Aderarea din 2004 a României la NATO a fost rezultatul direct al unor temeri vechi și întemeiate ale românilor vizavi de intențiile expansioniste ale Rusiei. Datorită situării acestei țări în calea Rusiei către unul dintre obiectivele sale strategice – strâmtorile Bosfor și Dardanele, nivelul de angajament al României față de Alianță a trebuit să fie proporțional cu pericolul la care a fost întotdeauna expusă din cauza acestei realități geopolitice. Strategia României a dat roade și astăzi, în special datorită sprijinului ferm de care se bucură în prezent din partea aliaților săi occidentali, România poate înfrunta amenințarea dinspre est dintr-o poziție relativ sigură. Alte țări est-europene mai puțin active în acest sens ar trebui să urmeze exemplul Bucureștiului, pentru a acționa ca Aliați în adevăratul sens al cuvîntului.
La 9 octombrie, la Craiova a fost inaugurată o Brigadă Multinațională NATO alcătuită din 4000 de militari. Aceasta a fost cea mai recentă realizare de pe lista României, înscriindu-se perfect în conduita și strategia sa generală ca membru al NATO și care este aceea de a se manifesta cît mai proactiv, pentru ca, în caz de necesitate, să poată miza pe un sprijin corespunzător din partea Alianței. Chiar și înainte de aderarea oficială, Bucureștiul coopera deja cu NATO în Iugoslavia, sau ca urmare a atacurilor din 11 septembrie 2001. După aderarea la NATO în 2004, trupele române au participat în mai multe misiuni sub și în afara conducerii NATO, inclusiv în cadrul operațiunii Enduring Freedom în Afganistan, KFOR (Kosovo), ALTHEA (Bosnia), Operațiunea Iraqi Freedom, Active Endeavour și BLACKSEAFOR în Marea Neagră. Mai mult, în ciuda amenințărilor și protestelor Rusiei, începînd 2016 România găzduiește de apărare antirachetă din SUA , Aegis în valoare de 800 de milioane de dolari, amplasat în bază militară americană permanentă de la Deveselu și care reprezintă o garanție americană pe termen lung dată securității României.
Temerile României s-au adeverit odată cu invazia rusă a Ucrainei, în 2014.
După destrămarea Uniunii Sovietice și în ciuda renunțării solemne a Rusiei la trecutul săuimperialist, Bucureștiul a urmărit participarea activă a armatei ruse la Războiul transnistrean din 1992. Această realitate a confirmat temerile României cu privire la intenția Rusiei de a-și reafirma poziția dominantă în Europa de Est. Odată cu invazia rusă a Ucrainei în 2014, riscul perceput la București a fost că, în urma haosului provocat de tranziția puterii în Ucraina, de războiul din Donbass și de anexarea Crimeei, tancurile rusești nu se vor opri decît la gurile Dunării, ocupând astfel întreaga regiune cunoscută în trecut sub numele de Novorosia. O asemenea posibilitate a fost sugerată voalat chiar de către Vladimir Putin. Un astfel de scenariu, în care Ucraina ar fi dispărut ca putere tampon între România și Rusia, a provocat mari îngrijorări la București. Din această cauză, în august 2014, președintele României a cerut ca NATO și UE să „acționeze la simetric cu Federația Rusă” și să furnizeze armament Ucrainei.
Nivelul de angajament al NATO față de statul român demonstrează importanța crescândă a României pe flancul sud-estic al Alianței.
Bucureștiul a fost un susținător principal al Planului de acțiune pentru sporirea nivelului de reacție (RAP), care a dus la o creștere întreită a forței de reacție a NATO – până la un nivel unei divizii, cu o unitate – vîrf de lance, capabilă să reacționeze în câteva zile în eventualitatea unei agresiuni de tip hibrid împotriva oricărui membru al Alianței; RAP a prevăzut, de asemenea, înființarea unor structuri NATO multinaționale de comandă și control pe teritoriul statelor membre estice. Pentru România, rezultatele concrete ale acestei inițiative s-au materializat în înființarea unei Unității NATO de Integrare a Forțelor (NFIU) și a Comandamentului multinațional de Divizie Sud-Est (MND SE), care a devenit pe deplin funcțional în iunie 2017. Tonul general al RAP a fost însă perceput în România ca vizînd în primul rând descurajarea posibilității invaziei rusești a statelor baltice, care, la acea vreme și datorită compoziției lor etnice, erau considerate ca fiind o țintă mai plauzibilă a tacticilor de război hibrid ale Moscovei.
Ca urmare, la summit-ul NATO din Varșovia din 2016, România a insistat pentru o implicare mai activă a NATO în zona Mării Negre. Rezultatul acestei ințiative a fost dat de decizia de dezvoltare a unei Prezențe avansate adaptate (similară Prezenței avansatesporite a NATO de pe flancul nord-estic al Alianței) și care a fost constituită în calitate de garanție suplimentară oferită Aliaților din această regiune. În noul cadru instituțional a fost lansată o Inițiativă Comună de Pregătire Avansată (CJET) care vizează atît cooperarea în domenul terestru, cît și î cel aerian și maritim. În același context a fost inaugurată și Brigada Multinațională a NATO de la Craiova, iar patru aeronave britanice Typhoon au fost detașate la baza aeriană Mihail Kogălniceanu. Aceste evoluții au fost însoțite, în iulie 2017, de „Sea Breeze 2017” – cel mai ambițios exercițiu naval al NATO din Marea Neagră de pînă în acum.
Măsurile menționate mai sus au fost întărite și prin strîngerea legăturilor transatlanticedintre SUA și România. La prima întâlnire dintre Klaus Iohannis și Donald Trump, liderul american și-a exprimat pentru prima oară oficial susținerea pentru angajamentul Statelor Unite față de articolul 5 al Tratatului NATO, în timp ce Iohannis s-a alăturat apelurilor persistente ale președintelui american pentru ca aliații NATO să investească anual 2% din PIB în apărare.
România se află astăzi într-o situație mult mai bună pentru a face față amenințării dinspre est, decît oricând în ultimele două secole
Nivelul angajamentului aliaților NATO față de statul român indică în mod clar faptul că România nu va fi nevoită să facă față de una singură unei potențiale agresiuni rusești. Măsurile NATO citate mai devreme, privite laolaltă cu realizările interne ale României, printre care ritmul susținut de creștere economică, lupta cu corupția la nivel înalt și programul de modernizare militară în care armata română este angajată în prezent, toate acestea plasează România într-o poziție mult mai bună astăzi pentru a putea face față amenințării dinspre est decât oricând în ultimele două secole.
În comparație cu alți membri ai NATO din Europa de Est, cum ar fi Republica Cehă, Slovacia, Ungaria sau Bulgaria, România și Polonia sînt mult mai active atunci când vine vorba de flancul estic al Alianței. Bulgaria, a cărei politicieni întrețin legături strânse cu Rusia, este, în general, reticentă în punerea în aplicare a măsurilor de descurajare a politicilor expansioniste ale Kremlinului. Cehii, slovacii și maghiarii alocă pentru apărarea lor cu mult sub cele 2% necesare, în pofida experiențelor istorice și a economiilor sănătoase. Alte țări ex-socialiste pot lua lecții din atitudinea Poloniei și României, care poziționîndu-se în fruntea eforturilor de apărare a Europei împotriva ambițiilor geopolitice rusești, acționează cu adevărați ca niște aliați.
esjnews.ro
