Dacă trăiești numai in România, e posibil să nu-ți dai seama că e ceva in neregulă cu lumea din jurul tău.
Ai culoarea gri-cenușie a mediului în care trăiești și te miști o dată cu el. Ești una cu toți ceilalți. E cu neputința să fii izbit de cât de anormală e umanitatea de aici. De cât de chinuiți sunt oamenii și de cât de rai devin din cauza asta. Nu se poate să nu fii uluit de faptul, că una dintre cele mai raspândite strategii de supraviețuire, la noi, e mitocania agresivă. S-au închis zâmbetele, ritualuri, contacte care să elimine conflictele.
Când cineva te contrazice, ii spui: “We agree to disagree”, adică… “Am cazut de acord că nu suntem de acord”. Românul nu este, nu poate fi obiectiv pentru că dacă esti bun, ești călcat în picioare de bădărani, care nu sunt badarani din naștere Au devenit scârboși pentru că au simțit, fiind mitocani au avansat social, călcând peste cei blânzi. În toate straturile sociale și la toate nivelurile, românii iși sunt proprii călăi si propriile victime în societatea românească, de azi, profund alienată psihic, profund isterică.
Asta ne distinge, ca români in lume, la ora actuală: tensiunea continuă la nivelul vieții cotidiene, starea continuă de explozie, care ne provoaca ulcere si atacuri cerebrale, conflictul generalizat al fiecăruia cu fiecare. Fundamental de răi am devenit pentru că ne-au impins spre săracie și lipsă de orizont. Carențele de educatie, perplexitatea celor dezradacinați, ajunși in ghetourile marilor oraș europene, pot fi explicații, dar e incă ceva, mai subtil, mai intunecat in tot acest chimism social. Inrăiți de lumea in mijlocul careia trăim, cu timpul incepe sa ne placă să fim răi.
Sadismul nostru răbufnește atunci in insultă și obscenitate. Începem să ne mândrim cu grobianismul nostru și, exhibiționiști ai moralei, ne dezbracăm voluptuos de caracter in aplauzele excitate ale publicului. Curând, devenim la fel de cinici, la fel de incapabili de a distinge binele de rău, ca târfele, securiștii și noii imbogațiți.
Ascensiunea, sau doar supraviețuirea noastră socială reprezintă prețul bădărăniei noastre, marele premiu câștigat în capitalismul sălbatic românesc. Cercul acestei nevroze naționale ar putea fi spart printr-o lungă terapie care, ca orice demers psihanalitic, ar fi de lungă durată, scumpă și cu un rezultat incert. Nu cred că ne-o putem permite deocamdata, conchide autorul, Mircea Cărtărescu.
Text preluat de la doamna Cornelia Ciulu, din Psiholog Online.
(Titlu, ilustrație și diacritice adăugate de Dan Drăguș)
