O! Preaiubit mandat
170 de ani de la nașterea lui Ion Luca Caragiale (II)
(urmare din ediția de ieri)
Cercetătorul Stancu Ilin propune în ”I.L. Caragiale – Versuri” o ediție cu toate versurile lui I.L. Caragiale. Ilin recunoaște că versurile lui Caragiale nu sunt ”la nivelul capodoperelor sale dramatice sau bijuteriilor realizate în domeniul prozei fantastice”, dar subliniază ecoul pe care acestea le-ar putea avea în contemporaneitate. Erau destinate în special lecturii publice. Unele au tentă ușor moralizatoare. Urmăresc sclipirile de spirit, poanta, paradoxul. În poezia ”Mandatul” (acrostih), Caragiale indică calea spre obținerea unui mandat la minister sau oriunde în zona puterii. Cităm primele și ultimele două strofe:
”Mandatul este visul,
Un vis realizat,
Când fără-ntârziere
Îl iei și l-ai scontat.
Atunci de bucurie
Să joci, să cânți te-apuci,
Și ca să fii mai comod,
Te lași numa-n papuci.
Și finalul:
Unică consolare!
O! preaiubit mandat,
De tine toți slujbașii
Viața ne-am legat!
La minister cu toții,
Mandatul să luăm,
Să ni-l scontăm degrabă,
Și-apoi… să ne-mbătăm !!!”
”Savant”
Un alt exemplu. Poezia ”Savant”:
”Toate cărțile din lume, de când lumea, câte-au fost,
Minunatul meu prietin le cunoaște pe de rost;
Tot ce mintea omenească până astăzi a știut,
În savantu-i cap de dascăl, s-a-ndesat și… a-ncăput;
Bibliotecă vestită! Așa plină, că-n zadar
Am dori să mai încapă și un bibliotecar.”
Preocupările lui Constantin Hârlav
Istoricul literar Constantin Hârlav a avut un merit însemnat în publicarea operei lui Caragiale, el făcând parte din grupul de cercetători care s-a ocupat – sub patronajul Academiei Române – de editarea operei complete a Marelui Ploieștean. Să ne amintim că volumul IV al seriei operelor lui Caragiale, conținând scrisorile emise de dramaturg, ediție îngrijită de Sandu Ilin, Nicolae Bârnă și Constantin Hârlav, cu o prefață de Eugen Simion, președintele Academiei Române, a primit premiul pentru ediție ”I.L. Caragiale” al Academiei Române. Volumul a apărut la Editura Academiei Române, colecția ”Opere fundamentale”, în colaborare cu Editura ”Univers Enciclopedic”. Tot ei au editat și volumul de scrisori primite de Caragiale. Istoricul, ploieștean și el, s-a referit la modul în care era perceput Caragiale de societatea românească. El a accentuat pe prezența publică a dramaturgului, pe conferințe, lecturile publice și discursurile lui Caragiale, prezentând extrase din presa epocii.
”Este natura însăși”…
Un exemplu. Text preluat din ”Adevărul”, XI, nr. 3104, 4 mart. 1898, p. 4: ”Elogii ample pentru ILC care a citit: ”25 de minute în gară” (sic!), ”Cănuță om sucit”, ”La Hanul Mânjoală” (sic!), ”Două bilete” (sic!). Se insistă asupra talentului actoricesc al dramaturgului: ”A fost ascultat cu o încordare, pe care am observat-o numai la reprezentarile unor artiști consumați în ale artei dramatice. Nuanțările, mobilitatea figurei și gesturile lui – în marginele permise unui cititor – dau un relief extraordinar lucrărei cetite. E o continuă creștere a animației și, oricât ai fi citit bucata, o asculți cu interesul și emoția ce-ți dă lucru de artă nouă”. Se deplânge faptul că sala nu era pe de-a-ntregul plină și că au venit să-l asculte pe Caragiale ”vreo 300 de admiratori” între care sunt enumerați: Delavrancea, Vlahuță, Gherea. După cum se poate observa, titlurile operelor nu erau corect notate. Ziariștii vremii, ca și cei de astăzi, nu vădeau mereu scrupulozitate în preluarea informațiilor, dar contemporanii lui Caragiale aveau măcar scuza că opera acestuia nu se clasicizase, parte din opera sa fiind inedită pentru ei.
Un alt fragment, de această dată în limba franceză, ne relatează despre un Caragiale care se simte peste tot ca acasă. Autorul notează cu acribie gesturile lui Caragiale în vreme ce-și citește opera, felul în care sorbea din pahar, își netezea mustața sau își trecea mâna prin păr, pentru a conchide: ”Este artă pură, este mai mult decît artă. Este natura însăși, în manifestările ei multiple, redate de către un interpret care posedă toate corzile senzațiilor și sentimentelor umane”. (Don Jose, ”I.L. Caragiale eL’Athénée Roumain” – în L L’Echo Roumaine” II, no. 365, 3 mars 1898, pag. 4).
Leonida Corneliu CHIFU
