close
Monarhie

Prinţul Nicolae de România se îmbracă în haina Regalităţii

Vineri, Prinţul Nicolae de România a trimis un mesaj, care a fost citit la un eveniment organizat de Mişcarea pentru Regat şi Coroană (MRC). La Jockey Club, aceasta a organizat un eveniment, cu prilejul comemorării a 90 de ani de la urcarea Regelui Ferdinand la cer, dar şi cu prilejul aniversării a 90 de ani de la urcarea Regelui Mihai pe Tronul României.

După ce a fost înlăturat din linia dinastică a Casei Regale, prinţul Nicolae revine astfel în forţă. Între el şi custodele Casei Regale are loc o semiapropiere. Neoficială. Implicită.

Va fi prinţul Nicolae Mihai regele României de mâine?

Fără aceasta, nu era posibil să-şi semneze mesajul „Nicolae al României”. Iar dacă totuşi a făcut-o pe cont propriu, acesta este un semnal de forţă în plus. Încărcându-se cu misiunea de a duce mai departe tradiţia patriotică, profund morală, a înaintaşilor săi, Prinţul Nicolae se îmbracă, simbolic, în haina Regalităţii Române.

Mai jos, mesajul integral:

Prinţul Nicolae: „În ziua când a închis ochii, 20 iulie a anului 1927, Regele Ferdinand lăsa în urma lui o ţară întregită”

Mesajul lui Nicolae al României la evenimentul Mișcării pentru Regat și Coroană.

Rememorez alături de voi două evenimente cu mare semnificaţie în inimile românilor. 90 de ani de la moartea Regelui Ferdinand şi prima urcare pe tronul României a Regelui Mihai, bunicul meu.

În ziua când a închis ochii, 20 iulie a anului 1927, Regele Ferdinand lăsa în urma lui o ţară întregită. Cu identitate consistentă, şi o dinastie întemeiată pe valorile morale ale Regelui Carol I.

Atunci când urcă pe Tronul României, în ziua de 20 iulie a anului 1927, Regele Mihai este înscăunat conducător al unei ţări cu anvergură europeană, performantă cultural, economic şi industrial.

„O istorie crudă şi neiertătoare”

Deşi la o vârsă fragedă, înţelege şi îţi asumă dificila misiune de continuator al Dinastiei şi conducător al poporului său, printr-o istorie ce avea să se dovedească nu de puţine ori, crudă şi neiertătoare.

Regele a reprezentat o lumină călăuzitoare în anii celui de-al doilea Război Mondial. Dar şi în deceniile întunecate ale comunismului românesc. Astfel, Regele Mihai, bunicul meu, a devenit un reper de identitate şi de moralitate pentru poporul său, până în prezent.

Chiar dacă trăia în exil, Regele a rămas un model pentru poporul lui și a căutat neîncetat modalități de a-și ajuta tara lăsată în urmă.

„Putem fi mândri de înaintaşii noştri”

Regele Mihai, de la a cărui primă urcare pe tron sărbătorim astăzi 90 de ani, a dus mai departe pilda înaintaşilor, devenind un adevărat simbol al datoriei şi devotamentului faţă de ţară.

Rememorăm împreună acele momente de istorie de acum 90 de ani şi sunt convins că putem fi mândri de înaintaşii noştri, care au dovedit că devotamentul faţă de ţară, simţul datoriei împlinite, demnitatea, curajul, cinstea, reprezintă adevăratele valori pe care se construieşte destinul unui popor.

Putem fi mândri de înaintaşii noştri dar, în acelaşi timp, trebuie să înţelegem că avem şi o datorie de îndeplinit: să ducem mai departe şi să consolidăm valorile şi principiile lăsate de aceştia.

Prinţul Nicolae: „Îmi asum această datorie, să merg alături de poporul meu, în făurirea propriului destin istoric”

Eu, Nicolae, îmi asum această datorie pe care înţeleg să o preiau de la înaintaşii mei, făuritori ai României moderne, şi să merg alături de poporul meu în făurirea propriului destin istoric.

Nicolae al României

Bogdan Basarab

Tags : casa regalaprintul mostenitorprintul nicolae al romanieiregalitate

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.