Cocorii singurătății mele au nevoie de spațiu pentru a-și desena în diafane crepuscule, zvâcnirile de aripi falnice.
Planetele, în neostoitul lor drum, au nevoie de spațiu pentru a nu se stingheri cumva în interminabila căutare a particulei lui Dumnezeu, din care a fost zămislit Universul.
Chiar și umbra își revendică spațiul pentru a ne defini contururile efemere.
Cuvintele își strigă nevoia de spațiu, în dorința arzătoare de a se face auzite, pentru a căpăta valoarea cuvenită în drumul spre adânci înțelesuri.
Gândurile, pentru a nu fi sufocate, ucise în graba nebună de a le elibera dintr-un Turn Babel al lor, au nevoie de spațiu; nu vor să-și piardă identitatea.
Spațiu, fiecare are nevoie de un spațiu propriu, bine definit, pentru a nu se bloca într-un dezechilibru total al stării de imponderabilitate.
Numai eu, iubitul meu, refuz spațiul ce mi-l oferi…
Emilia Dragomir
previous article
Joia lirică MGM – Minel Ghiță-Mateucă
next article