Toamna anului 1917 a fost însă una tensionată. Anarhia cuprindea Rusia şi, implicit, Basarabia, iar autorităţile se dovedeau neputincioase în faţa actelor de dezordine şi violenţă. În această atmosferă a avut loc Congresul Soldaţilor Moldoveni, convocat de Comitetul Central Ostăşesc Român, care şi-a deschis şedinţele la 20 octombrie, în Chişinău.
În adunările din 21 şi 22 octombrie, Congresul a declarat „autonomia Basarabiei şi alegerea unui birou pentru organizarea Parlamentului local, denumit Sfatul ţării, precum şi 44 de ostaşi din sânul Congresului ca deputaţi în Sfatul Ţării”.
A fost redactat un document, „Rezoluţiile Congresului Ostăşesc Moldovenesc”, care prevedea, printre altele, „să se recunoască faptul că forma cea mai potrivită a conducerii Rusiei este Republica Federativă Democratică”, „să se declare autonomia teritorială şi politică a Basarabiei” şi în cel mai scurt timp „să se alcătuiască Sfatul Ţării, format din 120 de deputaţi”.
Ideea de a convoca un congres ostăşesc s-a vehiculat vreo 4 luni. La 12 iunie 1917 „praporşcicul” N. Cernei a prezentat Sovietului Moldovenesc al deputaţilor soldaţilor şi ofiţerilor din garnizoana Odesa un raport, primul compartiment al căruia era intitulat Despre Congresul deputaţilor Soldaţilor din unităţile de pe front şi din spatele frontului. Se demonstra „necesitatea de a avea un vot autoritar la traducerea în viaţă a drepturilor naţionale ale norodului moldovenesc. Un astfel de vot trebuie să-l dea Congresul militarilor moldoveni...”. La 27 septembrie s-a hotărît să plece la statul-major al armatelor ruseşti (la Moghilev) o delegaţie (Şt.Holban, I.Păscăluţă, A.Popa) cu porunca să obţină „permisiunea de a convoca la Chișinău un congres al militarilor moldoveni”. Permisiunea a fost obţinută. S-a hotărît: Congresul să se deschidă la 20 octombrie, însă de acum la 13 octombrie au început a sosi la Chișinău delegaţi, mulţi din ei neavînd „nici un fel de porunci şi nici mandate”.
Congresul ostăşesc programat pentru 20 octombrie a fost precedat de un alt for al militarilor. La 10-17 octombrie a avut loc Congresul reprezentanţilor soldaţilor şi ofiţerilor moldoveni de pe Frontul român (75 de delegaţi). Acest congres, „în chestiunea autonomiei Basarabiei”, a adoptat rezoluţia propusă de V.Ţanţu: „avînd în vedere situaţia cultural-istorică, geografică şi etnografică a Basarabiei, în temeiul principiului autodeterminării noroadelor (…), voinţei ferm exprimate a întregului norod moldovenesc, congresul discutînd chestiunea autonomiei Basarabiei, a hotărît unanim: se declară drept singura formă acceptabilă de cîrmuire a Basarabiei numai autonomia naţional-teritorială şi politică, iar în vederea realizării neamînate a acestui scop – de a crea Sovietul Suprem al Basarabiei.”
Congresul ostaşilor moldoveni a întrunit până la vreo 600 de delegaţi, majoritatea din districtul militar Odesa şi de pe Frontul român. În ziua deschiderii Congresului (20 octombrie) gazeta Cuvânt Moldovenesc scria că „asupra ostaşilor moldoveni, floarea naţiunii, cade răspunderea în faţa istoriei pentru soarta norodului moldovenesc”.
Moldovenii erau îndemnaţi să devină „stăpâni ai acestui pământ”, să ia în mânile lor „cârmuirea treburilor obşteşti în ţara lor”. Se lămurea: „în limba politică aceasta înseamnă autonomie şi despre ea trebuie să ne gândim chiar acum. Destul cu nehotărîrea de mai înainte”. A deschis Congresul Gherman Pântea.
Gherman Pântea, a fost unul dintre fruntașii basarabeni făuritori ai Marii Uniri. S-a născut pe 13 mai 1894, în com. Zăicani, jud. Bălţi, și a decedat în anul 1967, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.A fost primar de Chişinău în 1923, 1927–1928 și 1932, iar, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a ocupat postul de edil al orașului Odesa.
Implicat în politică, apreciat și de adversarii săi, Gherman Pântea avea o calitate substanțială care îl deosebea de alți camarazi politici.Comitetul central ostăşesc moldovenesc luase fiinţă la 23 iulie 1917, şi îl alesese ca preşedinte în unanimitate pe Gherman Pântea. Din acest moment, comitetul central ostăşesc moldovenesc a devenit forţa conducătoare a provinciei moldoveneşti dintre Prut şi Nistru.
S-a deplasat personal împreună cu o delegaţie moldovenească la Petrograd pentru a cere aprobarea pentru desfăşurarea unui Congres al ostaşilor moldoveni de la primul ministru Kerenski.
Kerenski îl cunoscuse personal în luna septembrie 1917, şi l-a primit foarte enervat şi arogant, spunând că acum, când bolşevicii ameninţă ţara cu anarhia, el nu aprobă nici un fel de congres.
În continuare a plecat să se întâlnească cu Lenin care i-a primit foarte prietenos într-o cameră de la intrare. Pântea i-a explicat că doreşte să organizeze un congres militar moldovenesc, unde să se discute şi să se hotărască soarta a 3 milioane de moldoveni din Basarabia şi că primul ministru Kerenski le-a refuzat aprobarea pentru ţinerea acestui congres.
Răspunsul lui Lenin a venit imediat şi categoric. El spus: „Partidul comunist susţine cu toată tăria autodeterminarea tuturor naţiunilor din fostul imperiu ţarist. Aceste naţiuni au dreptul, după părerea noastră, la autonomie şi independenţă, mergând chiar la despărţirea de statul nostru, dacă interesele lor naţionale cer acest lucru.
Voi aţi greşit ducându-vă la Kerenski, căci acest avocăţel mărunt şi guraliv, care a pus mâna pe putere peste capetele maselor şi care doarme în patul fostului ţar rus, este ocupat numai de gloria lui, şi nu de a naţiunilor oropsite.
Sfatul meu pentru voi este să vă convocaţi congresul în mod revoluţionar, samovolnic şi să vă hotărâţi soarta voastră, după cum vor dori ostaşii moldoveni veniţi de pe fronturi, care prin suferinţe groaznice au căpătat acum mare experienţă şi curaj. Voi trebuie să vă smulgeţi drepturile voastre cu forţa şi să nu le cerşiţi de la un aventurier, pe care popoarele îl vor goni în curând de unde este, pentru totdeauna.”
Această convorbire cu Lenin a avut loc la începutul lunii octombrie, iar la vreo 20 de zile de la această convorbire, Kerenski a fost alungat de la putere.
Înapoiat la Chişinău, a pus în practică sfatul lui Lenin…
După 10 ore de discuţie, comitetul central Ostăşesc Moldovenesc s-a hotărât la un act eroic şi anume: convocarea congresului pe cale revoluţionară, samovolnic, iar Gherman Pântea, ca preşedinte al comitetului central Ostăşesc Moldovenesc a fost însărcinat de comitet să trimită următoarea telegramă fictivă pe toate fronturile:
„Comandanţilor de armată, de corp de armată şi de divizii. Pe baza autorizaţiunii comandamentului suprem (generalisim) şi a primului-ministru Kerenski cu Nr. 378,764, s-a aprobat adunarea militarilor moldoveni pentru data de 20 octombrie 1917 în oraşul Chişinău, dispoziţiunea dvs. pentru delegarea a câte doi soldaţi şi un ofiţer de la fiecare companie de moldoveni, prevăzându-i în acelaşi timp cu delegaţiile respective şi plata diurnei pe 10 zile. Preşedintele Comitetului Central executiv Moldovenesc Sublt. Gherman Pântea, secretar voluntarul Maleavin.”
Telegrama fictivă a adunat peste 700 de delegați !
De audienţa la Lenin el nu a pomenit nimic în Comitetul Central, pentru a nu agrava situaţia, căci Lenin în acel moment era urmărit de guvernul Kerenski pentru a fi arestat.
