close
Cenaclul I.L. CaragialeCronicăPromovate

„Vârste şi vieți” ~ Cronica ședinței Cenaclului literar „I.L.Caragiale” (27 februarie 2023)

Sfârșitul lui Făurar ne poartă pașii la Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești, căutând simfonia primăverii în acorduri literare. Luna Femeii ar putea fi și Era Femeii, pentru că Emilia Luchian, colega noastră, ne introduce în lumea celui de-al doilea sex, al femeii de mătase nipone.

În Japonia, sistemul patriarhal ie are la bază loialitatea față de propria familie, căsătorie și responsabilitatea de a avea grijă de generațiile mai în vârstă. Datoria față de familie și pietatea familială sunt prioritare în sisteml ie. Femeile respectă ordinele bărbaților și sunt obligate să servească întreaga gospodărie. Se consideră că o relație foarte apropiată între bărbat și femeie ar putea dăuna casei, de aceea este necesară și se impune păstrarea unei anumite distanțe între parteneri. Kimono din mătase, umbrela din bambus, câţiva paşi în urma soţului, capul uşor aplecat, ryōsai-kenbo (soţie bună şi mamă înţeleaptă) – iată imaginea păstrată în amintirea europeană, de-a lungul secolelor, despre chipul tradiţional al femeii japoneze. Responsabilitatea femeilor în societatea japoneză este de natură casnică și presupune bunătate, multă discreție, confidențialitate și suport domestic. Dramele și decesul unei persoane din familie trebuiau anunțate pe un ton liniștit, fără durere. Emilia Luchian ne dezvăluie lumea fascinantă a gheișelor din trecut, dar și aspectele sociale ale gheișelor din prezent. Pe de altă parte, independența femeilor de-a lungul timpului a cunoscut și cunoaște multiple transformări. Se fac schimburi de idei mai mult de o oră pe marginea subiectului, comunicarea devine interactivă cu multiple valențe informative.

”Lecția de poezie” susținută de Luminița Bratu îl are ca protagonist pe Samuel Bekett cu poemul:

Cum spui

nebunie –
nebunie dacă –
dacă –
cum să spui –
nebunie în caz că –
de –
nebunie atunci când –
dat fiind –
nebunie dat fiind că –
văzînd că –
nebunie văzînd că –
asta –
cum să spui –
cele –
toate cele –
toate cele ce aici –
toate astea –
nebunie dacă ții cont că –
dat fiind că –
nebunie date fiind toate astea –
întrucît –
cum să spui –
văzut fiind –
întrevăzut –
crezînd că întrevezi –
voind să crezi că întrevezi –
nebunie de vrei să crezi că întrevezi că –
cum să spui –
și unde –
de vrei să crezi că întrevezi că –
unde –
cum să spui –
acolo –
jos acolo –
departe –
jos acolo departe –
deplină –
acolo jos departe abia că –
că –
cum să spui –
dacă ții seama că –
seamă de astea de-aici care –
nebunie de vrei să crezi că –
să întrevezi –
să crezi că întrevezi –
să vrei să crezi că întrevezi –
acolo jos departe abia că –
nebunie de vrei să crezi că întrevezi că –
că –
cum să spui –

cum să spuiă spui

 

Cele mai recente creații aparțin Ofeliei Davidescu (”Cu capul în nori”), Luminiței Bratu (un poem inspirat din poezia anterioară a lui Samuel Beckett), Cati Enache și lui Gabriel Comanroni care ne încântă cu o serie de crochiuri lirice. Ramona Müller citește un poem scris de colegul nostru Frone Ilarian Adrian (“Rodin”).

Caty Enache și Marian Zmaranda îl evocă pe cel care a fost Martin Culcea (26.02.2023- 27.01.2021). Original din multe puncte de vedere, poetul ploieștean era de o mare rigurozitate. Avea o profunzime uneori indescifrabilă pentru mulți. Un stil neobișnuit, dar pe care a dorit să și-l păstreze. Poezia lui Culcea impune dificultăți de percepere a sensului, aparent fără nici un fel de convergență între idei. O scriere simultană înainte-înapoi devine exercițiu liric pentru cititorul exprimentat.

