Gabriela Szabo – la aniversare (n. 14 noiembrie 1975)
După 25 de ani
Interviu cu atleta Gabriela Szabo (I)
Marea noastră atletă Gabriela Szabo, multiplă campioană europeană, mondială și olimpică (n. 14 noiembrie 1975) împlinește astăzi 47 de ani. Interviul în exclusivitate cu marea atletă, realizat cu un sfert de secol în urmă, ne-a fost ”aranjat” de Zsolt Gyongyossy, ”mentorul” și mai apoi soțul ei. La acea dată, atleta se afla în plină glorie. Întâlnirea cu Gaby a fost programată la hotelul ”Termal” din Băile Felix, unde era cantonată o parte din lotul național de atletism. Ora aleasă a fost 19:00, după antrenamente, dar înaintea mesei de seară. Era un blând noiembrie 1997. Fără a ne propune să o flatăm, trebuie să recunoaștem că i-am admirat inteligența. Dar să vedem ce gânduri, proiecte, ambiții avea atleta la acea vreme, când abia împlinise 22 de ani. Ne-a mărturisit că, după încheierea studiilor la ANEFS, intenționează să mai urmeze o facultate.
”Stilul arhitectonic al orașelor din Ardeal atrage în mod deosebit”
Reporter: Miss Gabriela, cine v-a descoperit și când?
Gabriela Szabo: Într-o zi, în timpul unei ore de sport, Zsolt Gyogyossy m-a văzut alergând într-un parc din Cluj și mi-a propus să lucrez sub îndrumarea sa. Am acceptat, deoarece visam să fac performanță.
R: Cu ce antrenori ați mai lucrat de atunci?
G.S.: Nu a mai fost altcineva, întrucât Zsolt este un antrenor foarte bun și are un deosebit tact. De-atunci, nu ne-am mai despărțit.
R.: Ați declinat oferta de a deveni Cetățean de Onoare al Municipiului Cluj. De ce?
G.S.: V-am mărturisit, cu un alt prilej, că nu mă consider destul de ”coaptă” pentru a accepta. Clujul are mulți oameni de valoare, genii, care ar trebui să primească acest titlu înaintea mea.
R.: Este un oraș pe care-l iubiți, îmi dau seama…
G.S.: Este un oraș extraordinar. Cred că, după Cluj, vine Timișoara, apoi Sibiul. Stilul arhitectonic al orașelor din Ardeal atrage în mod deosebit.
”Se poate vorbi despre o școală românească de semifond și fond”
R.: Sunteți mulțumită de ceea ce ați realizat până acum sau ambițiile sunt mult mai mari?
G.S.: Când am început să fac sport, nu m-am gândit că voi ajunge la acest nivel. E normal. Mă gândeam că o să fiu și eu măcar campioană națională, o bună senioară. Aveam de urmat exemple mari ale atletismului nostru: Maricica Puică, Doina Melinte, Paula Ivan. Apoi, la alte probe, Ileana Szilagy, Iolanda Balaș, Lia Manoliu.
R.: Așadar, se poate spune că vă situați într-o descendență nobilă.
G.S.: Se poate vorbi despre o școală românească de semifond și fond. Am muncit mult ca să ajung la acest nivel. Venind la lot și văzându-le pe Doina Melinte și pe Ella Kovacs – care în perioada aceea era vedeta fondului nostru -, am hotărât să… muncesc. Rezultatele, cunoscute de dvs., nu s-au lăsat prea mult așteptate.
Modelul Konstantinova
R.: Câștigarea celor patru concursuri Golden Four, un fel de Mare Șlem atletic, a însemnat depășirea unui prag important pentru dvs. O strălucită confirmare a unei valori de excepție. Cum le-ați abordat?
G.S.: Când am început pregătirea în Maroc (n.r. – și în 1998, atleta a ales tot Marocul pentru a se pregăti), nu mă gândeam de fel că voi câștiga. Nici în visurile mele, pentru că am urmărit edițiile precedente și am putut să-mi dau seama de dificultatea concursurilor. Chiar cu un an în urmă, câștigase Konstantinova, bulgăroaica de la înălțime. Sunt foarte bună prietenă cu ea. Când ei i se făcea premierea, eu tocmai veneam de la controlul antidoping. Și m-am întrebat: cum a putut ea să câștige patru concursuri, având adversare redutabile precum Babakova au Alina Astafei când ar fi putut să clacheze în orice moment, înălțimea fiind o probă imprevizibilă și dificilă? Și nu știi ce zi prinzi. Cum spuneam, am început pregătirea. Am alergat la Paris (unde a câștigat titlul mondial indoor în proba de 3000 metri – n.r.), apoi la Oslo…
”Împart, uneori, onorariul cu adversarele mele”
R.: … care era primul concurs pentru Golden Four.
G.S.: Așa este. Aveam o adversară foarte puternică, pe Ceromei. Știți, eu mai ”împart” cu adversarele mele. Voiam ca în cursa respectivă să facem record mondial, și-atunci mi-am zis să ne ajutăm, pentru ca, la sfârșit, dacă o bat eu, să ne împărțim premiul ”jumi-juma”! Asta e convenția: să ne ajutăm reciproc, și, firește, să ne împărțim onorariul! Am câștigat – e drept, fără record mondial și național, dar realizând cea mai bună performanță mondială a anului.
R.: N-aș fi bănuit una ca asta!
G.S.: Asta înseaamnă prietenie, asta înseamnă lupta pentru performanță! După aceea, au fost ”mondialele” de la Atena, apoi Zurich-ul, apoi Bruxelles-ul, unde mi-a fost puțin frică, pentru că eram cam obosită după stresul acumulat. Și a venit Berlinul, unde mi-am spus: ”Ce naiba, e ultima cursă, trebuie s-o câștig!”. Am dat tot ce am putut și… am învins! Nu-mi venea să cred! Eram atât de fericită! Încântată! Am intrat și eu în istoria Golden Four-ului, pentru că s-a terminat cu el. Anul acesta a fost ultimul. Acum se va alerga la șapte concursuri, începând cu Roma, continuând cu Oslo…
R.: Va fi Golden Seven.
G.S.: (gînditoare) Da, Golden Seven… Și poți intra în posesia unui milion de dolari dacă le vei câștiga pe toate… (urmarea în ediția de mâine)
Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU
