Rețete cu povești
(prima ediție: joi, 1 iunie 2023)
Șoimăreasa redivivus!
Cred că n-ați uitat-o – nici n-aveați cum – pe invitata noastră de la începutul lunii ăsteia, al cărei nume (Balaban) este ”disputat” de multe neamuri, dar care nu e pecenegă sau kirghiză, și care ne-a delectat cu o negresă. Ea revine în forță, cu o nouă ofertă culinară, Constatăm, însă, că seduși de farmecul și de vorba invitatei noastre, uitarăm să vă dezvăluim și numele ei de fată (pentru că Șoimăreasa este ”o zgâtie de fată”, cum spune poetul): Gabriela. Rețeta de astăzi ne-a dezvăluit-o de fapt în preajma Zilei Naționale, în timpul preparării, când am și consemnat-o.
Porcul din vis
În care ni se aduce la cunoștință că stânga, centrul și dreapta porcului sunt la fel de bune
Spre finalul anului trecut, după o restaurare a casei, care a durat doi ani, m-am mutat la țară. În prima noapte acolo, am avut un vis straniu. Era lună plină, iar eu făceam jumări din trei bucăți de slănină, fiecare cu dimensiunea de 33x33x3cm. În vis, aveam datele foarte exacte ale
dimensiunii, dar și ale locurilor de unde proveneau cele trei bucăți: una din partea stângă a porcului, una din centru, de pe burtă, și alta din partea dreaptă.
Visul mi s-a părut un semn și mi-am indus ideea că dacă nu voi face exact ce am visat, nu îmi va fi bine în noua mea casă. Nu fusesem atentă la stele, dar am intrat pe internet să văd când va fi lună plină. Pe 27 noiembrie, adică fix peste două nopți! Nu mai aveam timp. Era musai să găsesc un porc în sat, să mă asigur că voi avea trei bucăți de slănină, exact ca în vis! Vecinii mei – doi bătrâni trecuți de optzeci de ani! Îi cunoscusem și-i vizitasem în perioada în care a fost restaurată casa. Ei aveau porc! Mi-am făcut imediat planul. Voi merge la ei și-i voi ruga să taie porcul.
Dimensiunile slăninelor
În care se vede că nu întotdeauna graba strică treaba și cât de mare este puterea de convingere a Balabancăi
”Draga mamii, noi vrem să-l tăiem, dar pe 20 decembrie. Nu mai e mult până atunci. Ce e graba asta? Apoi, ne gândim să-l mai îngrășăm puțin.”
”Păi, porcul nu se îngrașă în ajun. Mie îmi pare destul de gras și acum. Vă dau de trei ori mai mult decât prețul cu care vreți să-l vindeți, doar să-l tăiați mâine.”
”Apăi, noi îți dădeam carne oricum și nu-ți ceream niciun ban. Nu vrem bani de la tine. Dar nici să tăiem porcul acum, că de când ne știm, tot pe 20 decembrie l-am tăiat.”
Până la urmă, i-am convins. A fost greu, dar am reușit. Nu au înțeles de ce atâta grabă și de ce să aibă slăninele neapărat acele dimensiuni, dar nici eu nu le puteam destăinui totul, pentru că m-ar fi considerat cam ciudată. Și… poate că aveau dreptate.
Pe 27 noiembrie, am avut cele trei bucăți de slănină, fiecare cu dimensiunea 33x33x3cm, una din partea stângă, alta din mijloc, iar cealaltă din partea dreaptă a porcului.
Toată ziua căutasem rețete pe internet, să aflu cum se fac jumările. Nu doar că nu făcusem niciodată, dar nici nu mâncasem vreodată jumări. Nu m-aș fi văzut în veci mâncând grăsime de porc!
Luna curioasă
În care cititorul, încântat, află că luna și vinul fac casă bună
Am ales rețeta care mi s-a părut cea mai bună, am cumpărat și o mică presă cu care se storc jumările, astfel încât să iasă surplusul de grăsime din ele.
A venit seara cu lună plină și m-am apucat de lucru. Ca să-mi fac curaj, am deschis o sticlă de Fetească Neagră, am turnat în pahar și am luat o gură. Puteam începe. Luna plină mă privea curioasă.
