Smaranda Brăescu s-a născut pe 21 mai 1897 în comuna Buciumeni din Galați, într-o familie care avea 5 fete și 4 băieți. Copilăria și-a petrecut-o în localitatea natală, a urmat școala primară din Vizurești, apoi a plecat la Bârlad, unde s-a înscris la cursurile școlii secundare de fete. Aici, în ziua de 27 mai 1911, adolescenta ajunsă la vârsta de 15 ani a avut primul contact cu aviația.
Aviatorul Gheorghe Negrescu sosise în oraș într-un temerar raid aerian București-Bârlad. Evenimentul fusese anunțat pentru 26 mai, dar, din cauza unor probleme tehnice la motor, a sosit cu întârziere de o zi la destinație. Pilotul a făcut o demonstrație de zbor în cursul după-amiezii, zburând de lângă grădina publică peste oraș, iat tânăra, văzându-l, s-a îndrăgostit de magia zborului.
Smaranda și-a continuat studiile de liceu la Bârlad, a devenit apoi învățătoare suplinitoare în Hănțești, după aceea a ajuns la Tecuci, unde se înființase o școală militară de pilotaj. În anul 1923, a zburat pentru prima oară alături de Dumitru Naidinescu, la recomandarea fratelui ei, pictorul Tache Brăescu, care fusese observator în aviația română în timpul Primului Război Mondial. La scurt timp s-a adresat conducerii școlii militare de la Tecuci cu solicitarea de a urma cursurile pentru a deveni pilot, dar reglementările militare și aeronautice ale vremii nu permiteau femeilor acest lucru.
Dezamăgită de refuz, a plecat în București, unde a lucrat o vreme la Astra Română, urmând în același timp cursurile Academiei de Arte Frumoase, secția ceramică și decorațiuni.
În această perioadă a devenit pasionată de parașutism, s-a documentat mult și a corespondat un timp cu inginerul german Otto Heinecke, un cunoscut fabricant de parașute al epocii. În 1927, având suma de 60.000 de lei adunată cu dificultate din numeroase împrumuturi, a plecat la Berlin, de unde și-a cumpărat o parașută Schroeder pentru care a plătit 40.000 lei. După o serie de antrenamente și cursuri realizate sub îndrumarea lui Otto Heinecke, pe 5 iulie 1928 a executat primul salt, de la o înălțime de 600 m, pe aerodromul Staaken, devenind astfel prima femeie parașutist născută în România.
A participat la mitingul aerian din 26 octombrie 1928 de la Băneasa, unde a executat primul salt în țară, apoi a început să se adreseze, cu insistență, autorităților române, pentru a fi sprijinită la realizarea unui record mondial. Voia să se lanseze de la 6.500 de metri dintr-un avion Potez, dar pentru această încercare i s-au cerut 25.000 de lei pentru benzină și ulei și mai multe zboruri de antrenament. Respinsă de autorități, a decis să strângă bani și să plece în America pentru a-și îndeplini visul.
În martie 1931, și-a cumpărat o nouă parașută din Germania, apoi, la București, a reluat asaltul asupra autorităților aeronautice, pentru că își dorea realizarea performanței în țară.
Primul record pe care Smaranda l-a doborat a fost cel mondial feminin stabilit în America. S-a întâmplat pe 2 octombrie 1931, când a sărit de la 6.000 de metri, stabilind un record absolut. Pentru aceasta realizare, a fost răsplătită cu ordinul Virtutea Aeronautică, clasa Crucea de Aur.
Pe 19 mai 1932, în America, la Sacramento, în vecinătatea Munților Sierra Nevada, domnișoara Brăescu a doborât recordul mondial, sărind de la 7.200 de metri înălțime. A activat apoi ca instructoare la Batalionul 1 de paraşutişti de la Băneasa, iar în timpul războiului a fost pilot în celebra „Escadrilă Albă” de avioane sanitare pe frontul de Răsărit şi apoi pe frontul de Vest din Transilvania, Ungaria şi Cehoslovacia.
La scurt timp după încheierea războiului, Smaranda a intrat în conflict cu autoritățile comuniste. Conform informațiilor publicate în ziarele din vara anului 1946, a fost acuzată de apartenență la un grup subversiv, respectiv Sumanele Negre. În plus, numele ei a fost batjocorit, fiind făcută “prostituată, fosta amantă a jefuitorului Alexianu”.
“Organele poliţiei de siguranţă ale Statului au descoperit existenţa unor organizaţii subversive teroriste purtând denumirile de „Graiul Sângelui”, „Grupul Diversionist Elena Basarabeanu”, „Haiducii lui Avram Iancu”, „Divizia Sumanelor Negre”, dirijate de un Comandament Central. La încheierea cercetărilor s-au oferit următoarele precizări: Primele organizaţiuni subversive teroriste au luat fiinţă la sfârşitul anului 1944, din rămăşiţele fostului batalion de voluntari „Iuliu Maniu“, activitatea lor fiind încurajată de Generalul Nicolae Rădescu, în calitatea sa de şef al Guvernului. Aceste organizaţiuni au preluat cantităţi de armament de la formaţiunili militare germane rămase în ţară după 23 August 1944. Organizaţiunile subversive teroriste urmăreau ca, în perioada tratativelor internaţionale privitoare la tratatele de pace cu România, să provoace în țară dezordini, ciocniri sângeroase între români, precum şi grave conflicte între români şi naţionalităţile conlocuitoare, spre a dezlănţui astfel războiul civil.
Pe această cale, teroriştii urmăreau să creeze dificultăţi guvernului în opera de refacere şi reconstrucţie a țării, să împiedice rezolvarea problemei Ardealului şi înlocuirea statului democratic suveran al României cu un stat fascist, lipsit de suveranitate. În vederea dezlănţuirii războiului civil, teroriştii îşi bazau întreaga agitaţie pe idei tipic rasiste, şovine şi fasciste şi se organizau în grupuri conspirative înarmate, gata să pornească acţiuni de felul celor deslănţuite de ele la Aita Seacă, Aghireşi şi la 8 Noiembrie 1945.
Pregătirea războiului civil era strâns legată în planurile şi „ideologia“ lor cu nădejdea zadarnică a unui război între Marile Puteri. În eventualitatea acestui război, în care ar fi urmat să fie antrenată şi România, organizaţiile teroriste întocmeau planuri de mobilizare şi făceau pregătiri practice. Conform acestor planuri, rolul bandelor lor era să cadă în spatele Armatei Române, să-i taie comunicaţiile, să o hărţuiască, să organizeze acţiuni de diversiune şi sabotaj şi să furnizeze informaţiuni de ordin militar puterii sau puterilor care ar fi luptat împotriva României şi a aliaţilor ei.
Paralel cu organizarea de depozite clandestine de muniţii şi armament, mişcarea teroristă făcea eforturi în vederea organizării unei reţele de spionaj, strângea date şi întocmea planuri asupra dispozitivelor militare cu caracter secret ale Armatei Române, date şi planuri care erau comunicate unei puteri străine”.
Autoritățile comuniste au catalogat M. N. R. (Mişcarea Naţională de Rezistenţă) “o organizaţie subversivă teroristă care tindea să concentreze în jurul ei toate organizaţiile subversive din ţară, pentru a duce lupta contra regimului democrat prin organizarea de lupte de stradă împotriva autorităţilor şi cetăţenilor paşnici.
M.N. R., ca organ de coordonare al tuturor mişcărilor subversive, s-a constituit efectiv în cursul lunei septembrie 1945, în urma consfătuirilor ce au avut loc în casa lui Anghel Capră între generalul Aldea Aurel, general Eftimiu C., amiralul Măcelaru Horia şi locot. col. Plesnilă Eugen. Generalul Aldea Aurel a luat conducerea organizaţiei şi a făcut legătură cu şefii partidelor istorice. Organizaţia M. N. R. şi-a recrutat elementele de acţiune din tineretul celor două partide istorice şi grupuri de fascişti terorişti. Pentru coordonarea activităţii tineretului, generalul Aldea avea în subordine pe Vintilă V. Brătianu, Mihail Fărcăşanu, din partea Partidului Naţional Liberal-Brătianu, Horaţiu Comaniciu din partea Partidului Naţional Țărănesc-Maniu şi George Manu din partea legionarilor. În vederea acţiunii armate au făcut anumite depozite de arme. Prima acţiune realizată din această colaborare este manifestaţia şi dezordinea de la 8 Noiembrie 1945, care s-a soldat cu 14 morţi din rândurile cetăţenilor paşnici”.
Comuniștii au pregătit actele de acuzare și s-au prezentat în fața instanței. Procesul s-a încheiat în toamna anului 1946, moment în care Smaranda a fost condamnată inițial la muncă silnică pe viață, ulterior pedeapsa fiind comutată la doi ani de închisoare.
Aviatoarea s-a ascuns pentru un timp în via fratelui ei, apoi în casa unui preot greco-catolic. În acea perioadă și-a schimbat numele și a continuat să fugă pentru a nu fi dusă în fața tribunalului. Un an mai târziu, fiind grav bolnavă, a fost operată într-un spital (s-a înregistrat cu numele Maria Matei), iar la sfârșitul anului 1947 se afla pentru refacere la ferma Congregației Maicii Domnului din Cluj, ascunsă de această dată sub numele Maria Popescu. Prima femeie parașutist din România a murit în Clinica Universitară din Cluj pe 2 februarie 1948 și a fost înmormântată în cimitirul din oraș, pe crucea ei fiind înscris numele Maria Popescu.
Anul 2022 i-a fost dedicat Smarandei Brăescu, datorită propunerii Asociației Române pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii.
O completare binevenită din partea reprezentanților ARPIA: Smaranda Brăescu are un bust la Bârlad și un monument la Buciumeni, în comuna natală. ARPIA Cluj i-a ridicat un monument în Cimitirul central din Cluj-Napoca, a editat o carte biografică numită „Smaranda Brăescu: Lăsați-mă să zbor!”, o medalie și un număr aniversar al revistei „AERONAUTICA”. De asemenea, datorită strădaniei asociației, Smaranda Brăescu a obținut titlul de Cetățean de onoare al municipiilor Cluj-Napoca și Galați și Emblema de onoare a municipiului Iași. ARPIA a contribuit la realizarea filmului documentar realizat de Studioul Cinematografic al Armatei și a fost inițiatoarea Legii privind Anul Smaranda Brăescu. Mai multe informații puteți găsi pe site-ul arpia-filialacluj.ro
