close
ActualitatePersonalitățiPromovate

Român prin naștere, spaniol prin adopție și malaguen după inimă

Dirijorul Octav Calleya: ”Sensibilitatea mea se identifică mai degrabă cu spiritul umanist cel mai înalt, pe care îl reprezintă Beethoven, perfecțiunea absolută a lui Mozart, cu profunzimea strict muzical abstractă a lui Brahms și Bruckner și cu vecinul nostru slav Ceaikovski”.

Dirijorul Octav Calleya și-a făcut studiile la Conservatorul ”Ciprian Porumbescu” din București. În 1973, s-a stabilit definitiv în Spania. În ani, a fost consemnată prezența sa la pupitrul unor orchestre importante din toată lumea. Este laureat al concursurilor internaționale de la Florența, Valencia, Rio de Janeiro ș.a. și invitat permanent să facă parte din juriile unor concursuri internaționale. A creat Orchestra din Malaga, Orchetra simfonică din Mellia, Orchestra Clasică Andaluză, Dirijor al companiei de operă La Villa del Madrid. Principalul dirijor invitat permanent la English Philarmonic Orchestra și Camerata Fiorentina. Maestrul Octav Calleya a desfășurat în paralel și o susținută activitate didactică și pedagogică. Din anul 1990, este profesor universitar la catedra de dirijat a Conservatorului Superior din Malaga, iar din 1995 director artistic la Orchestra Clasică Andaluză. Critica internațională l-acalificat drept ”un adevărat maestru” (O Globo” – Rio de Janeiro) sau ”… un mare artist care cu toată eleganța știe ce și cum să obțină” (”Kronen Zeitung” – Viena). Interviul pe care vi-l prezentăm în continuare a fost realizat după un concert susținut de maestru la pupitrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii ”Paul Constantinescu”din Ploiești.

Românca cea șmecheră
Reporter: Maestre, din ce zonă a țării proveniți?
Octav Calleya: M-am născut la Chișinău, când actuala Republică Moldova făcea parte din România Mare. Ai mei erau foarte legați de teatrul de acolo. După război, am urmat școala la Craiova, până la terminarea liceului. Un bunic de-al meu, spaniol, a ajuns la Chișinău. Aici, o româncă șmecheră a pus mâna pe el. Numele bunicului era Calleja, care se citește ”caieha”, cu un ”i” lung. Dar toți îi spuneau ”Caleja”. Atunci a schimbat ”j” cu ”y”, ca să nu se mai audă „Caleja”. Acum sunt ”Caleia”. Acel ”y” conferă o nuanță de noblețe. Așadar, originea mea e și spaniolă.

Beethoven – pe mâna lui Calleya
R.: Din câte cunoaștem, ați înființat numeroase orchestre în Spania, unde ați avut o carieră dirijorală de excepție…
O.C.: Activitatea mea dirijorală numără peste 40 de ani neîntrerupți. N-am pierdut nicio zi de repetiții pe motiv că aș fi fost bolnav. Doar o dată am lipsit două zile la repetiții, pentru că mi-am rupt mâna. Am dirijat Simfoniaa IX-a de Beethoven numai cu o mână. Am vrut să-mi dovedesc că pot să o fac. Dacă nu ești sigur pe partitură și n-o cunoști până în cele mai infinitezimale amănunte, nu poți să o faci. Acum, sunt titular permanent la orchestra din Valladolid.

Libertatea înainte de toate
R.: În Spania conduceți, printre altele, o orchestră privată. Dar unde repetați? Închiriați spații pentru repetiții? Este o orchestră ambulantă?
O.C.: Repetăm în trei locuri diferite situate pe Costa del Sol, care include tot litoralul Malagăi: în Fuengirola, localitate situată la 20 de kilometri de Malaga, în Villa Nueva, la 30 de km, și Nerja, la 60 km. Această orchestră are foarte mulți ”pretendenți” care vor să o ia sub tutela lor. Poate ne vom stabili în unul dintre aceste trei orașe. Dar, atâta timp, cât statutul ei este unul privat, are avantajul libertății de concepție, de mișcare, de producere, de gândire. O legătură ”fixă” ne-ar duce pe un teren care, fiind administrativ, e și politic. Pentru că politicienii se schimbă. Un primar poate fi extraordinar de sensibil la muzică. Un altul, la fotbal. Este un statut mai riscant, pe care ni-l asumăm. Libertatea e punctul numărul 1.

Tandemul de aur al Spaniei
R.: Ne-ați fermecat, alături de solista Ioana Anastasiu, absolventă odinioară a LIceului de Artă ”Carmen Sylva” din Ploiești. Un specialist ne-a informat că în Peninsulă se vorbește despre echipa, tandemul sau perechea de aur a spaniei. Ce repertotiu abordați?
O.C.: Realizăm multe aranjamente pentru flaut și orchestră. E un repertoriu destul de bogat, ”briant”: fantezii sobre pe opere de inspirație muzicală spaniolă, cum ar fi opera ”Carmen” de Bizet, concerte cu caracter descriptiv din baroc, gen Vivaldi, foarte multe concerte pentru flaut piccolo. Apoi concerte tradiționale, cum ar fi cel pentru harfă, flaut și orchestră de Mozart. Ca să nu ne uităm pe noi înșine, în fiecare program includem ”Hora staccato” de Grigoraș Dinicu. Și când o interpretează Ioana, e un delir.
R.: Când a avut loc întâlnirea cu Ioana Anastasiu?
O.C.: În 2003. M-a căutat imediat după ce a ajuns în Spania. Auzise că există o inimă de român acolo. Am colaborat perfect. Cred că nu am deziluzionat-o niciodată. Eu știu că am ajuns la o vârstă destul de înaintată. Când un solist tânăr ca Ioana vine la mine, vine ca la un tată. Dar, dacă vorbim despre tandem, nu trebuie să ne referim doar la o jumătate a sa. Auros, flautul adică, este unul dintre instrumentele cele mai vechi. Și aș dori să vă mai spun ceva: eu cred că flautul, prin expresivitatea și culoarea timbrului său, e mult mai bine reprezentat de o femeie. Personalitatea și sensibilitatea Ioanei sunt atât de înalte, încât resimt ca pe o necesitate această ”culoare” a instrumentului și această bogăție ”timbrică” pe care ea le produce. Repertoriul de flaut este personalizat de o solistă natural muzicală.

Colegul de bancă al lui Gheorghe Zamfir
R.: V-ați format, totuși; în România. Cum se prezenta învățământul muzical românesc în vremea desăvârșirii dvs.?
O.C.: Am urmat cursurile Conservatorului din București vreme de șapte ani. Cu cine credeți că am fost coleg de bancă? Ei bine, aflați că pe colegul meu îl chema… Gheorghe Zamfir!
R.: Celebrul naist?
O.C.: Da, celebrul naist, artistul cu recunoaștere internațională!
R.: De ce atât de mult la Conservator? Ați rămas repetent?
O.C.: (zâmbind) Nuuu, n-am rămas repetent! Am făcut dirijorat, compoziție și pedagogie. Am studiat și la Academia din Viena cu o mare personalitate a dirijatului, Hans Swarowsky.

Patru ani lângă Sergiu Celibidache
R.: Am citit în programul concertului de la Ploiești că ați lucrat cu Sergiu Celibidache…
O.C.: În aceiași ani l-am cunoscut pe Sergiu Celibidache și pe Franco Ferrara. Celibidache… (după câteva momente de gândire) Fiind vorva despre o personalitate imensă și unică, deasupra oricărei personalități dirijorale imaginabile, evident că lasă amprente pe cei care, cu personalitate proprie, aleg calea dirijorală. Nimeni nu poate și nu trebuie să-l imite. Zic asta pentru că foarte mulți o fac… El este cel care a ”profundizat” interpretarea muzicală până în ”cele mai complete” limite structurale, filosofice sau fenomenologice. Evident că acestea sunt rădăcinile fundamentale pe care eu le-am dobândit, care vin și de la Viena și pe care le transmit de 25 de ani, ca profesor de dirijat.
Pot să spun: sunt foarte puțini colegi români care au avut posibilitatea să stea aproape și destul timp lângă Sergiu Celibidache. Eram student la Viena când a concertat Sergiu Celibidache cu orchestra din Stockholm. Din momentul acela am studiat cu el. În acea perioadă eram într-un permanemnt ”du-te-vino”: nmrgeam la maestru, dirijam în țară și studiam la Viena.