Am luat pe rând cele trei bucăți de slănină, le-am tăiat transversal, în fâșii de trei centimetri grosime fiecare. Apoi, fiecare fâșie, în bucăți cu dimensiunea tot de trei centimetri. Au rezultat astfel cuburi cu laturile de trei centimetri. Erau multe, iar eu nu aveam nicio cratiță sau un ceaun atât de mare încât să încapă toate. Dar noaptea cu lună plină era lungă, iar vinul… exact pe gustul meu.
Arsuri plăcute
Repede în bucătăria Balabancăi ca să nu ratăm prepararea jumărilor! A împărțit deja întreaga cantitate în trei părți!
Am împărțit întreaga cantitate în trei părți. Am luat o cratiță din fontă, am pus în ea bucățile de slănină și un pahar mic cu apă, cam 50ml. Am pus cratița pe aragaz, la foc mic. După vreo 5–10 minute, am început să amestec în cratiță. După circa 20 de minute, slănina a început să se topească ușor. După alte 20 de minute, bucățile de slănină au început să se umfle, să devină translucide. Am amestecat din când în când în cratiță. Bucătăria începuse să capete un miros destul de greu, cu care nu eram obișnuită. În funcție de cât de uscate sau prăjite vreți să fie jumările, atât le țineți pe foc. Mie îmi plac arsurile: cartofii prăjiți arși, prăjiturile arse, pâinea arsă, crocantă, așa că… le-am ținut pe foc până s-au făcut destul de mici, adică vreo două ore. Le-am scos cu o spumieră și le-am pus într-o sită mare, deasupra unei alte cratițe mai mici, să se scurgă în ea grăsimea topită. După ce le-am scos pe toate, le-am pus în presa pentru stors jumările. Din presă, le-am transferat în borcanele pe care le pregătisem special pentru conservarea și depozitarea lor. Grăsimea din cratiță am strecurat-o și pus-o tot în borcane.
Atenție însă! În momentul în care ați decis să scoateți jumările din cratiță, stingeți focul și dați cratița la o parte. Altfel, untura se va arde și nu va mai avea culoarea albă, nu va mai fi fină. Va căpăta o culoare crem-maronie și un miros de afumat.
Secretul succesului sau noaptea de după vis
Trebuie să știi, cititorule, că splendida noastră invitată a luat o hotărâre capitală, care va influența viețile multora. Poate și pe a ta, până la sfârșitul ei. Dacă vrei să resimți satisfacția Balabancei, fă ca ea!
Am repetat toată operația de încă două ori, de fiecare dată la fel ca prima dată. La final, după șapte ore de lucru, am avut șapte borcane cu jumări aurii și șapte borcane cu untură albă, cremoasă și fină. Nu m-am putut abține să nu mă gândesc ce voi face cu ele. Vor fi ori cadouri, ori le voi mânca. Ori amândouă. Am adormit mulțumită că mi-au ieșit primele jumări, făcute-n prima noapte cu lună plină de după vis. Acesta să fi fost secretul succesului? Nu știu. Voi vedea în anii următori, căci mi-am promis că va fi tradiție în casa de la țară. Voi face jumări în fiecare an, în ultima noapte cu lună plină de dinaintea Crăciunului, folosind exact aceeași metodă. Dacă vreți să faceți jumări, nu e musai să respectați dimensiunile cubulețelor de slănină. Eu m-am simțit obligată să respect cu sfințenie rețeta din vis.
Dacă ne-ai urmat îndemnurile, Mărite Cititor, vei simți din plin
Gustul jumărilor de Ziua Națională
În care aflăm unde se topesc jumările, despre o anume fericire și se confirmă încă o dată că toată chestia e să ai vecini buni
Pe 1 Decembrie, luată de valul Zilei Naționale, am gustat jumările. Erau excelente! Crocante la suprafață, dar, totuși, se topeau în gură. Nu aveam cu ce să le compar, să pot spune că erau cele mai bune pe care le mâncasem vreodată, pentru că nu le știusem gustul până atunci. Fericită că mi-au ieșit, am luat un borcan cu jumări și unul cu untură și le-am oferit vecinilor mei, care îmi dăduseră, la rândul lor, materia primă. Dar din dar se face Rai! Vecinii mei vârstnici țineau post, dar mi-au promis că vor avea la masa de Crăciun jumările din noaptea cu lună plină.
A consemnat Leonida Corneliu CHIFU,
așteptând cu nerăbdare și emoție Ziua Națională
