close
Poezie

Urmele pașilor Vieții – Cornelia Prisacariu

Ochii-mi cad peste urme,

Urmele pasilor Vietii.

Calc peste ei cu grija,

Sa nu le stric forma.

Ma aplec si mana mea ii atinge.

In palma mea, simt

Si-n venele mele alearga

Trairile celor ce-au fost, Stramosii.

Trairile celor ce sunt, Cautatorii.

Trairile celor ce vor fi, Implinitii.

Un pas nesigur.

Si-nca un pas…

Calc peste urmele pasilor Vietii,

Marunt, cu grija, sa nu le stric forma.

Ajung la o rascruce.

Inainte – drum necunoscut cu gropi, noroaie, padure

Si-un soare departe – speranta.

In dreapta – intuneric.

In stanga – intuneric.

In spate – eu.

M-asez pe piatra Optiunii,

Imi prind capul in palmele

Din care picura perlele tacerii.

Cine sunt? De unde vin? Unde merg?

Urmele pasilor Vietii sunt peste tot.

Le aleg pe cele mai putin calcate.

Pasesc incet, spre soarele indepartat – speranta.

Un pas… si inca unul…

Le urmez firul Pana la o alta rascruce.

Urmele pașilor Vieții – Cornelia Prisacariu

Tags : Cornelia Prisăcariupoempoezie

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.