Rețete cu povești
(prima ediție: 1 iunie 2023)
Invitata noastră de astăzi, proaspătă membră a Asociației 24PHarte, este mândră de numele pe care-l poartă. A trecut prin două căsătorii păstrându-și numele de fată, pentru a nu-și pierde identitatea, dar a făcut cunoștință cu originile și semnificația numelui ei de familie abia târziu, la Frankfurt, la un târg.
”Nu sunt turcoaică”
Numele este revendicat și ”disputat” de cumani, ruși, turci, tătarii crimeeni, grecii bizantini, armenii cilicieni, kirghizi, kazahi, mongolii din statul Ilkhanid, pecenegi, arabi, persani și alții. Dar invitata noastră nu se revendică de la niciunii dintre cei amintiți.
”Era în primăvara lui 2006 și aveam întâlnire cu CEO-ul unei mari firme producătoare de sisteme de iluminat. Firma avea sediul central în Germania, dar de România răspundea fabrica din Turcia. Când m-am prezentat – Balaban, am fost întrebată dacă sunt turcoaică. – Nu, nu sunt. – Ciudat, pentru că numele tău este turc. Balaban înseamnă mare sau cel mare.”
Marea corporatistă sau Vânătoarea cu șoimi
Peste opt ani, tot la Frankfurt, un coleg turc a întrebat-o și el dacă e turcoaică. ”I-am răspuns că știu că numele meu are și origini turcești, dar eu sunt româncă. Româncă din România. I-am mai spus că mai știu că înseamnă mare. El mi-a spus că Balaban este un vechi nume turcesc și înseamnă nu doar mare, ci și șoim sau vânător cu șoimi.”
”Șoimăreasa” noatră este absolventă de Relații Economice Internaționale (REI) la ASE București, de Masterat în Istoria Artei la Facultatea de Istorie a Universității din București și nu nu numai atât. ”Indiferent de semnificația numelui, sunt aceeași”, afirmă. ”Corporatistă, femeie de afaceri și om politic. În timpul liber urmez cursuri de pian, limba maghiară, de ceramică, fac lumânări din ceară de albine și parfumate, turnate în ceramică.”
Clientul Charles al III-lea
O activitate prodigioasă, remarcăm. Dar de ce face toate astea? Ce urmărește? Îmbogățirea? Poate desăvârșirea. Zâmbește. ”Fac lumânări parfumate de patru ani, de la începutul pandemiei. A fost atunci o formă de relaxare. Pentru că au avut succes la cei cărora le-am oferit, am început să le fac nu doar pentru plăcerea mea, ci și pentru a le vinde. Așa a apărut brand-ul CeramiCandle: lumânări parfumate, turnate manual în ceramică lucrată la roata olarului. Acum am câțiva clienți permanenți, în special la magazinul de la Viscri 32 al Regelui Charles al III-lea, ArtMaroc se numește, și magazinul Inspiratio din Curtea Johannes Honterus de la Brașov. Îmi doresc să-mi produc singură vasele ceramice pentru lumânări, așa că, din primăvara lui 2023, m-am înscris la Școala Populară de Arte din Brașov.”
Toată lumea știe că Charles al Regatului Unit iubește România, țară pe care a vizitat-o de multe ori de plăcere, nu neapărat în calitate oficială. După ce constatăm că printre clienții permanenți se numără și unii proeminenți, nu ne putem abține să întrebăm dacă înalta față regală figurează pe lista selectă. ”Cum să nu? – ne răspunde prompt. Ori de câte ori vine pe aici cumpără una, alta. Până acum, <<doar>> în calitate de prinț, nu și de rege. Dar abia i-a fost așezată coroana pe cap, iar înaltele îndatoriri regale i-au răpit aproape tot timpul. Dar va mai veni și va mai cumpăra. Păi dacă nu-i plăceau produsele mele, nu mi-ar fi oferit spațiu în magazinul lui”.
Solicităm un moment de respiro, ca să ne dumirim, apoi vrem să știm de ce a trebuit să meargă pentru cursuri la Brașov, când are domiciliul în București. ”În vara anului 2022 m-am mutat la Sfântu Gheorghe, adică la 25 de kilometri de Brașov. Fiind o zonă majoritar maghiară, mi-am dorit să învăț limba, deși cei mai mulți dintre maghiari vorbesc și limba română. Sunt acum la finalul primului modul și mă pregătesc pentru examen. Sunt fericită că pot face propoziții simple, pot răspunde la întrebări și înțeleg din ce în ce mai multe cuvinte.”
La îndemnul lui Baz
Dar încă n-ați aflat totul. ”De un an și ceva, câțiva prieteni vechi mă tot îndeamnă și încurajează să scriu. Cel care a insistat cel mai mult, care mi-a și propus un proiect comun (în așteptare în acest moment), a fost Raul Sebastian Baz, profu de mate și poetul, prietenul tău. Am reușit să public câteva povestiri în trei reviste, iar alături de Raul, mi-a fost publicată o scurtă povestire inspirată dintr-o întâmplare din copilărie, în Antologia Româno-Australiană, lansată în aprilie 2024. La invitația prietenului Leonida Corneliu Chifu, am început să scriu rețete culinare.”