”Mă înțeleg extrem de bine cu geniile”
R.: Care sunt preferințele dvs. repertoriale?
O.C.: Mă înțeleg extrem de bine cu geniile. Muzica marilor genii mă satisface și mă face să practic acest repertoriu, de la preclasici până la romantici. Sensibilitatea mea se identifică mai degrabă cu spiritul umanist cel mai înalt, pe care îl reprezintă Beethoven, perfecțiunea absolută a lui Mozart, cu profunzimea strict muzicală abstractă a lui Brahms și Bruckner și cu vecinul nostru slav Ceaikovski. Dacă nu m-aș fi născut în România, poate n-aș fi fost așa. Moi avem o slăbiciune pentru muzica slavă. În aceste tablouri caracteristice, Bach, cu religiozitatea și spiritul purificator al muzicii sale, își are locul său. E chestiune de educație, formație sau temperament.
R.: Impresia mea este că românii melomani au slăbiciune și pentru muzica spaniolă sau de inspirație spaniolă. Și nu suntem singurii. Cu puțină vreme în uirmă, am avut la Filarmonică un program ”spaniol” cu lucrări de Lalo, Chabrier și Rimski-Korsakov, toți nespanioli…
O.C.: De aici o butadă: cine a scris cea mai bună muzică ungară? Brahms. Dar cea mai bună muzică spaniolă? Francezii. Muzica spaniolă are origini bogate și este un nesecat izvor de inspirație pentru compozitori. Este evident, însă, că muzica scrisă de spanioli este cea mai bună muzică spaniolă. Să amintim doar de Turina, Rodrigo, De Falla, sau Albeniz. 80% dintre lucrările ultimului pentru pian au fost orchestrate. Eu fac multă muzică orchestrală și multe aranjamente după Albeniz.
R.: Albeniz a scris mult și pentru chitară. Nu includeți în repertoriul orchestrei dvs. și aceste lucrări? În plus, nicăieri nu e mai prețuită chitara clasică pe cât este în Spania.
O.C.: Chitara îmi place enorm, dar, după mine, este un instrument tipic cameral, în sensul că, neavând un sunet amplu, nu este potrivită pentru săli mari. Dar ”culoarea” ei este unică.
R.: Când veți mai dirija un concert cu muzică spaniolă la Ploiești?
O.C.: Am făcut asta acum vreo apte-opt ani. Am prezentat atunci un concert pentru două piane de cel mai bun compozitor andaluz, Manuel Castillo, decedat în urmă cu doi ani, fragmente din ”Amorul vrăjitor” și Simfonia ”Sevillana” de Turina. Și cred că o voi mai face.

Porți deschise pentru instrumentiștii români
R.: Ce proiecte aveți pentru viitorul apropiat?
O.C.: Să-mi continui acțiunea de bază, aceea de concerte, și fixarea repertoriului funcție de împrejurări. În Anglia, 80% din programe sunt alcătuite pe baza solicitărilor publicului. Și se cântă multă muzică de inspirație spaniolă, în special ”Bolero” de Ravel sau ”El Cid” de Massenet.
R.: Dar și aceștia – ca amintiții Bizet și Chabrier – sunt… francezi!
O.C.: Dacă acestea sunt preferințele publicului…
R.: În afară de Ioana Anastasiu mai aveți instrumentiști români în orchestră?
O.C.: În orchestrele mele sunt mulți instrumentiști români, dar puțini soliști. Printre ei se numără cunoscuta Sabina Coleașă, pianistul Sorin Melinte, Geza Szabo – violencelist excelent, ungur din Arad. Aș mai aminti aici o pianistă care nu locuiește în Spania, dar pe care am invitat-o adeseori la concertele noastre – Raluca Ouatu. Am cunoscut-o când avea 15 ani. Ce putere de a interpreta repede! Am cântat cu ea ”Nopți în grădinile Spaniei” a lui de Falla de atâtea ori… Porțile noastre sunt deschise pentru românii noștri.

”Baciul muntean” de Malaga
R.: Cum vă caracterizați?
O.C.: Casa mea e la Malaga. La intrare scrie ”Miorița”. Le explic spaniolilor, în puține cuvinte, ce înseamnă spiritul mioritic, ce reprezintă această baladă în sensibilitatea folclorică și în literatura noastră. M-am identificat în persoana baciului muntean. Persoana mea are un cadru pe care mi l-au pus criticii: ”Român prin naștere, spaniol prin adopție și malaguen după inimă”.
Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.