Telegrama a avut efectul dorit. La 20 octombrie 1917 s-au adunat la Chişinău peste 700 de delegaţi, reprezentând peste 250.000 de ostaşi moldoveni de pe toate fronturile. Kerenski, în timpul congresului a dat ordin ca eu să fiu arestat şi expediat la Marele Cartier General pentru telegrama fictivă, în timp ce Congresul era în toiul dezbaterilor, la 25 octombrie 1917, Lenin cu partidul lui a pus mâna pe putere în Rusia.
Kerenski, după mai multe peripeţii, a fugit în America, iar Gherman Pântea a scăpat de răzbunarea lui. Congresul a durat 7 zile şi anume de la 20 până la 27 octombrie 1917. Delegaţii de la Congres erau în majoritatea lor ţărani săraci, cu maximum 5 hectare de pământ, iar o parte din ei erau fruntea poporului muncitor, care desigur avea tot dreptul şi autoritatea de a vorbi şi hotărî în numele moldovenilor din Basarabia.
Când a fost inclus în delegațiile care discutau chestiunea Basarabiei, Gherman Pântea venea nu doar cu argumente, ci şi cu documente. Iată unul dintre acestea:
Când a fost inclus în delegațiile care discutau chestiunea Basarabiei, el venea nu doar cu argumente, ci şi cu documente. Iată unul dintre acestea:
„Precum se vede din procesul-verbal al Congresului, timp de 7 zile, cât a durat acest congres, s-au discutat pe larg diferite probleme în legătură cu situaţia din Basarabia într-o atmosferă înălţătoare şi entuziastă. Aceste discuţii au fost concretizate în zece rezoluţii, din care două cred că trebuie să le reproduc, ele fiind cele mai importante şi propriu-zis baza istorică a congresului.Iată prima rezoluţie, „Despre Autonomia Basarabiei”.
Având în vedere cultura naţională a neamului moldovenesc şi trecutul său şi plecând de la principiul că fiecare norod are dreptul singur să hotărască de soarta sa, Congresul în dorinţa de a uni neamul moldovenesc şi a chezăşui drepturile lui naţionale şi propăşirea lui economică şi culturală, a hotărât: să declare autonomia teritorială şi politică a Basarabiei.
A doua rezoluţie, „Despre Sfatul Ţării”. Iată cum sună această rezoluţie istorică:
„Întâiul Congres ostăşesc moldovenesc a hotărât, pentru ocârmuirea Basarabiei în cel mai scurt timp, să se alcătuiască Sfatul Ţării. În el vor intra 120 de deputaţi în felul următor: moldovenii vor avea 84 de locuri (70%) şi celelalte neamuri din Basarabia 36 locuri (30%). 44 de deputaţi moldoveni se vor alege din Congresul de faţă, 30 de deputaţi se vor alege de la ţărani şi 10 de la organizaţii şi partidele moldoveneşti. Să li se dea în Sfatul Ţării 10 locuri (pe deasupra celor 120) moldovenilor de peste Nistru, dacă dânşii vor dori să le ocupe.
Unirea cu capitaliştii nu-i dorită. Sfatul Ţării va fi vremelnic şi va fiinţa numai până la alcătuirea Adunării întemeietoare basarabene. Toate Aşezămintele administrative din Basarabia se supun pe deplin Sfatului Ţării.
Îndată ce se va înfiinţa Sfatul Ţării, toate comitetele din Basarabia capătă un caracter curat profesional şi nu au dreptul a se amesteca în treburile politice.”
Sfatul Ţării, aşa alcătuit cum am arătat mai sus, s-a deschis cu mare solemnitate şi entuziasm la 21 noiembrie 1917. La 2 decembrie 1917, Basarabia se declară Republică, iar la 8 decembrie a luat fiinţă guvernul Republicii Moldoveneşti.
„Votarea unirii a fost absolut liberă”
La 24 ianuarie 1918, ziua Unirii Principatelor Române, Republica Moldovenească s-a declarat independentă, căci Ucraina deja se declarase independentă, rupând orice legătură cu fostul stat ţarist, iar noi, în mod automat, ne-am rupt de statul rus, căci graniţa noastră, Nistru, era în legătură cu Ucraina.
Dar în Ucraina, în acel moment, era un regim dictatorial, sub conducerea unui Hatman Scoropadschi, pe care îl instalase nemţii după ocuparea cu trupele lor a Ucrainei, în anul 1918. Noi doream să rămânem cât mai mult Republică independentă, dar guvernul ucrainean a lui Scoropadschi declară oficial, că Basarabia românească face parte din teritoriul Ucrainei. Sfatul Ţării, reprezentantul real şi autentic al poporului moldovenesc din Basarabia, ales de ostaşii moldoveni de pe toate fronturile la Congresul Militarilor din 20-27 octombrie 1917, indignat şi revoltat de această atitudine a reacţionarilor ucraineni, într-un entuziasm de nedescris a hotărât la 27 martie 1918 stil vechi, 9 aprilie stil nou, unirea Basarabiei cu mama ei România.
Cu alte cuvinte, Sfatul Ţării a îndreptat un act abuziv al Turcilor, care la 28 mai 1812 prin tratatul turco-rus din Bucureşti a cedat Basarabia românească ruşilor, fără să aibă acest drept, căci Poarta nu a fost niciodată suverană asupra Principatelor Române, ci numai suzerană. Acest lucru îl declară Karl Marx, părintele comunismului mondial. Votarea unirii în Sfatul Ţării a fost absolut liberă, fără nici o presiune de nicăieri.
Dovada acestui lucru evident, pentru oameni de bună-credinţă este faptul că 86 de deputaţi au votat pentru Unire (blocul Moldovenesc), 3 deputaţi minoritari au votat contra Unirii, şi 36 de deputaţi, tot minoritari, s-au abţinut de la vot, motivând, că ei nu au aprobarea naţiunilor lor să voteze pentru, dar cu toate acestea majoritatea covârşitoare a deputaţilor, au votat pentru Unire.
Aşa stând lucrurile, cei care mai târziu sub diferite pretexte au contestat actul Unirii, au fost de totală rea-credinţă şi nedrepţi cu Basarabia românească, care a fost smulsă din trupul Moldovei lui Ştefan cel Mare, prin violenţă la 28 mai 1812.Iată de altfel cum sună actul Unirii:
„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei: Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul Vechii Moldove.
În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului, că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna Basarabia se uneşte cu mamă-sa România. Trăiască Unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!Preşedintele Sfatului Ţării Ion Inculeţ, vicepreşedinte Pan Halippa, secretarul Sfatului Ţării Ion Buzdugan.”
Vaida a pornit negocierile cu Rusia…Prima etapă de negocieri în problema recunoașterii Unirii a fost la Conferința de Pace de la Paris, unde din partea Basarabiei au participat: Ion Pelivan, fost ministru de externe în Republica Democratică Moldovenească, Ion Codreanu, reprezentant al țăranilor basarabeni, Gheorghe Năstase și Sergiu Victor Cujbă:
„La conferinţa Păcii din Paris, Ruşii ţarişti iau atitudine contra Unirii, şi anume foştii miniştri ai țarului Sazonov şi Maclacov prezintă la 22 martie 1919 conferinţei de pace un protest împotriva alipirii Basarabiei la România. Acelaşi lucru îl fac şi alţi demnitari ţarişti. Protestele lor însă fiind fără bază juridică şi istorică sunt respinse de Conferinţă. La 6 martie 1920, Ion Pelivan comunică telegrafic, că aliaţii au recunoscut Unirea Basarabiei cu România, iar a doua zi se face o mare demonstraţie pentru Unire la statuia lui Mihai Viteazul din Bucureşti, unde mii de români aclamă pe foştii deputaţi din Sfatul Ţării, care la 27 martie 1918 au votat Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă.
Dar, pe când foştii demnitari ţarişti căutau să împiedice recunoaşterea unirii Basarabiei cu România, conducătorii de fapt ai Rusiei din acel moment şi anume: Lenin şi Cicerin, ministru de externe sovietic, iau poziţie deschisă pentru recunoaşterea Basarabiei. Vaida Voievod, primul ministru al Ţării, în anul 1919-1920, plecând la Conferinţa de la Paris, trece şi pe la Londra, unde ia contact cu Crasin, un om extraordinar de inteligent şi prieten al lui Lenin şi Cicerin. Când lucrurile au avansat, Vaida a cerut ca o delegaţie de basarabeni să vie la Londra pentru a trata în detalii chestiunea Basarabiei, iar dacă va fi nevoie, această delegaţie va pleca şi în Rusia.… şi a fost debarcat de Rege.
La 26 februarie 1920, s-a ţinut, la Bucureşti, un Consiliu de Miniştri sub preşedinţia lui Ştefan Cicio Pop, unde s-a discutat raportul lui Vaida. Consiliul hotărăşte să trimită o delegaţie compusă din ministrul de Stat Ion Inculeţ, fost preşedinte al Republicii Moldoveneşti, Gherman Pântea, fost preşedinte al Comitetului Central Ostăşesc Moldovenesc şi moş Ion Codreanu, reprezentantul autentic al Ţărănimii Basarabene în Sfatul Ţării.
După ce ne-am pregătit, adunând actele necesare pentru apărarea drepturilor noastre, la 12 martie 1920, Inculeţ s-a prezentat în audienţă Regelui, pentru a-i expune situaţia Basarabiei în legătură cu tratativele începute la Londra de Vaida. Venind de la rege, Inculeţ mi-a spus că regele este foarte supărat pe Vaida, că a început la Londra tratative cu bolşevicii fără consimţământul lui, căci el (Regele) este de părere să nu intrăm în legătură cu Sovietele până ele nu vor fi recunoscute şi de marile Puteri. Pe chestia aceasta s-au unit toţi reacţionarii din ţară: Brătianu, Take Ionescu, Marghiloman, Averescu, şi l-au convins pe Rege să-l debarce pe primul-ministrul Vaida, atunci când acesta apăra cu atâta demnitate interesele Ţării în străinătate.
Conspiraţia a reuşit şi Vaida a fost înlăturat de la guvern ca un simplu servitor, instalându-se în locul lui un guvern Averescu – Take Ionescu.
Aşa s-a pierdut cel mai prielnic moment, când Rusia, fiind încă foarte slabă, a fost gata să recunoască Unirea Basarabiei, cu minim de pretenţii.”
Cum au devenit sovieticii antiunionişti.
Ratarea acestei minunate ocazii a adus ulterior și alte ratări, când în joc a intrat ginerele lui Zamfir C. Arbore, bolşevicul Cristian Rakovski:
„Pentru această activitate provocatoare a noastră faţă de Rusia, Sovietele s-au înfuriat şi au trimis la Paris Ambasador pe Dr. Racovski, care din primele zile ale instalării sale a început un atac violent prin presă împotriva României în legătură cu Unirea Basarabiei, spunând că Sfatul Ţării nu reprezenta poporul basarabean, că deputaţii din Sfatul Ţării erau trimişi din Regat, fiind agenţi ai guvernului român, că unirea s-a făcut de armata română, şi jandarmii români, care au înconjurat Sfatul Ţării în ziua Unirii.
Toate aceste lucruri nu erau adevărate, căci noi am ajuns la Sfatul Ţării, aşa cum am arătat mai înainte, printr-un Mare Congres Militar, adunat la Chişinău, de pe toate fronturile, cu luptători căliţi în timpul războiului, care vărsase sângele lor pentru neamuri străine.
Toate organizaţiile noastre militare aveau un caracter revoluţionar, noi nu aveam nici o legătură cu moşierii, cu capitaliştii, ba din contra, toţi deputaţii din Sfatul Ţării erau fii de ţărani, socialişti revoluţionari, căci acest Partid avea primul punct – darea pământului ţăranilor în mod gratuit, ori noi, fii de ţărani, urmăream tocmai acest ideal, pe care l-am şi înfăptuit până la urmă.
Campania lui Racovski, în presa de la Paris, ne făcea mare rău în faţa aliaţilor, care recunoscuse deja Unirea Basarabiei.În vara anului 1923 am fost chemat de Ion Duca, fost ministru de Externe atunci, care mi-a spus, că Racovski ne face mare rău în străinătate, atacând legalitatea Sfatului Ţării, şi spunând că, acest organ nu a reprezentat poporul basarabean.
Noi ştim, spune Duca, că d-ta ai organizat Comitetul Central, ai fost preşedintele acestui comitet şi ai convocat Congresul Militar, care a declarat autonomia Basarabiei şi a ales Sfatul Ţării.
Am dori ca toate lucrurile acestea să le ştie şi Racovski, căci poate el e de bună-credinţă, dar a fost informat greşit de duşmanii neamului nostru. Atât domnul Brătianu, cât şi eu, mi-a spus Duca, crede, că acest lucru îl poţi face dumneata, dat fiind rolul d-tale important din trecut.
