Nu degeaba am apelat la acest titlu, al unui film celebru, ci doar pentru a vă introduce în atmosfera unui fapt bine conturat şi desluşit în mintea şi sufletul meu, care mă bucur că vi-l aduc spre cunoaştere şi apreciere.. Acum vreo săptămână, o dragă prietenă a familiei noastre, mă invită, pentru a câta oară, la un spectacol al copilului ei. Suntem prieteni de familie, de o veşnicie şi ne iubim şi ne-am iubit cam de când ne-am cunoscut.
O familie frumoasă, doi oameni frumoşi şi generoşi care zămislind un copil i-au dat posibiltatea cunoaşterii, în modalitatea care el o dorea. I-au oferit, din plin şansa unei cariere, şansa bunului simţ şi posibilitatea nemuririi. Nu, nu sunt cuvinte mari. La vârsta de 6 ani, când încă era la grădiniţă, acest copil, pe care îl ştiu din faşă, s-a luat în seamă cu timpul şi cu viaţa şi a început să studieze pianul. Greu lucru. Istovitor.
Vorbeam cu părintele ei şi îmi spunea câtă pasiune pune şi are pentru instrument şi pentru portativ. Greu de înţeles, când alţii mai caută biberonul să te apleci către această nobilă şi silnică muncă a perfecţiunii. Având, această copilă, de la bunii mei prieteni cale liberă, în sensul cumpărării măcar a strictului necesar, în vederea lucrului, acest om, al nostru, a început să muncească. Da, să muncească, ştiu bine ce spun, e o muncă titanică între tine şi instrument. Tu trebuie să domini, dar pentru a domina, trebuie muncă.
Nu prea se face nimic fără muncă, în toate accepţiunile discuţiei.. La 12 ani, are primul Concert. Ce mândrie trebuie să fi fost pentru părinţi ?… Primul succes. Bravo, şi mergi înainte. Viaţa şi cariera nu se opresc la 12 ani. Trebuie în continuare să demonstrezi, să performezi, lumea muzicii nu te iartă. Greşeşti, plătind…Şi aici plăteşti prin nepăsarea celorlalţi, numind aici, publicul. Muncă, şi iar muncă, ore, sute, mii de ore istovitoare, şi iar Concerte şi iar Concursuri şi iar Festivaluri.Toate câştigate, vreo 40 la număr. Şi iar succesul.
Da, succes şi la New York, şi la Paris şi în ţară. Premii peste Premii, naţionale sau internaţionale. Mari Trofee cîştigate. Succes. Tot timpul, succes. Nu stăm să contabilizăm câte premii s-au câştigat, discutăm aici despre ceea ce am vrea cu toţii, despre succes, despre triumf. El te poate îmbăta la orice vârstă, dacă nu eşti pregătit, dar acest amalgam de voinţă, de dorinţă, de talent, cunoaştere şi dăruire nu s-a lăsat amăgită de aplauzele, ovaţiile şi premiile constant câştigate, dorind şi sperând, în sufletul ei de copil, fără copilărie, că lucrurile au să meargă înainte, pe drumul lor, firesc ascendent.
Ştiu că v-aţi dat seama de cine vorbesc, dragi prieteni, este vorba desigur de domnişoara Ana Antonia Tudose, cea care ne-a fermecat gândurile şi visele, prin măiestria ei, măcar pentru o dată. Pianul, care i-a dat posibiltatea discuţiei cu noi a făcut-o săptămâna trecută pe mama ei, Doamna Roxana Ana Tudose şi pe Domnul Liviu Mihai Tudose, creatorii acestui fenomen să mă invite şi să vă invite pe data de 06.03.2017, ora 19.00 la Filarmonica,,Paul Constantinescu” pentru a vă bucura spiritul alături de ANA ANTONIA TUDOSE şi Invitaţii săi, într-un Recital de excepţie, cuprinzând printre altele, bucăţi de Fr. Liszt, Chopin, sau V.Monti.
Prezenţa este obligatorie, desfătarea este garantată. Te iubesc, Antonia, copilă a părinţilor tăi şi a noastră. La vârsta de 15 ani şi puţin, te aşteptăm să ne bucuri ! Încă o dată ! La altă vârstă, şi a ta şi a noastră, iarăşi, te vom aştepta ! Te iubim, fată dragă ! Ăsta e preţul plătit pentru o copilărie, fără de joc. Aplauzele…
(Dan Minoiu)
