Ochii-mi cad peste urme,
Urmele pasilor Vietii.
Calc peste ei cu grija,
Sa nu le stric forma.
Ma aplec si mana mea ii atinge.
In palma mea, simt
Si-n venele mele alearga
Trairile celor ce-au fost, Stramosii.
Trairile celor ce sunt, Cautatorii.
Trairile celor ce vor fi, Implinitii.
Un pas nesigur.
Si-nca un pas…
Calc peste urmele pasilor Vietii,
Marunt, cu grija, sa nu le stric forma.
Ajung la o rascruce.
Inainte – drum necunoscut cu gropi, noroaie, padure
Si-un soare departe – speranta.
In dreapta – intuneric.
In stanga – intuneric.
In spate – eu.
M-asez pe piatra Optiunii,
Imi prind capul in palmele
Din care picura perlele tacerii.
Cine sunt? De unde vin? Unde merg?
Urmele pasilor Vietii sunt peste tot.
Le aleg pe cele mai putin calcate.
Pasesc incet, spre soarele indepartat – speranta.
Un pas… si inca unul…
Le urmez firul Pana la o alta rascruce.
Urmele pașilor Vieții – Cornelia Prisacariu
