”Săptămâna trecută, China a ieșit din autocrație și a intrat în dictatură, atunci când Xi Jinping, deja cel mai puternic om din lume, a căpătat permisiunea de a avea un număr nelimitat de mandate prezidențiale. Aceasta nu este doar o schimbare majoră pentru China ci și dovada că pariul de 25 de ani al Vestului pe China a eșuat.
Liderii occidentali au crezut că prezența Chinei în economia globală, o va lega de sistemul bazat pe regulile stabilite după cel de-al doilea război mondial. Ei sperau că integrarea economică va încuraja China să evolueze către o economie de piață și că, pe măsură ce chinezii vor deveni mai bogați, poporul va începe să ceară libertăți democratice, drepturi și domnia legii.
A fost o viziune demnă, pe care – spun autorii – și revista The Economist a împărtășit-o.
Domnul Xi Jinping și-a folosit puterea pentru a reafirma dominanța Partidului Comunist și a poziției sale în cadrul acestuia.
Din ce în ce mai mult, el face din sistemul său autoritar un rival al democrației liberale. America are acum nu doar un rival economic, ci și unul ideologic.
Pariul legat de integrarea pe piețe a avut mai mult succes – China s-a inserat în economia globală. Este cel mai mare exportator din lume, cu peste 13% din total.
Cu toate acestea, China nu este în prezent o economie de piață și nici nu va fi vreodată. În schimb, controlează din ce în ce mai mult afacerile prin brațul lung al puterii de stat.
Vestul a pierdut pariul pe China, și asta chiar în momentul în care propriile democrații suferă o criză de încredere.
Președintele Donald Trump a anticipat amenințarea chineză, însă el privește doar către deficitul bilateral, care nu este în sine o amenințare.
Un război comercial ar submina tocmai normele pe care ar trebui să le protejeze și îi va lovi pe aliații Americii, exact atunci când este nevoie de unitate în fața agresiunii chinezești. Și, oricât de mult clamează domnul Trump, promisiunea lui de a „face America mare din nou”, refugiul în unilateralism poate doar să întărească poziția Chinei.
China și Occidentul vor trebui să învețe să trăiască împreună, cu diferențele lor.
Rivalitatea nu trebuie să ducă la război. Dar setea domnului Xi pentru putere a ridicat șansa unei instabilități devastatoare.
Nu dictatura a fost pariul pe care Ocidentul l-a făcut în raport cu China. Dar acolo s-a ajuns”.
Noua rachetă rusească pe care Vladimir Putin o consideră „invincibilă” apare într-un moment nepotrivit și anunță vremuri grele. Iată concluzia unei analize a revistei americane Time:
”Prezentând o simulare video a unei rachete cu focoase nucleare care zboară spre statul Florida, președintele rus Vladimir Putin a declarat că Moscova este gata să răspundă rapid la o agresiune militară americană.
Discursul lui Vladimir Putin reprezintă un răspuns direct la solicitarea președintelui Trump de a „moderniza și reconstrui” arsenalul nuclear din S.U.A., rostită în cadrul discursului din ianuarie despre Starea Uniunii.
Retorica escaladării, amintind de Războiul Rece, vine într-un moment în care cele două națiuni se confruntă în câteva puncte fierbinți, foarte volatile, unde riscul de calcul greșit ar putea duce la un conflict direct, cu consecințe neprevăzute.
Forțele americane și rusești operează în zone fierbinți și învecinate din Siria și Europa de Est, prin intermediul armelor grele, a navelor de luptă și prin forțe locale desfășurate pe teren.
În timpul războiului rece, o serie de tratate între SUA și Uniunea Sovietică au fost concepute pentru a evita greșelile de calcul și pentru a menține deschise anumite canale de comunicare – chiar dacă Washingtonul și Moscova erau dușmani.
Multe dintre aceste tratate nu mai există – cum ar fi Tratatul privind forțele armate convenționale în Europa, prevenirea incidentelor în și dincolo de zona maritimă liberă, Acordul privind prevenirea activităților militare periculoase.
Comunicarea dintre SUA și Rusia a fost limitată și mai mult, după ce s-a descoperit amestecul Kremlinului în alegerile prezidențiale din 2016 din SUA. În plus, Congresul a adoptat o prevedere a Legii privind Autorizarea Apărării Naționale la sfârșitul anului 2014 – și reînnoită de atunci – ceea ce restrânge capacitatea Pentagonului de a lucra cu Rusia.
Legea a fost adoptată ca răspuns la anexarea Crimeei în 2014 și implicarea continuă a Rusiei în războiul civil din Ucraina.
Poate că niciunde ruptura între SUA și Rusia nu este mai periculoasă decât în haosul din Siria, unde cele două națiuni se află de părțile opuse în acest război sângeros. Ambele națiuni au și sute de militari și contractori militari pe teren, pentru a-și susține partenerii.
Deși au existat zeci de intervenții în spațiul aerian aglomerat de deasupra Siriei, SUA și Rusia au discutat zilnic despre cum să evite confruntările. Discuțiile care au loc prin intermediul unei linii telefonice și al unui e-mail Google au devenit tot mai importante, pe măsură ce ISIS a fost învins, iar restul forțelor converg spre orașele părăsite de jihadiști.
Pe 7 februarie, drone americane și avioane de luptă au distrus o flotilă de tancuri cu 300 de luptători care au atacat o bază din regiunea petrolieră Deir Ezzor, deținută de forțele americane și, în principal, kurde. Când praful s-a așezat, s-a putut vedea că în jur de 100 de luptători, inclusiv contractori militari ruși, au fost uciși.
Iar utilizarea de către Rusia a contractorilor oferă o mare marjă de manevră conducerii guvernului, dar, de asemenea, complică foarte mult tabloul”, atrage atenția revista Time.
