Anul acesta s-au împlinit 25 de ani de aikido în Prahova.
Cristian Vasile este fondatorul primului (și singurului) club de aikido din Ploiești, care ființa în cadrul Federației Române de Aikido (FRA). Deoarece este născut într-o anumită zi a lunii decembrie, iar de curând a împlinit o anumită vârstă, ne-am gândit să publicăm un interviu pe care mi l-a oferit cu decenii în urmă, la un post TV local, de care sigur își va reaminti. Filmul, din păcate, s-a pierdut. Dar am reușit să extragem, în formă scrisă, tot ce s-a spus în cadrul acelei emisiuni.
Era foarte tânăr pe-atunci. Între timp, băiatul a crescut frumos. Dacă la vremea acestui interviu era sensei, (adică instructor/profesor), acum este shihan (maestru).
Titlul de shihan se acordă după 6 DAN (câți are maestrul astăzi) și numai în anumite condiții. Astăzi îl descoperim printre cadrele didactice ale Universității de Petrol-Gaze din Ploiești, în calitate de profesor de psihologie. Este și psihoterapeut principal, clinician și practicant al medicinii chineze tradiționale. Face asta de peste 26 de ani, cu mii de pacienți. Mai trebuie să adăugăm că în acest interval a fondat – alături de alți maeștri, profesori și instructori cu o vastă experiență practică – o altă asociație, ARAAMA (pe larg, Asociația Română de Aikido și Arte Marțiale Asociate), căreia îi este vicepreședinte. Însumează: 6 Dan Aikido; 5 Dan Iaijutsu; 2 Dan Kodokan Judo. Mai vreți? Doctor în medicină; postdoctorat în psihiatrie medico-legală; președinte al International Society for Applied Psychology. Ne oprim aici. Promitem să revenim cu un alt prilej, când vom încerca să vă prezentăm un Cristian Vasile în plină acțiune.
Deocamdată, interviul la care ne-am referit la începutul prezentării. Și LA MULȚI ANI FAINI! Intervievatului.
Reporter: Domnule Cristian Vasile, ați deschis o secție de Aikido la Ploiești. Faptul reprezintă o premieră absolută pentru noi. Cum de v-a venit ideea și unde vă antrenați?
Cristian Vasile: Sensei Dan Corneliu Ionescu, președintele Federației Române de Aikido, căruia i-am fost elev, m-a abilitat – eu fiind și ploieștean pe deasupra – să deschid o secție de Aikido aici. Este de fapt o filială a Akirom București. Nu mă așteptam să fie o atât de mare foame de Aikido în Ploiești. A fost un asalt – pur și simplu – al celor doritori să urmeze calea Aikido. Am primit foarte multe telefoane acasă. În privința locului de desfășurare a antrenamentelor, pot să vă spun că din februarie căutăm o sală. Cea de lupte, de la CS Petrolul, e cam singura cu saltele. Saltele de care nu ne putem lipsi. Acum s-au format grupe de avansați. După patru luni și jumătate, au apărut primele centuri colorate, cele galbene.
KI
R.: Am observat că la antrenamentele pe care le susțineți vin și instructori de la alte arte marțiale. Aurelian Nicolae, spre pildă, care este antrenor de karate tradițional, cu foarte multe performanțe, a venit însoțit de câțiva elevi de-ai săi. Ce-i farmecă la Aikido?
C.V.: Este vorba despre forța spiritualăpe care o degajă, așa-numitul KI. Și în celelalte arte marțiale se utilizează KI-ul, dar – predominant – pentru a distruge un agresor. În Aikido, KI-ul, energia personală, se utilizează pentru a-l controla. Acest fapt îi atrage pe practicanții altor arte marțiale, pentru că este foarte greu să controlezi un agresor și foarte ușor să-l distrugi. În momentul în care vei reuși să controlezi agresorul, te vei controla și pe tine. Este vorba despre autocontrol, atât în plan fizic, cât și în plan spiritual. Sfera, spun fizicienii, este figura perfectă în univers. O-Sensei Morihei Ueshiba, fondatorul stilului, a considerat că mișcările făcute după o sferă sau după un cerc pot avea o
forță maximă. Noi ”copiem” sfera.
