Hrană pentu toți
”Eu sunt un fel de José Arcadio Buendía în Satul Macondo… Deci satul Cocoşeşti e pentru mine, Alexandru Petrescu, un fel de Macondo din <Un veac de singurătate>, de Gabriel García Márquez, unde descrie istoria satului columbian fictiv Macondo. Acțiunea se derulează pe o perioadă de peste o sută de ani și prezintă ascensiunea și prăbușirea familiei Buendia. Sătenii din Macondo ca și cocoșeștenii sunt primii locatari și întemeietorii satului, unde zvâcnesc în nucleul tuturor evenimentelor”, afirmă cel pe care spaniolii l-au înnobilat cu titlul de Conde de Transilvanya, pentru ca apoi să mai primească un titlu nobiliar: Conde de Palantino şi Baron de Simferopol.
Satul lui Cuza
Diferența constă în faptul că Alexandru Petrescu nu a creat un ținut ”fantasmagoric și neverosimil”, cum îl caracteriza Alex Ștefănescu, ci l-a primit de-a gata, dar l-a trecut pe harta sa sentimentală. Acolo, la Cocoșești (căci acesta este ținutul unde trăiește și-și deapănă amintirile Alexandru Petrescu), comună născută în 1864, în urma reformei administrative a domnitorului Cuza, acum sat al comunei Păulești (”Păi Păuleştiul ăsta cu Cocoșeștiul s-au zbenguit pe aceste meleaguri cu peste 450 de ani în urmă”, reflectează cocoșeșteanul), a cărei suprafață se întinde peste unul din dealurile insulare ale judeţului Prahova, pleacă de la râul Teleajen, atinge cota de altitudine maximă, de 337,4 m, în dealul Degeraţi, şi pe cea minimă, de 188,5, în zona de câmpie, existentă în vestul şi sudul localităţii, își țese visele baronul conte.
Avatarurile contelui
Pentru a răspunde provocării noastre, ne amintește că, în urmă cu 10 ani, a fost la Masterchef, oferind, după cum afirmau organizatorii, ”o adevărată lecție de viață telespectatorilor”. Și s-a prezentat la preselecții cu o supă foarte interesantă, cu influențe iberice, pe care vrea să ne-o dea și nouă astăzi. Dar înainte de a ne prezenta supa, ține să-mi aducă aminte faptul că hrana românilor l-a preocupat întotdeauna, chiar când se afla în Spania. Își amintește cu nostalgie de vremile de odinioară, ale copilăriei și tinereții sale și de ”avatarurile contelui”, cum se intitulează primul capitol al singurei cărți pe care a scris-o până acum, ”Un ploieștean la curtea Regelui Juan”, unde excentricul cococoștean mi-a făcut onoarea să mă desemneze redactor. Spicuim din carte doar pasaje în care se referă la raporturile, sesizate cu decenii în urmă, ale românilor cu mâncarea.
De la polonezi la ”câini fierbinţi”
Noi mâncam chiftele sau pârjoale. Dar datorită nouă au venit în ţară hamburgherii. Noi mâncam polonezi şi crenvurşti, nu ”câini fierbinţi”. Noi beam bragă, Cico, suc, şi nu chimicalele cu care topeşti carnea cu nume englezeşti imposibil de pronunţat. Vă aduceţi aminte de halviţă, de linguriţa cu şerbet, scufundată într-un pahar cu apă, cu care ne întâmpinam musafirii? Dar de dulceaţa de trandafiri sau nuci verzi? Sau gustul cafeluţei la ibric de cupru în tava cu nisip? Vă mai aduceţi aminte de pastilele Cavit 9 sau de Calciu Sandoz cu care părinţii noştri ne îndopau ca să ne facem mari şi frumoşi? Dar de bombonelele Cipo-Cips? De jeleuri? Toate au fost şi poate nu vor mai fi aşa, pentru că noi am luptat să scăpăm de rădăcina comunistă impusă de tancurile sovietice şi, până la urmă, de ocupaţia românilor asupra românilor.
Într-o Zi ne-a dăruit o portocală
Noi, dacă beam o sticlă de Pepsi, eram fericiţi o lună întreagă. Şi când mergeam la o băută cumpăram berea cu lada, de frică să nu se termine. Noi eram fericiţi cu un pic de nimic şi ne bucuram cu nimicuri.
Pe Moş Crăciun al nostru comuniştii l-au ucis pentru că-l chema aşa şi l-au adus pe unul de-l chema Moş Gerilă şi ne dădea o portocală şi bomboane fondante ca piatra de tari, de Ziua Republicii, pe 30 Decembrie.
Tango cu vanilie
Noi v-am adus prin lupta noastră cu cei care erau părinţii sistemului comunist reclamele de pe posturile străine şi care ne înnebuneau. Noi abia aşteptam să vină şi la noi îngheţata Magnum, sau puştile alea de apă absolut extraterestre. Noi, între timp, ne consolam cu Tango cu vanilie şi ciocolată şi clasicele bidoane umplute cu apă de la robinet, care, turnate în cap, ne provocau pneumonii. Şi uite un motiv bun să nu mergem la şcoală.
Cei care încă mai sunt în viaţă
Este uimitor că încă mai suntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta fără cască, genunchiere şi cotiere şi nu am avut scaune speciale în maşini. Noi nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau din greşeală pe jos, sau felia de pâine neagră şi margarina cu marmeladă. Noi nu am avut pastile cu capac special, ca să nu fie desfăcut de copii. Noi nu ne-am spălat pe mâini după ce ne-am jucat cu toţi câinii şi toate pisicile din cartier. Noi nu am băut doar apă îmbuteliată. Noi ne-am tăvălit şi bălăcit prin toate bălţile şi nu am ţinut cont de câte lipide şi glucide mâncam.
Ei, ce ziceți?! Vă lăsăm să reflectați la cuvintele contelui, interval în care acesta ne va prepara rețeta.
INGREDIENTE
- smântână
- 3 cocoloașe cât pumnul de brânză moale dulce
- câteva felii de jambon serrano
- bagheta
- 2 căpșuni
- câteva degete de parmezan
- câteva picături de ulei de măsline extra virgin
- 2 g germeni de ceapă roșie
- 2 g germeni de ridiche
- 2 g germeni de schinduf
- 1 pliculeț cu câteva pistile lungi si roșii de șofran
- 2 g sare neagră
- 2 cartofi albi
- 10 frunze de ceapă tânără
- 1 praz
- pătrunjel
- 2 creveți
- apă
TIMP PREPARARE: < 1h 30min
DIFICULTATE: mediu
BUCĂTĂRIE: Franceză
Metoda de preparare
În oala de presiune se pun la fiert în apa care să acopere cele câteva fire de șofran cartoful și prazul feliat mărunt, pentru a reduce timpul de așteptare.
După fierbere, se zdrobesc cu blenderul. Peste această cremă se adaugă și brânza, crema și smântâna, amestecându-se constant pentru omogenizare. Într-o tigaie încinsă punem ulei de măsline, apoi se pun la părpălit creveții cruzi. În momentul în care acestea își schimbă culoarea spre roz, se scot și se decortichează de zalele lor, obținând doar carnea. Se taie cu un cuțit bine ascuțit în felii subțiri, stil carpaccio.
La cuptor sau chiar într-o tigaie în care punem o hârtie de pergament unsă în prealabil cu câteva picături de ulei, adăugăm parmigiano reggiano ras și împrăștiat ca să se formeze o crustă, pe care o vom folosi pentru a orna în final supa. În același mod vom proceda și cu feliuțele de jamon serrano, ce vor fi mai mult uscate, creându-se o crustă. Vom tăia în crutoane câteva felii din bagheta pe care o ungem cu ulei de măsline și parmezan, apoi le rumenim până devin aurii. Supa răcită se toarnă într-un bol sau o farfurie adâncă.
Pentru ornare, vom pune câteva fire de germeni de schinduf, germeni de ridiche, de ceapă roșie, o frunzuliță de pătrunjel, câteva broboane de sare neagră împrăștiate la vedere chiar pe suprafața supei reci. Feliem o bucățică de căpșună stil carpaccio. La fel, utilizăm două, trei fire de frunzulițe de ceapă verde.
Român în Spania, căpșunar în România sau parodia din farfurie
”Este o hrană pentru toți”, ne asigură Mastercheful. În final, ținem să consemnăm un fapt amuzant petrecut la gala Masterchef. Alexandru i-a surprins pe jurați decorând farfuria cu o căpșună. A fost întrebat, firește, ”de ce ai ales să folosească acest fruct ca element de decor la o supă.” ”Toată viaţa mea am fost etichetat. În Spania eram Românul, iar în România sunt Căpşunar… Aşa că am folosit o căpşună, ca să mă reprezinte.” A primit 3 de DA şi a trecut în etapa următoare, nu înainte să promită că nu va mai face parodii în farfurie.
În încheiere, am propune un nou titlu nobiliar pentru Alexandru, unul mai în spiritul locului și al tradițiilor nobiliare autohtone: titlul de ”Beizadea de Cocoșești”, care să înlocuiască banalizatul ”Fiul Satului”.
A consemnat, după o supă Vichyssoise, Leonida Corneliu Chifu,
fericit o lună-ntreagă
