Una taza de café, Farul de Larg și o ciorbă unforgetable
Asta-i mai mult pentru oameni de port, că pentru elitele din lista mea de FB poate părea licențioasă. Ceea ce nu e neadevărat 🙂
Cum îmi sorbeam io cafeaua, și mă coiam să mai scornesc niscaiva subiecte de reportaj, aud din pupa-tribord cum bolborosește apa în care tocmai îmi fierbeam un ou, pentru de dimineață. Și, suddenly, am avut un flashback cu fo 28 de ani în urmă. S-a întâmplat în iarna dintre ’91 și ’92, pe vremea când eram paznicul Farului de Larg și al Farului Verde din capu’ digului de Nord al portului Constanța. Pentru ăia care încă n-au aflat, da, doi ani am păzit un bec. Adică am fost paznic de far. Cel mai romantic și plictisitor job ever, că păzești un bec o noapte și alte trei te odihnești.
În fine, eram de fo trei zile la far, că pe mare era un bulău de tot căcatu’, de sărea valu’ peste dig și nu putea să-mi vină schimbu’ că-l arunca la baltă. Mai aveam doar niște cafea, fo juma de litru de apă și, în frigider, niște slănină râncedă și-un ou crud. Ce mi-am zis io cu mintea mea puțină și proastă? Ia să fac io o chestie „doi într-unu” și să mai economisesc și apa. Pun de-o cafea pe reșou și, în ibric, pun și oul. Mă gândisem că n-ar fi nimica rău dacă fierb oul în cafea. Cu condiția să nu se spargă coaja. Pe scurt, ca să nu mor de inaniție, am băut o cafea cu zdrențe de ou. N-o să uit niciodată gustul și mai ales efectul devastator. Că la nici juma de oră, pe vâju’ ăla împuțit, nu știam cum să stau mai confortabil, pe vine, printre stabilopozi, că buda din far n-a funcționat decât juma de oră, la inaugurarea din anii ’60.
Da’ asta nu-i nimic față de altă fază. Fo cinșpe ani mai târziu, tot iarna, răposatu’ meu socru tăiase porcu’ de Crăciun și ne făcuse și nouă parte. Ex-soacră-mea, sufletistă, ne pusese la pachet mai multe pachețele cu porcărele de sezon, printre care și fo două cu carne tocată congelată. După sărbăutori, prin februarie, mi se scoală mie de-o ciorbă de perișoare și-i dau comanda fostei mele prime neveste care – când am făcut-o doamnă – nu putea să prăjească trei ouă ochiuri fără să spargă măcar un gălbenuș. În fo patru-cinci ore, cu tot cu dezghețat, gata ciorbița. Băbăiețișifete, nu-mi vine să crez nici acu’ că am putut să bag la jgheab așa ceva. Perișoarele erau cu cimbru, usturoi și bicarbonat, ca la carte. Erau din carne de mici.
P.S. Ăla din prima poză îs io, acu fo câțiva ani, pe timpul când eram un reporter exagerat de mare 🙂 Pe fundal e Farul Verde unde mi-am băut doi ani din viață. În a doua e Farul de Larg care e la fo 300 de metri distanță spre capu’ digului. Am băut și acolo 🙂
(Mihnea Petru Pârvu)