Shikko sau mersul samuraiului
R.: Mai observ că, spre deosebire de o bună parte dintre artele marțiale, în Aikido căderile ”se practică” de la primele ședințe, uneori pornind chiar din poziția ”șezând”. Apoi, văd cum vă deplasați, cum parați…
C.V.: În karate nu se începe cu căderi. La noi este altceva. Ceea ce ați văzut este mersul samuraiului, Shikko. Pe vremuri, samuraii nu aveau timp – cum ședeau pe genunchi și călcâie – să se ridice în caz de conflict, n-aveau timp să scoată sabia, având prea multe mișcări de executat. De aceea, erau nevoiți să se deplaseze în poziția în care erau. Shikko este o deplasare care solicită. Iar Kamae e o poziție de gardă, preluată din tehnicile de sabie. E o poziție înaltă, spre deosebire de celelalte.
R.: De ce sunt atât de puțini copii la sală? În fond, ei sunt un material ”brut”, necontaminat. Aikido le-ar putea conferi temeiul a ceea ce vor fi. Trebuie asigurat momentul acelei explozii…
C.V.: Copiii, cel puțin până la o anumită vârstă, nu au capacitatea de a înțelege latura spirituală a Căii. Copilul are o predispoziție către violență. Cei mai mulți dintre ei, lăsați singuri într-o cameră cu un manechin sau o păpuță, încep să… bată. De fapt, dimensiunea psiho-sociologică m-a atras către Aikido. Oamenii, în afara lumii violente în care trăim. Acum câteva sute, mii de ani, religiile au început să propovăduiască nonviolența, iubirea, compasiunea față de semeni. Ce s-a întâmplat de violența nu mai poate fi controlată? Această violență utilizată pentru a suprima un adversar, când omul nu-și găsește acel adversar pe care să-l ucidă, e utilizată împotriva lui însuși. Asta conduce către autodistrugere.
Kamae sau mâna întinsă
R.: Să înțeleg de aici că artele marțiale ar putea reuși ce n-au reușit religiile?
C.V.: Există câteva căi de a ajunge la autocontrol și printre acestea se numără artele marțiale. Dacă religiile nu au reușit să facă ceea ce și-au propus, poate aceste căi să reușească. În Aikido, autocontrolul trebuie să fie maxim. Odată cu autocontrolul, sporește și dragostea pentru oameni. În momentul în care cineva te atacă pe stradă și nu ripostezi, nu-l distrugi, doar îl controlezi, înseamnă că ții la ideea de om, la oameni. Sensei O-Ueshiba a pus la baza artei marțiale Aikido dragostea, iubirea. Poziția Kamae, de gardă, e cu o mână întinsă în față, ca și cum aș întinde mâna agresorului. Poate că oamenii sunt atrași în lumea asta de Aikido pentru că ei caută să regăsească iubirea față de semeni.
Bokken, katana, jo, tanto și roninii
R.: Am urmărit o serie de demonstrații ale unor maeștri ai Aikido-ului. Impresionant! Cât este regie în aceste demonstrații?
C.V.: Demonstrațiile, în Aikido, nu sunt regizate. Aikido – și vă rog să rețineți această idee! – nu e un spectacol. Ați văzut anumite arme. Practicantul învață atât să le mânuiască, cât și să se apere. Mânuirea unei săbii în solitudine duce la calmarea spiritului. Este vorba despre sabia de lemn, numită bokken, o armă de antrenament, iar, mai târziu, de sabia adevărată a vechilor samurai, katana, armă de luptă și demonstrație. Aceștia se mai ajutau de un baston,
jo, lung de 1,20 metri, sau chiar de o cracă. Călugării și samuraii cei liberi, ronini, călătoreau mult și, în caz că erau atacați, se apărau cu ce aveau la îndemână: baston, cracă. Ar mai fi cuțitul, tanto, dar cu acesta nu se fac tehnici speciale de luptă, fiind mai ușor de mânuit. Se învață, în principal, autoapărarea. Tot așa, autoapărarea împotriva sabiei și a bastonului. Toate astea, de la un nivel avansat, de la o centură colorată: galbenă, portocalie. După un timp, au apărut în sală și aceste arme, pentru ca practicanții să nu înceapă prin… a se speria.
R.: Se organizează competiții în Aikido?
C.V.: Sensei O-Ueshiba a apucat să vadă ce se întâmplă cu artele marțiale când se supun ”regimului” competițional, care pătrunsese deja în judo și karate. Și a văzut că artele se denaturează. Cum ar putea să arate o competiție în Aikido? S-ar ”lăsa” cu ”ologeli”, mâini rupte și alte nenorociri.
R.: Care este originea denumirii de Aikido?
C.V.: Ai = armonie, Ki = energie, Do = cale. Calea Armonizării Energiilor, a celei interioare cu cea universală. Și, simultan, o armonizare cu agresorul. Demonstrațiile pe care le fac maeștrii japonezi, cei care au de la 8 DAN în sus, indică o armonie, o simetrie a mișcărilor care tind spre perfecțiune.
