close
Cronică

Tipul din colț pesemne murise

Adîncit în lectură, cum eram, am realizat abia într-un tîrziu că uitasem să cobor, iar cînd totuşi mi-am ridicat privirea, deja se înserase şi silueta albă a unei turle de biserică tocmai ieşea din cadrul hubloului îmbrobonat de ploaie. În rest, nimic.

Mi-am dat seama că habar n-aveam unde ne aflăm și încotro mergem. Nimic care să aducă cu ce știam, am zis în sinea mea, complet derutat. Deşi priveam atent, priveam degeaba. Doar înaintam.

Apoi n-am mai putut să zăresc mare lucru, căci se întunecase de-a binelea. Un întuneric vîscos, care ne lua în primire. Ca să-mi alung neliniștea, m-am întors la lectură, ca de obicei. Sub lumina anemică din plafon, un singur călător moţăia într-un colţ, iar şoferul, o huidumă cu ceafa păroasă, trudea aplecat peste volan. Între timp, staţiile deveniseră din ce în ce mai rare şi mai pustii.

Mi-am propus să cobor la prima și să iau ceva îndărăt. Dar cînd am dat să cobor, m-am răzgîndit în ultima clipă. În faţa mea se căscase o beznă impenetrabilă şi m-am gîndit că mai prudent ar fi să cobor într-o staţie cît de cît luminată, măcar, nu acolo. M-am aşezat la loc pe banachetă şi situaţia începea să mă îngrijoreze. Am închis cartea. Ca să mai treacă timpul, îmi recapitulam activitățile de peste zi. Adevărul este că nu-mi imaginasem niciodată că traseul pe care-l făcusem în atîtea rînduri pînă atunci ar fi putut fi atît de lung.

Resemnat, așteptam capătul de linie. Iar drumul devenise plin de hîrtoape, caroseria scrîşnea din toate încheieturile, şoferul nu mai oprise demult şi tipul din colţ pesemne murise.

(Gabi Stamate)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.