Unei prietene, Florentina Popescu TICĂIT Ce clipă de aromă de cozonac umflat Şi de sarmale fripte în rugul dintre noi, Se-apleacă peste toamna din care
Situată în Tolleshunt Knights, Maldon, Essex, Anglia, mănăstirea a fost întemeiată în 1959 de Stareţul Sofronie Saharov. Obştea este alcătuită din monahi şi monahii ce
Astăzi, peste 144.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a susţin prima probă la Evaluarea Naţională, respectiv la Limba şi literatura română. Conform datelor centralizate de
Marele Zid Chinezesc este restaurat cu unelte vechi, cărate de catâri prin pădure, singurele animale suficient de puternice pentru a transporta 150 de kilograme de
* Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în avanpremiera, în seria Biografii, memorii, Marietta Sadova – Arta de a trăi prin teatru și Marietta Sadova – De
În perioada 2-8 iulie 2017, la Hotel Q din Neptun, va avea loc Sesiunea de Formare pentru Investigatori Financiari și Ofițeri Judiciari specializați în domeniul
ANCOM a organizat astazi o reuniune de informare a industriei de profil privind noile conditii de introducere pe piata a echipamentelor radio, avand in vedere
Ateliere, jocuri și filme pentru toate vârstele, spectacole, atât pentru copii, cât și pentru părinți, toate au loc în cadrul Festivalului "Jocmania", ediția a-VIII-a, care
* Birmingham, Marea Britanie: Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Nectarie din Eghina” organizează conferinţa cu titlul „Despre educaţia copiilor în credinţa ortodoxă”.
Şi-a pus viaţa în slujba poporului român, preocupându-se îndeosebi de aspectele unei vieţi culturale, politice şi sociale. A fost criticat pentru o atitudine rece, pentru
Sfintii Mucenici Leontie, Ipatie si Teodul au luat mucenicia in anul 73, in vremea persecutiei impotriva crestinilor pornite de cezarul Adrian. Leontie a fost comandant