Cocorii singurătății mele au nevoie de spațiu pentru a-și desena în diafane crepuscule, zvâcnirile de aripi falnice.
Planetele, în neostoitul lor drum, au nevoie de spațiu pentru a nu se stingheri cumva în interminabila căutare a particulei lui Dumnezeu, din care a fost zămislit Universul.
Chiar și umbra își revendică spațiul pentru a ne defini contururile efemere.
Cuvintele își strigă nevoia de spațiu, în dorința arzătoare de a se face auzite, pentru a căpăta valoarea cuvenită în drumul spre adânci înțelesuri.
Gândurile, pentru a nu fi sufocate, ucise în graba nebună de a le elibera dintr-un Turn Babel al lor, au nevoie de spațiu; nu vor să-și piardă identitatea.
Spațiu, fiecare are nevoie de un spațiu propriu, bine definit, pentru a nu se bloca într-un dezechilibru total al stării de imponderabilitate.
Numai eu, iubitul meu, refuz spațiul ce mi-l oferi…
Emilia Dragomir
„SPAȚIU” de EMILIA DRAGOMIR
Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.