Astăzi, în foyerul Teatrului „Toma Caragiu”, în cadrul unei conferințe de presă, directorul general al Teatrului, Mihaela Rus, realizatorii spectacolului, artiștii din distributie și, nu în ultimul rând, regizorul și coregraful Razvan Mazilu ne-a dezvăluit din culisele cele mai recente producții a Secției Teatrul de Revista Majestic: „Zaraza”, un spectacol de Razvan Mazilu, după un scenariu scris de dramaturgul-actor Daniel Chirilă.

Pornind de la legenda nemuritoare a misterioasei Zaraza, spectacolul aduce în zilele noastre parfumul perioadei interbelice, în acordurile unor melodii de altadată, interpretate de celebrii artiști Maria Tănase, Cristian Vasile, Zavaidoc sau Jean Moscopol.

„Zaraza e povestea de care avem nevoie, face parte organic din noi, din spiritul nostru, din visele românilor, deci mi s-a parut cu atât mai important să o redăm spectatorilor, orașului, acum – într-o epocă în care se iubeste prea puțin, niciodată total, până la capăt.” (Răzvan Mazilu – regizor)

Maestrul Răzvan Mazilu vine și cu argumente:  

Voiam demult să născocesc un spectacol inspirat din muzica românească interbelică – faimoasele tangouri, romanțe, cântece de mahala și de petrecere – dar nu s-a ivit, pur și simplu, contextul potrivit. Mă gândeam la această idee chiar ca la un fel de îndatorire.

Ideea a căpătat corp fizic odată cu întâlnirea cu Teatrul Toma Caragiu, cu secția Revistă a acestui teatru, cu Mihaela Rus care, la una dintre întâlnirile noastre din București, mi-a adus o mică pungă în care se aflau două cărți: excepționalul roman Zaraza al lui Andrei Ruse și poetica povestire cu același nume din volumul De ce iubim femeile al lui Mircea Cărtărescu.

Și atunci s-a deschis cutia cu minuni: povești seducătoare, povești decadente, întâmplări reale și legende urbane, personaje misterioase și figuri ce au făcut istorie, charleston, tango și horă, romantism, dive fatale și bărbați-dandy, prostituate și cuțitari, Alhambra, Târgul Moșilor din Obor, regi, amante, staruri de revistă, Crucea de Piatră, aventurieri, melancolie, întâlniri nocturne, iubiri pătimașe și sinucideri din iubire…

Împreună cu dramaturgul-actor Daniel Chirilă (o revelație într-un peisaj teatral sărac în condeie) ne-am documentat intens și am ales cele mai interesante, mai pline de ecouri în actualitate, mai seducătoare întâmplări din entertainmentul românesc interbelic.

E foarte important să credem că există mister în lume, metafizică, poate că viața e vis și visele noastre comune, ale oamenilor, se nasc tocmai din această evaziune necesară, din această fugă de cotidian.

Zaraza e povestea de care avem nevoie, face parte organic din noi, din spiritul nostru, din visele românilor, deci mi s-a părut cu atât mai important să o redăm spectatorilor, orașului, acum – într-o epocă în care se iubește prea puțin, niciodată total, până la capăt.

Și nici nu mai știm cât a fost adevăr și cât a fost legendă în povestea fatalei prostituate Zaraza, sau poate că știm, dar nici nu mai contează. Am încercat, paradoxal, să arătăm lucrurile așa cum au fost și, în același timp, să poetizăm, să păstrăm misterul.

Pentru că, așa cum spunea un alt scriitor celebru din epocă, Mateiu I. Caragiale, citat chiar în spectacol de dragul superbei referințe literare, „Sunt lucruri ticluite să rămână pentru totdeauna – de veci – sub pecetea tainei”.

Despre RĂZVAN MAZILU

Pionier al dansului contemporan în România, Răzvan Mazilu este un artist complex. Dansator, coregraf, regizor, Răzvan abordează o gamă largă de genuri artistice: de la dans la teatru, de la clasici la musical, de la cabaret la operă.

În peste 25 de ani de carieră, Răzvan  Mazilu a fost foarte activ pe scenele din țară și din străinătate, în ultimii ani dedicându-se genului musical. Primul musical montat a fost Marlene la Teatrul Tehnis din Atena, Grecia, în 2005. Au urmat apoi The Full Monty la Teatrul Național din Timișoara, Cabaret și Cartea Junglei la Teatrul German de Stat din Timișoara, West Side Story – Manifestul unei generații la Teatrul Odeon și Mon Cabaret Noir la Teatrelli, în București, Femei în pragul unei crize de nervi la Teatrul Național din Târgu-Mureș, Fecioarele noastre grabnic ajutătoare la Teatrul Excelsior.

Încă de la începutul carierei, i-au fost acordate mai multe premii la nivel național și internațional, cele mai importante fiind Premiul UNITER, Medalia Ordinul Cultural în grad de Cavaler acordat de Președinția României, Premiul Operei din Paris la Concursul Internațional de dans de la Paris. În 2015, primește Premiul la categoria Teatru, acordat de Radio Romania Cultural, pentru valorizarea în dimensiune contemporană a musicalurilor Cabaret și West Side Story. 

Sâmbătă, 20 ianuarie și duminică, ora 18:30 – Sala Teatrului Toma Caragiu:

Zaraza

scenariul original: Daniel Chirilă

regia: Răzvan Mazilu

light design: Alin Popa
asistent regie: Robert Oprea
asistent coregrafie: Raluca Zetu
pregatire muzicala: Viorel Gavrila
cu: George Liviu Frincu (Ion Pribeagu, Schioapa), Dana Vulc (Domnisoara Feerie), Andrei Radu (Cristian Vasile), Karl Baker (Ionel Fernic), Ion Radu Burlan (Constantin Tanase), Manuela Alionte Frincu (Elena Lupescu), Cosmin Sofron (Carol al II-lea), Nico (Silly Vasiliu), Daniela Raduica (Maria Tanase), Marius Balan (Zavaidoc), Romeo Zaharia (Jean Moscopol), George Capanu (Titi Botez), Robert Oprea (Nelu Ficat), Mihaela Dutu (Napoleon Luminita), Rodica Alexandru (Mona Curdefier), Petty Musa (Mimi Moft), Robert Anton (Terente) si copilul Alexandru Vasilescu (Baiatul cu ziare)
Baletul Majestic, solisti balet: Loredana Badica si Razvan Hanganu.
Acompaniament pian live: Ciprian Cornita

Legenda frumoasei Zaraza

Faima Zarazei a plcat de la romanţele lui Cristian Vasile şi pe povestirile mai multor scriitori, printre care Mircea Cărtărescu. Descrisă drept o prostituată de lux deosebit de frumoasă, se spune că ar fi pierit tânară, ucisă de un om plătit de către un admirator gelos, iar lăutarul care era îndrăgostit nebuneşte de ea i-ar fi înghiţit cenuşa.

Cunoscătorii legendei s-au împărţit în două tabere: cei care spun că Zaraza este 100% ficţiune şi respectiv cei care cred că a existat o femeie care a servit ca model pentru această legendă urbană, una dintre cele mai frumoase Mademoiselles ale Micului Paris.
Marea iubire dintre unul din cei mai cunoscuţi muzicieni ai Bucureştiului interbelic şi cea mai frumoasă ţigancă din Micul Paris, Zaraza, se cântă şi astăzi în localurile cu aer nostalgic din Capitală. O poveste de amor nebun despre care cronicarii cred că este undeva între adevăr şi ficţiune.

Despre Zaraza se spunea că era fiica unui boier grec şi a unei ţigănci. Era de o frumuseţe răpitoare, un farmec şi un exotism ieşite din comun.Legendele rămase până în ziua de astăzi spun că pe Zaraza o chema de fapt Rada Moldovan. Era prostituată de lux, avea o faimă uriaşă. Pe lăutarul Cristian Vasile l-a cucerit în 1944.
Despre Zaraza se vorbeşte ca despre o frumuseţe dumnezeiască, cu buze senzuale, părul lung, brunet, uns din plin cu ulei de nuci. Considerată una dintre curtezanele de lux ale Micului Paris, se spune despre ea că avea trecere doar la cei mai sofisticaţi boieri ai vremii.
Fiecare apariţie a ei emana un exotism special. Obişnuia să poarte o rochie verde praz, cercei baroc şi pantofi împodobiţi cu ştrasuri care o făceau să nu treacă neobservată, spun cei care au studiat istoria vremii.

Dizeurul Cristian Vasile

Dragoste la prima vedere

În 1944, întâlneşte iubirea vieţii ei, pe binecunoscutul dizeur cu voce de tenor, Cristian Vasile. El a existat, nu e ficţiune. A ţinut linia întâi alături de Titi Botez, Jean Moscopol şi Zavaidoc, cel cu care avea să şi lupte pentru inima Zarazei.

Povestea de dragoste dintre cei doi începe exact ca un tango, uşor şi cu accente tragice, în localul „Vulpea roşie”, de pe Lipscani, unde muzicianul era rezident, povesteşte Mircea Cartarescu in cartea sa, “De ce iubim femeile”.

Lăutarul nu-şi poate dezlipi ochii de pe ea, impresionat de apariţia frumoasei ţigăncuşe, atunci când intră, într-una din seri, însoţită la braţ de un aristocrat care ocupă o masă în dreptul scenei pe care tocmai Cristian Vasile interpreta dumnezeieşte. Furat definitiv de frumuseţea ei, el nu poate continua tot recitalul şi se refugiază într-un local vecin. Nu avea să ştie că sentimentele erau reciproce. Zaraza se îndrăgostise şi ea, la prima vedere, de lăutar, ascultându-i versurile pline de romantism. El o alinta spunându-i „nebuna mea adorată”, iar ea îl sorbea în fiecare seară din priviri când se afla pe scenă, departe de ea, aclamat și adulat de toți.
În acel rastimp, „ultimul trubadur al Bucureștiului”, Cristian Vasile, a compus cele mai frumoase melodii, iar cântecul dedicat Zarazei impresionează și astăzi: „Vreau să-mi spui, frumoasă Zaraza, / Cine te-a iubit, / Câți au plâns nebuni pentru tine / Și câți au murit. / Vreau să-mi dai gura-ți dulce, Zaraza, / Să mă-mbătezi mereu, / De a ta sărutare, Zaraza, / Vreau să mor si eu!

În acei ani, astfel de cântăreți duceau o viață promiscuă, împărțită între spiritul boem și cel al bandelor de cartier, cărora le „plăteau obolul” pentru a fi protejați și a impune respect. Astfel, Cristian Vasile își împărțea banii câștigați cu banda fraților Grigore din Tei, dușmani de moarte ai lui Borilă, starostele de la Bariera Vergului și protectorul lui Zavaidoc, cealaltă „stea” a localurilor bucureștene.”
“Cei din public, îmbogăţiţii şi colaboraţioniştii oraşului, putred de corupţi, păreau să fi uitat până şi ei Sodoma josnică şi monotonă a vieţii lor. Unii tăceau, privind sticlos în faţa ochilor. Alţii duceau paharul alungit de şampanie la gură şi beau din el mult mai mult decât de obicei. Femeile, multe dintre ele târfe trecute prin ciur şi darmon, plângeau ca şcolăriţele. Se surprinse şi Zaraza lăcrimând, şi nu-şi amintea s-o mai fi făcut vreodată”, 
scrie Cărtărescu în “De ce iubim femeile”.

Vasile i-a mâncat cenuşa

Zaraza a fugit după el, s-a aşezat la masă şi nu l-a mai scăpat din priviri. În noaptea aceea a devenit femeia lui şi aşa a rămas timp de doi ani de zile. Frumuseţea ei continuă să atragă priviri care îl fac invidiat pe Cristian Vasile.

În acest context, istoricii vorbesc despre o rivalitate între el şi Zavaidoc care renunţă la planul lui diabolic de a-l ucide pe cântăreţ din cauză că ar fi riscat prea mult. Vasile era foarte celebru şi risca să se afle repede cine-i autorul. Nu acelaşi noroc l-a avut Zaraza, omorâtă fiind de Borilă, un ţigan din anturajul lui Zavaidoc, “antrenat” să ucidă.

„A fost omorâtă de un ţigan gelos, pe malul Dâmboviţei, în timp ce mergea să cumpere tutun. Cristian Vasile a fost devastat. Pentru că o iubea atât de mult, se zice că, după ce a fost incinerată, lăutarul ar fi furat din crematoriu urna cu cenuşa ei şi ar mâncat-o cu linguriţa”, spune istoricul Dan Falcan.

Alţii susţin însă că acest scenariu este pură ficţiune construită pe seama unei melodii de tango intepretată de Cristian Vasile şi compusă de fapt de un argentinian.

Două zile mai târziu, după ce fusese incinerată, urna funerară a Zarazei a fost furată. O luase, cum probabil ați ghicit, Cristian Vasile. Și, de necrezut, vreme de patru luni, a înghițit în fiecare seară câte o linguriță din cenușa celei pe care o iubise. Când a terminat-o, și-a turnat terebentină pe gât pentru a muri. Dar nu s-a întamplat asta, ci doar și-a ars corzile vocale.
A dispărut pentru totdeauna din localurile bucureștene, unde s-au mai fredonat, o bună perioadă de vreme, multe dintre cântecele sale. Se pare că și-a încheiat socotelile cu viața mulți ani mai târziu, într-un oraș din Transilvania, nenorocit și fără să mai păstreze nimic din carisma de odinioară. Îi rămasese doar amintirea unei iubiri cum puținora le este dat să trăiască într-o viață.

“Cărtărescu a aflat de povestea asta prin intermediul lui Nicolae Manolescu şi a creat o legendă imaginară a Zarazei în cartea sa, “De ce iubim femeile”. Dovadă că această poveste este ficţiune îl reprezintă faptul că istoria ne spune că pe Vasile nu terebentina l-a scos din circuit, ci faptul că a făcut nodule pe coardele vocale, o boală banală de altfel la cântăreţi. Mai mult, o sinucidere mergea mai bine la o asemenea poveste. Nemaivorbind de faptul că dacă Zaraza ar fi fost de origine rromă, potrivit tradiţiei ea trebuia îngropată şi nu incinerată”,  
explică scriitorul şi istoricul Stelian Tănase.
Celebrul lăutar a murit la Sibiu, în 1974, iar mulţi dintre cei care au alimentat veridicitatea poveştii au susţinut că l-au şi cunoscut. Un artificiu obişnuit pentru a da credibilitate invenţiei, potrivit scriitorului. Nimeni nu poate şti dacă această femeie a existat cu adevărat, însă legenda ei va dăinui multă vreme de-acum încolo și va rămâne pe buzele multor cîntăreți contemporani.

ASCULTĂ AICI  versiunea originala a melodiei Zaraza, dar si VARIANTA ROMÂNEASCĂ, interpretată de celebrul Cristian Vasile