în aceeași zi ciudată. O piesă despre coincidențe bizare și despre cotloanele întunecate ale minții umane, despre singurătate, imaginație și universurile care se ascund în oamenii din jurul nostru.

Spectacolul este SOLD OUT!

Foto: Carol Hruby

Spectacolul „ACEASTĂ SONIA”, astăzi, de la ora 17.00, în Sala Teatrului de Animație „Imaginario”, este o nouă provocare a Festivalului! Este povestea unei muziciene de talie internațională, a cărei viață ia o întorsătură tragică și complet neașteptată. Deși pe scenă se afla o singură actriță, Letiția Vlădescu, dialogurile ei cu alte personaje – „de la celălalt capăt al firului” – estompează senzația de „one woman show”. Concept și regie ale Liei Bugnar, piesa este un spectacol-confesiune profund și incitant!

Foto: Cătălina Flămînzeanu

Diseară, de la ora 18.30, în Sala Teatrului „Toma Caragiu” va avea loc unul dintre cele mai așteptate spectacole ale Festivalului. „ZBOR DEASUPRA UNUI CUIB DE CUCI”, în montarea lui Victor Ioan Frunză, este o piesă despre lupta pentru putere ce devine suport pentru un spectacol-manifest despre libertate și prețul acesteia. Beneficiind de o nouă traducere (Adrian Nicolae) și de muzică live (protagoniștii McMurphy – Andrei Huțuleac și Șeful Bromden – Alin Florea, cât și un „cor al azilului” cuprinzând întreaga distribuție), „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, al Teatrului Metropolis București este un „spectacol de trupă”, amintind prin calitatea și omogenitatea interpretării de marile montări ale anilor ʼ80.

Spectacolul este SOLD OUT!

(ABIE ELENA)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.