 

26 februarie

mi-au zis Ioan!

un nume pe care îl declari

o dată cu grupa sanguină

și așa îl declar/

mi-am zis Martin

forțînd rizibilul

celor lipsiți de umor/

îmi puteam spune și Februarie

și febra ar fi fost deplină

și oamenii s-ar fi simțit egali!

(în sfârșit)

Nu-mi pot dovedi simțul umorului

decât semnând acest refuz

cu adevăratul meu nume:

     Februarie Culcea

 

Lectura de cenaclu ne este oferită de către o colegă nouă, Anamaria Ileana Stoica. Dintr-un scurt CV aflăm că dumneai s-a născut la Azuga pe 10.12.1943 în casa bunicilor materni, tatăl fiind pe front. În școala gimnazială și liceu a avut parte de profesori eminenți, ale căror nume astăzi sunt evidențiate pe străzile din Ploiești. Absolvă Facultatea de Studii Economice din București, apoi urmează studii postuniversitare în domeniul demografic.

”Timp de aproape 50 de ani am trăit în București, ultima și cea mai mare parte a activității profesionale fiind în cadrul Comitetului de Stat al Planificării, unde am intrat prin concurs. În 2017 am revenit în Ploiești, la câțiva ani după plecarea la Domnul a iubitului meu soț. Am scris prima poezie în noaptea de 5 noiembrie 2010. La o reuniune, foștii mei colegi de liceu mi-au făcut cadou primul volum în care strânsesem câteva poezii. După o pauză de câțiva ani, am mai scos un volum.”

Anamaria ne povestește cu umor și autoironie că acest mod de a scrie poezie se părea ciudat și se întreba de nenumărate ori dacă este normal ce se întâmplă cu ea, mai ales dată vârsta pe care o are. Încurajată de o prietenă, redactor la o revistă literaă, a continuat să scrie. Ne povestește cu nostalgie de profesorul Nicolae Simache și Gheorghe Milica.

Poeziile Aneimaria Stoica  reflectă trările femeii trecute prin anotimpuri și vârste, prin timpuri frământate de neliniști, dar și pline de bucurii. Ridurile reflectă nu doar amintirile, ci și spaţiul exterior surprins în diferite momente şi ipostaze. Versurile sugestive redau simțirile dramatice ale poetei, dar și meditația profundă asupra sensului vieții. Imaginile pline de viaţă transmit multă emoţie și smulg câte un zâmbet sau câte o lacrimă vindecătoare. Pe marginea poemelor citite comentează Cati Enache, care susține că lirica Aneimaria Stoica are o structură empatică, în același timp o dată ce autoarea se distanțează de trăirile  traumatizante, ludicul se poate simți ca o gură de relaxare.

Luminița Bratu conchide că scriitura autoarei are o latură comună cu a sa, deoarece poezia, indiferent la ce vârstă este scrisă, scoate la lumină cea mai frumoasă parte a sufletului.  Atunci ești dezinvolt, creativ, frumos și pe dinafară, și pe dinăuntru!

Marian Zmaranda consideră că există o chemare către poezie, dar este nevoie de o concentrare mai suplă pentru evidențierea adevărului personal și captarea valenței care măsoară adâncimea poetică. Punerea în cuvânt a demersului liric este susținută de reflecția asupra unor subiecte eterne precum neliniștea clipei, angoasele induse de cotidian, vulnerabilitatea ființei, iubirea și, firește, trecerea inexorabilă a timpului.

Provocată de colegul nostru și nepotul ei, Dan Simionescu,  Anamaria ne recită un poem închinat soțului  alături de care s-a bucurat și împlinit:

Castelanul

Eu am trăit într-un castel

Și castelanul era el.

Deși castelul nu e mic,

Acum eu nu mai am nimic:

Pentru că nu mai este el,

Nu mai există niciun castel.

 

Încheiem o seară frumoasă și armonioasă în care femeia, indiferent de vârstă, statut social sau individual este regina primăverii absolute.

 

Cronică şi fotografii: Ramona Müller

*sub coordonarea Asoc. “24pharte” ~ Nu există patriotism fără patrimoniu. Preşedinte: Ioan Vintilă Fintiş. Secretari literari: Ramona Müller şi Ana Nedelcu

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.