Secretul supleței
Dar ce feluri de mâncare preferă Balabanca noastră? ”Până la vârsta de cinci ani și jumătate am crescut la bunica maternă, în Cartierul Giulești din București. Se spune că obiceiurile alimentare pe care le capeți în primii ani din viață, pe acelea le vei avea cât vei trăi. Cred că este așa, pentru că bunica gătea mult pe bază de cartofi, fasole și varză, iar aceste legume și leguminoase sunt și astăzi mâncărurile mele preferate. Bunica nu mânca ouă și lapte. Nu mănânc nici eu, niciodată. Însă, le-am găsit locul ideal în prăjituri, căci ador dulciurile, mai ales cele făcute în casă.”
Remarcăm că excesul de calorii este insesizabil în ”conturul” invitatei noastre. Are mai degrabă silueta lui Audrey Hepburn din ”Vacanță la Roma”: ”silfidică”, ”imaterială”. Care să fie secretul acestei supleți, în condițiile în care cheful de dulciuri n-o părăsește niciodată? ”Păi, răspunsul este simplu: deși mănânc dulciuri aproape zilnic, nu consum cantități mari. De asemenea, m-am autoeducat să nu mănânc dacă nu-mi este foame. Mi se mai întâmplă să îmi fie poftă de înghețată. Deci, poftă, nu foame, și să mănânc. Dar se întâmplă rar. În plus, merg mult pe jos. Profit de orice ocazie de a mă deplasa fără mașină, de a urca scările, chiar și în clădirile în care există lift. Încerc, și îmi și iese, să fac cincisprezece minute de sport zilnic, imediat după ce mă trezesc.”
Audrey Hepburn din oglindă
Apoi, mă privește câteva clipe mirată! Sunt surprins de această schimbare bruscă de atitudine. Dar Șoimăreasa spulberă repede ”misterul”. ”Deși nu semănăm, nu știu să îți spun de ce, dar de multe ori m-am gândit la mine ca la Audrey Hepburn. Repet: nu știu de ce, dar m-am uitat de multe ori în oglindă și parcă o vedeam pe ea. Straniu, pentru că nu aș putea spune că am ceva din Audrey. Poate doar puțin din ochii mari, mai ales în tinerețe, când mă fardam, și parcă-parcă ochii mei aduceau puțin cu ai ei. Dar, oricum, faptul că ai menționat-o tocmai pe ea, la care m-am gândit de multe ori când mă uitam la mine, este extraordinar!!!”
Splendidă, radioasă, invitata noastră ne cucerește și cu zâmbetul, nu doar cu ofertele ei culinare.
Descoperirea
Trebuie să recunoaștem că ”Balaban” ne-a stârnit curiozitatea. Cu ce delicatesă ne tentează astăzi, întrebăm, arzând de nerăbdare. Tot cu ceva dulce?
Aflăm că, pe la paisprezece-cincisprezece ani, într-o vizită cu familia la una dintre mătușile tatălui ei, a descoperit negresa. ”Mi-a plăcut mult. Era diferită de ce ne făcea mama dulce: chec cu nucă, plăcinte cu mere, cu brânză sau cu dovleac, gogoși, clătite cu dulceață. I-am cerut mătușii rețeta și peste o săptămână am încercat să o fac pentru prima dată. A ieșit delicioasă. Am avut o perioadă în care o <<găteam>> la fiecare final de săptămână, apoi cam o dată pe lună, timp de vreo patru–cinci ani. După ce am terminat liceul, nu am mai avut timp de prăjituri. Anii au trecut, iar eu n-am mai preparat de atunci acea rețetă.”
După 30 de ani
După un răstimp de gândire, seducătoarea noastră interlocutoare a reluat firul povestirii. ”Acum vreo lună, i-am cumpărat fetei mele o bucată mare de ciocolată amăruie, întrucât intenționam să-i prepar o ciocolată caldă. Am mai cumpărat și niște boabe de cacao, pe care le-am măcinat sub ochii ei. Neobișnuită cu aceste gusturi naturale de ciocolată și cacao, nu i-au plăcut. Ce fac cu atâta ciocolată și cacao? Negresă!! Urma să îmi sărbătoresc ziua de naștere cu frații mei, și i-am întrebat dacă vor să fac negresă. <<Prăjitura din copilărie? Mai știi rețeta?>> ”Știu doar ingredientele, nu și cantitățile, dar mă descurc să pun din ochi. Cred că va ieși bună.” Uite că nici frații mei nu au uitat prăjitura, chiar dacă au trecut vreo treizeci de ani de când am gătit-o ultima dată!”
Ingrediente:
- zahăr
- cacao/ciocolată
- lapte
- 4 ouă
- 1 pachet cu unt
- făină
- praf de copt
- vanilie
- nuci
- sare
”În afară de ouă și unt, unde mi-am amintit cantitățile, am pus totul din ochi.”
Ultima cratiță de fontă
”Am inaugurat cu această ocazie specială ultima cratiță din fontă pe care am cumpărat-o. Am început cu zahărul. Aveam un pachet mic, de vreo 50 de grame de zahăr din flori de cocos. Pe când eram la liceu, nu mă interesa că zahărul era alb sau brun, din sfeclă sau trestie. De fapt, atunci era doar zahăr tos, și acela pe cartelă. Deci, era simplu de ales. Între timp, lucrurile au devenit mai complicate. Ca mulți alții, am început să fiu atentă la ce mănânc, iar acest pachet mic cu zahăr de cocos cred că este singurul pe care l-am cumpărat în ultimii cinci ani. Parcă în rețetă era nevoie de mai mult zahăr, dar mi-am spus că e mai bine pentru sănătate să fie mai puțin.
Amestecând
L-am amestecat cu patru linguri mari cu cacao și cu aproximativ 100 grame de ciocolată amăruie. Am turnat peste cam 300 ml lapte. Am pus cratița pe foc și am continuat să amestec. Peste vreun minut, am adăugat în cratiță un pachet cu unt. Am continuat să amestec, în timp ce untul s-a topit. La fel și zahărul. A ieșit un sos de ciocolată, din care am pus într-un castron cincisprezece linguri mari.
Am lăsat să se răcească restul de sos de ciocolată din cratiță, pentru că următorul pas este adăugarea gălbenușurilor peste această compoziție. Dacă este prea caldă, gălbenușurile nu se mențin cremoase, ci se fac omletă. Cât am așteptat să se răcească, am pregătit nucile. Am măcinat aproximativ o sută de grame de nuci. Apoi am spart cele patru ouă și am separat gălbenușurile de albușuri. Am adăugat pe rând gălbenușurile peste sosul de ciocolată răcit și am amestecat bine până când fiecare ou a fost încorporat în compoziție. Am pus din ochi făină, astfel încât amestecul rezultat să fie nici prea tare, pentru că nucile îl vor face mai solid, dar nici prea moale, pentru că albușurile îl vor face mai fluid. La final, trebuie să aibă consistența unei compoziții ce poate fi turnată într-o tavă. Am stins o linguriță cu bicarbonat de sodiu în puțină zeamă de lămâie și l-am turnat peste amestecul din cratiță. Am adăugat nucile măcinate și esență de vanilie și le-am amestecat cu restul cremei. Am bătut spumă albușurile, în care am pus puțină sare, și le-am adăugat la final, amestecând de sus în jos, pentru o bună creștere în cuptor.
Absorbit de negresă sau lipsiți de grijile vieții
Am turnat compoziția în tava pregătită și am băgat-o în cuptorul încins, la foc mare. În zece minute era deja crescută. Am micșorat puțin temperatura cuptorului, iar peste alte zece minute am încercat cu o scobitoare dacă negresa este coaptă. Am mai lăsat-o zece minute, apoi am stins cuptorul. Am scos tava și am lăsat-o la răcit câteva minute. Am turnat sosul de ciocolată pe care l-am păstrat în castron. Fraților mei și mie ne place negresa însiropată, nu uscată. De aceea, e important ca sosul să fie turnat peste prăjitură, când aceasta este caldă, pentru a fi înghițit de prăjitură. Când se răcește, sosul de ciocolată rămas deasupra se transformă în glazură. Prăjitura se taie în bucăți mai mari sau mai mici, în funcție de preferințe. Negresa nu a mai fost la fel de dulce ca-n copilărie, pentru că am avut prea puțin zahăr în casă, dar ne-a plăcut tuturor și ne-a dus cu gândul înapoi, în anii lipsiți de grijile vieții.
Brownie
Acum, după ce am gătit, am mâncat și ne-am amintit de copilărie, s-a ivit întrebarea: negresa este în conformitate cu corectitudinea politică? O mai putem numi negresă sau trebuie să-i schimbăm numele în… prăjitură afro-americană? Sau folosim numele englezesc – brownie… Dar atunci intrăm în conflict cu cei care reclamă folosirea cuvintelor englezești, când există corespondent pentru ele în limba română.
Până ne vom lămuri, vă sfătuiesc să încercați această rețetă. Scriind-o, mi-am amintit un banc din vremurile în care negresă era un cuvânt obișnuit din dicționarul explicativ. Soțul o întreabă pe soție: <Iubito, pot să aduc o negresă în pat>? <Da, dar să nu faci firimituri!>”.
Notă. Interlocutoarea noastră ar mai fi conversat cu noi, dar și-a cerut scuze că trebuie să plece, pentru că, ”de la șase”, avea cursul de limba maghiară.
A consemnat Leonida Corneliu Chifu,
în pat cu negresa