Hara sau Întâlnirea
R.: V-am urmărit mișcările. Sunt serafice. Parcă plutiți. Ați făcut balet?
C.V.: (zâmbind) N-am făcut balet. Dar Ueshiba dădea și niște lecții de dans, japonez, firește! În Aikido, mișcarea se face din hara, adică din șolduri, din zona abdomenului inferior, a centrului de greutate. Se mișcă centrul de greutate, se mișcă tot corpul. Totul ține de folosirea KI-ului. În momentul când ataci, atunci… intervine și apărarea. Multe procedee din Aikido folosesc un principiu de bază, Întâlnirea, care poate fi și armonie. Practicantul de Aikido nu așteaptă să vină adversarul să-l atace. Cum spuneam, el pornește în întâmpinarea lui prietenește, îi întinde o mână.
R.: Cum sunt imobilizările?
C.V.: Imobilizările sunt totale în Aikido, nu cvasitotale. Mâna este torsionată. Nervul radial, care trece prin antebraț, dacă e apăsat într-un anumit punct, provoacă senzații foarte dureroase.
R.: Cât este regie în luptele din filme?
C.V.: În filmele artistice, luptele sunt regizate și trucate, supradimensionate, doar în parte reale. Aikido a apărut pe ecrane de curând, datorită lui aikidoka Steven Segal, care a stat câțiva ani în Japonia.
R.: Ce tipuri de antrenamente se practică în Aikido?
C.V.: Ultimele tipuri de antrenamente constau în a-l face pe elev să priceapă care este locul său, atât în sală, cât și în societate. Principiile Aikido pot fi aplicate cu mare succes. De exemplu: modul de a ceda pentru a învinge a folosit de unele – puține – persoane, dar la noi își face loc cu multă greutate.
Sabia, ”Spiritul samuraiului”
R.: ”Arta sabiei constă în a nu fi niciodată îngrijorat de victorie sau înfrîngere, de putere sau slăbiciune, de a nu fi concentrat cum să-ți miști picioarele într-un anumit mod în fața inamicului, de faptul că nu-ți vezi inamicul sau că el nu te vede. Totul e unirea corpului și a minții, extensia KI-ului. Atunci când vei fi una cu KI-ul universal, vei învinge. Am citat din Miamoto Musashi. De ce folosiți sabia în vreme de pace?
C.V.: (zâmbind) Procedeele de Aikido provin în mare parte din mișcări de sabie. Ueshiba a studiat la foarte multe școli de arte marțiale. Printre acestea – de sabie. Ta Kuan Zenshi, un călugăr Zen, a observat că procedeele pot fi prelucrate un pic și aplicate în lupta cu mâna goală. Ta a fost maestrul lui Miamoto Musashi, despre care se spune că ar fi fost cel mai bun spadasin și samurai al Japoniei. ”Sabia e spiritul samuraiului”, obișnuia să spună Musashi. În momentul în care începi să lucrezi cu sabia, trebuie să-ți extinzi KI-ul până în vârful ei. Sabia trebuie să fie o prelungire a corpului, a mâinii. Să o simți ca și cum ai avea mâna liberă. Samuraii nu permit – și acesta este un principiu și în Aikido – ca cineva să le atingă sabia sau s-o ia cu tot cu teacă. Ei consideră că se produce o impurificare a spiritului samuraiului prin intervenția unui alt spirit care le atinge sabia.
Artă procreativă sau cum să ajungi la o viață bogată
R.: Practicanții o introduc în teacă parcă îndeplinind o obligație… rituală!
C.V.: E foarte greu s-o introduci direct în teacă, mai ales după ce taie. Mai întâi, o scuturi. De fapt, e vorba de un ghidaj. Nici samuraiul nu practică o introducere directă. Degetul mare și cel arătător sunt într-o anumită poziție și ghidează sabia până ajunge la intrarea tecii. Apoi, este întoarsă și introdusă.
R.: Cum credeți că ar fi potrivit să încheiem interviul nostru?
C.V.: Cred că cel mai bine ar fi – la finalul acestei întâlniri agreabile, pe care mi-ați prilejuit-o – să ne amintim cuvintele lui Ueshiba, care spunea: ”Arta noastră trebuie să fie procreativă, să producă dragoste, dragoste care va conduce la o viață bogată”. Acesta este rostul Aikido și, în general, al artelor marțiale. Dacă sunt înțelese altfel, e din vina instructorului.
R.: Ne-ați copleșit! Și pentru că tot vorbirăm de iubire, vă mulțumim din… inimă!
C.V.: Și eu vă mulțumesc! La fel!
Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU
